Despre prietenia cu Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul avea să mărturisească: ,,Petreceam în frica lui Dumnezeu şi duceam o viaţă liniştită – nelăsându-ne târâţi de cei ce duceau spre vătămare, ci trăgându-ne noi înşine prietenii spre cele mai bune. Căci şi în aceasta mi-a făcut bine Dumnezeu, căci m-a unit cu un bărbat prea înţelept, unic prin viaţă şi mai presus de toate prin cuvânt. Cine e acesta? Dar îl cunoaşteţi foarte bine: era Vasile, marele folos al vieţii de acum. Cu acesta aveam în comun studiul, acoperişul şi gândurile. Iar dacă trebuie să mă laud, eram o pereche nu neînsemnată în Elada, căci toate le aveam comune şi un singur suflet lega două trupuri distincte. Ceea ce ne unea îndeosebi era aceasta: Dumnezeu şi dorul de cele bune”[1].
O prietenie arzătoare din care a rezultat o corespondență inedită, încărcată de experiențe vivificatoare, îi are ca protagoniști pe Cuvioșii Iosif Vatopedinul și Efrem Katounakiotul, ambii aparținând familiei duhovnicești a Sfântului Cuvios Iosif Isihastul.
Poate că unii oameni, neavând vreo părtășie cu universul liturgic, s-ar fi smintit citind unele schimburi epistolare. Însă dragostea arzătoare a sfinților, legăturile acestea care au depășit universul celest, s-au manifestat în Duhul Sfânt, ca rod al supunerii voințelor.
Sfântul Efrem Katunakiotul trăia în adâncă dragoste dumnezeiască cu Gheronda Iosif Vatopedinul. L-a iubit ca pe un frate mai mic, pentru că după moartea Sfântului Iosif Isihastul, Cuviosul Efrem i-a devenit duhovnic.
Întreaga admosferă surprinsă în conținutul epistolar este orientată spre duhul smerit, spre preschimbarea firii în revărsarea unei alte ființări de la Duhul Sfânt, făcând din pocăință grija cea mai de seamă a vieții lor. Comuniunea celor doi mari dascăli ai pustiei aghiorite rezumă în sine un Pateric, un cosmos spiritualizat, alcătuit din povețe și apoftegme, clădit pe experiența pedagogică dobândită la școala Sfântului Iosif Isihastul, locul unde a fost cultivată relația paterno-filială, în care starețul suferă și se bucură împreună cu fiul său duhovnicesc. La această școală neptic-isihastă s-a născut legătura dintre Gheronda Iosif Vatopedinul și Sfântul Efrem Katounakiotul.
Când tânărul Sofronie ( Gheronda Iosif) s-a alăturat obștii Sfântului Iosif Isihastul, nu existau chilii suficiente, pentru că nu de multă vreme Sfântul Iosif părăsise mica biserică de la Schitul Vasile și se mutase cu obștea lui (alcătuită din Părintele Atanasie și Părintele Arsenie) la peșterile Schitului Sfânta Ana, încât, așa cum mărturisea Gheronda Iosif Vatopedinul: ,,erau atât de sărace și de improvizate, încât dacă le-aș descrie, mă tem că nu voi fi crezut de generația noastră. Ajunge să spun că fereastra ținea loc și de ușă. Dacă ai fi vrut să îți întinzi bine picioarele în așternut- nu ar fi fost cu putință, deoarece spațiul nu îngăduia”[2].
El însuși, cu propriile forțe, a construit chilia Sfântului Iosif, nevoindu-se trupește. Cu adevărat, lipsa chiliilor era resimțită de două ori pe săptămână, când Sfântul Efrem Katounakiotul venea să liturghisească. Atunci, tânărul Sofronie îi punea la dispoziție chilia, iar el era nevoit să doarmă sub cerul liber sau în chilia Sfântului Iosif Isihastul, pe jos. A fost un timp cu roade duhovnicești pentru Gheronda Iosif, exersând viețuirea isihastă și privegherea de toată noaptea.
