O icoană a Maicii Domnului, pictată pe sticlă în 1845, exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | oct. 22, 2020

Icoana „Maica Domnului Panakranta” (Milostivă), pictată în anul 1845 pe sticlă realizată manual, este exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului. Icoana, de 67/50 cm, (inclusiv rama), a fost realizată de un pictor încă necunoscut și  provine, cel mai probabil, din biserica de la Petea (județul Cluj), afirmă reprezentanții muzeului.

O icoană a Maicii Domnului, pictată pe sticlă în 1845, exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului
Icoana „Maica Domnului Panakranta”- Muzeul Mitropoliei Clujului

 Aceluiași autor se pare că-i aparține și icoana „soră” Deisis din colecția muzeului clujean, dar și alte două icoane, păstrate în colecția „Szocs”,  într-un atelier din sudul Transilvaniei.

Icoana „Maica Domnului Panakranta” constituie unul dintre tipurile iconografice ale Maicii Domnului (Milostivă) reprezentată pe tron și prezintă interferențe bizantine și apusene.

Este împărțită în două registre, iar în cel inferior, icoana înfățișează un peisaj monahal, imaginea mai multor mănăstiri ducând cu gândul la Sfântul Munte Athos. Ambele registre sunt încadrate de o ramă dublă, aurită, care prezintă și ornamentație florală. 

Pe spatele icoanei  există o dublă inscripție, una scrijelită în lemn, și o alta, greu descifrabilă, cu vopsea roșie. Ambele fac referire la un anume „Petru Imburuș” (Ambruș?), nume care apare atât incizat (scrijelit), cât și în textul scris cu roșu „a lui Petru Imburuș…”.

O icoană a Maicii Domnului, pictată pe sticlă în 1845, exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului

Muzeul Mitropoliei Clujului, situat la subsolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, poate fi vizitat de marți până sâmbătă, între orele 10:00-17:00, iar duminica și-n sărbători, între orele 12:00-17:00.

În fiecare luni, dar și de Praznicele împărătești, muzeul este închis.

Muzeul poate fi vizitat cu respectarea regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Spectacol al Teatrului „Puck”, premiat la București

Spectacol al Teatrului „Puck”, premiat la București

Spectacolul Teatrului de Păpuși „Puck” Cluj-Napoca, „Don Quijote”, după Miguel Cervantes, în regia lui Ioan Brancu, a fost premiat pentru „valorificarea tehnologiilor digitale” în cadrul Galei Aniversare „ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, desfășurată...

„Punguța cu doi bani”, din nou pe scena Teatrului „Puck”

„Punguța cu doi bani”, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Unul dintre cele mai populare spectacole din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, „Punguța cu doi bani”, revine în fața micilor spectatori clujeni. Spectacolul, care va fi prezentat duminică, 19 noiembrie, de la ora 11:00, este o reprezentație...

Filmul românesc Libertate, premiat în Franța și Germania

Filmul românesc Libertate, premiat în Franța și Germania

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în...

Recital de tango argentinian, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Recital de tango argentinian, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Unele dintre cele mai frumoase tangouri argentiniene compuse de Astor Piazzolla, dar și lucrări de tango care au fost inspirație sau trecere înspre modernul stil al compozitorului vor fi prezentate publicului clujean la cea de-a doua ediție a recitalului „Piazzolla...