O icoană a Maicii Domnului, pictată pe sticlă în 1845, exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | oct. 22, 2020

Icoana „Maica Domnului Panakranta” (Milostivă), pictată în anul 1845 pe sticlă realizată manual, este exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului. Icoana, de 67/50 cm, (inclusiv rama), a fost realizată de un pictor încă necunoscut și  provine, cel mai probabil, din biserica de la Petea (județul Cluj), afirmă reprezentanții muzeului.

O icoană a Maicii Domnului, pictată pe sticlă în 1845, exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului
Icoana „Maica Domnului Panakranta”- Muzeul Mitropoliei Clujului

 Aceluiași autor se pare că-i aparține și icoana „soră” Deisis din colecția muzeului clujean, dar și alte două icoane, păstrate în colecția „Szocs”,  într-un atelier din sudul Transilvaniei.

Icoana „Maica Domnului Panakranta” constituie unul dintre tipurile iconografice ale Maicii Domnului (Milostivă) reprezentată pe tron și prezintă interferențe bizantine și apusene.

Este împărțită în două registre, iar în cel inferior, icoana înfățișează un peisaj monahal, imaginea mai multor mănăstiri ducând cu gândul la Sfântul Munte Athos. Ambele registre sunt încadrate de o ramă dublă, aurită, care prezintă și ornamentație florală. 

Pe spatele icoanei  există o dublă inscripție, una scrijelită în lemn, și o alta, greu descifrabilă, cu vopsea roșie. Ambele fac referire la un anume „Petru Imburuș” (Ambruș?), nume care apare atât incizat (scrijelit), cât și în textul scris cu roșu „a lui Petru Imburuș…”.

O icoană a Maicii Domnului, pictată pe sticlă în 1845, exponatul lunii octombrie la Muzeul Mitropoliei Clujului

Muzeul Mitropoliei Clujului, situat la subsolul Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, poate fi vizitat de marți până sâmbătă, între orele 10:00-17:00, iar duminica și-n sărbători, între orele 12:00-17:00.

În fiecare luni, dar și de Praznicele împărătești, muzeul este închis.

Muzeul poate fi vizitat cu respectarea regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Zilele Teatrului de Păpuși Puck – 73 ani

Zilele Teatrului de Păpuși Puck – 73 ani

Duminică, 5 februarie 2023, se împlinesc 73 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Clujenii de toate vârstele sunt invitați să ia parte la evenimentul aniversar care va avea loc cu acest prilej la finalul acestei săptămâni. Sărbătoarea...

O MIE DE COCORI PENTRU PACE LA MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI

O MIE DE COCORI PENTRU PACE LA MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Para la Inteligencia Social, PLIS, din Fuengirola, Spania, Centrul Cultural Japonez și Centrul de Studii Japoneze...

Spectacolul „Don Quijote”, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Spectacolul „Don Quijote”, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Una din cele mai recente producții ale Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, spectacolul „Don Quijote”, după Miguel Cervantes, va avea o reprezentație la sediul instituției duminică, 22 ianuarie, de la ora 12.30. Totodată, sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 11,...