După mutarea la cele veșnice a Sfântului Iosif Isihastul, întreaga obște s-a răspândit în tot Muntele Athos și în afara lui ( Arhim. Efrem din Arizona, apostolul Americii).
Gheronda Iosif a dorit să-l urmeze pe Sfântul Efrem în pustia Katounakia, însă acesta s-a împotrivit, cunoscând caracterul dificil al starețului său Nichifor:,,- Nu, Iosif, căci starețul meu nu se va purta frumos cu tine și voi putea îndura![3]”.
Urmând firului cronologic, Gheronda Iosif Vatopedinul s-a nevoit în mai multe părți ale Athosului, iar când i s-a cerut să resusciteze monahismul din Cipru, Sfântul Paisie Aghioritul l-a încurajat pe să meargă și să răspândească lucrarea duhovnicească în sufletele tinerilor monahi.
La auzul plecării mult iubitului său frate, Sfântul Efrem Katounakiotul s-a tânguit cu amar. Arhimandritul Efrem Vatopedinul a surprins acest moment sensibil și dureros, plin de afecțiune și admirație,,- Ce pot să spun, Iosif ? i-a răspuns Sfântul Efrem. Știi bine că eu mă voi întrista adânc când vei pleca. Dar nu îți pot zice că nu mergi. Fă cum te luminează Dumnezeu! Nu l-a îngrădit în niciun fel, nu i-a spus nici ,,mergi!”, nici ,,nu merge!”. Au rămas peste noapte acolo, la Katunakia. Dimineață Sfântul Efrem a slujit Sfânta Liturghia și le-a citit o rugăciune . Apoi l-a îmbrățișat pe iubitul său frate duhovnicesc. Plângea. De mai bine de 30 de ani, din 1947 până în 1978, împărțiseră împreună bucurii și necazuri. Se mângâiaseră duhovnicește unul pe altul, iar Gheronda Iosif, având simț practic, îl ajuta și la treburile zilnice[4].
Mutarea în Cipru împreună cu Haralambie (devenit mai târziu Părintele Hrisostom) s-a petrecut în octombrie 1978, stabilindu-se la mănăstirea Sfintei Cruci de la Mínthi ( Paros).
Sfântul Efrem Katounakiotul nu s-a împotrivit acestei decizii, deoarece în ea a stat voia lui Dumnezeu. De reținut este că după moartea Sfântului Iosif Isihastul, ucenicii săi au căutat întotdeauna îndrumare de la autoritățile duhovnicești ale timpului. Unul dintre acești părinți a fost și Sfântul Paisie Aghioritul.
Prin 1973, Cuviosului Iosif i s-a cerut să revigoreze mănăstirea Cutlumuș. Dar înainte să răspundă cererii, a mers la Cuviosul Paisie Aghioritul – care se nevoia la o chilie de lângă Mănăstirea Stavronikita ( cca 30 de minute de mers pe jos), să-i ceară sfat. Cuviosul Paisie n-a ezitat, și i-a răspuns: ,,-Să mergi, iar de îndată ce vei ajunge, voi veni și eu să fac ascultare ca portar!”. Acesta spunea despre Gheronda Iosif că este ,,doctor în rugăciunea minții[5]”.
Exercițiul tăierii voii l-a practicat până la adormirea întru Domnul. Totdeauna nu a căutat cele ale Duhului Sfânt, care erau descoperite prin glasul Sfinților Paisie Aghioritul și Efrem Katounakiotul.
Plecarea Cuviosului Iosif în Cipru a lăsat un gol în inima Sfântului Efrem. Nu era vorba de o dependență emoțională, ci de o împreună-mergere pe drumul despătimirii. Au pătimit împreună, s-au îndestulat de har, și-au împărtășit unul altuia experiențele și extazurile, au plâns și s-au sprijinit unul pe celălalt.
După o vreme, Sfântul Efrem îi scria:
Sufletul meu iubit, fratele meu Iosif,
Iosif, Iosif, Iosif…Unde ești, Iosif?
Nu te aud și nici măcar nu te văd.
Unde ești, Iosif? La mulți ani de praznicul numelui tău!
Mă rog ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea ta acolo. Pote vei fi aflat noutățile de aici. Papa-Haralambie (de la Burazerii) a devenit stareț la Dionisiu. Agaton Filoteitul. a stareț la Costamonitu.
Nu ne scrii deloc. Nici să nu ne scrii, doar un ,,Binecuvântați!” să ne scrii și ne va mângâia mult”.
Te sărut — te sărut frățește.
Fratele tău, Efrem Katunakiotul.
( Sfântul Munte, 10.12.1979)
„Sufletul meu iubit Iosif! Iosife! Unde ești Iosife? Amară este moartea — neagră și țărâna — însă și despărțirea-i dureroasă — mai ales că e în timpul vieții. M-am întristat, mi s-a amărât sufletul când ai plecat de la Nea Skiti și te-ai dus la Cutlumuș. Pur și simplu, sufletul meu a murit când ai plecat din Sfântul Munte. Nu mai pot merge la Kareia. Cutlumușul nici măcar nu pot să-l mai văd. Uneori, mai ales când mă duc cu gândul în odaia ta, sufletul mi se sufocă.
Ce să mai zic? Pe toate le văd în negru. A trebuit să beau și acest pahar. Slavă Dumnezeului celuiSfânt.
Am primit scrisoarea ta și ți-am văzut durerea. Ce vrei să mai auzi?
Ieri a trecut pe la mine părintele Xenos de la Nea Skiti, și, pe lângă altele, mi-a spus și acest lucru: părintele Iosif (adică tu) va veni în Schit ca să moară aici.
Eu mă rog ca Domnul Dumnezeu să trimită pe îngerul Său și să îndrepteze pașii și cugetele tale după voia Lui cea sfântă. Amin”.
Cu dragoste frățească,
fratele tău Efrem.
Nu pot să îți scriu mai mult, că mi se înăbușe sufletul. După Părintele nostru, pe tine te-am iubit și prima dragoste nu se stinge niciodată”.
Acești sfinți și-au supus voințele ca expresie a iubirii dumnezeiești. Au continuat să țină legătura prin scrisori, căutând la bogăția duhovnicească a virtuților, a secerișului care era aproape. Aici, în Cipru, Cuviosul Iosif a întâmpinat multe ispite. Din jurnalul său și din scrisorile trimise diaconului Atanasie (astăzi Mitropolitul Atanasie de Limassol), reiese că Gheronda și-a dorit mult clădirea unui monahism în duhul autentic al vechilor Părinți ai Biserici, dar întâmpina multe piedici, pricinuite de răstălmăciri și neînțelegeri venite din partea anumitor oameni de rea credință. Un ghimpe a fost Maica Hristofora, o fire nemulțumitoare și iscoditoare, instigând la disensiuni de proporții.
Dar în acea perioadă, la începutul lui octombrie 1981, Sfântul Efrem era internat la spitalul N.I.K.E. din Atena. Gheronda Iosif l-a vizitat și i-a cerut sfat. ,,- Iosif, este ispită! I-a zis Sfântul Efrem. Dacă îți vor spune să pleci, pleacă!”[6]. Frământările s-au amplificat, iar Gheronda Iosif, prin Părintele Atanasie, a cerut sfat de la Sfântul Paisie Aghioritul. Acesta s-a întors cu un răspuns favorabil de la Sfântul Paisie, așteptându-i în Sfântul Munte. Astfel, se întoarce în Sfântul Munte pentru o perioadă de 5 luni la Chilia închinată Bunei Vestiri de la Kapsála, iar mai apoi, la insistențele Arhimandritului Hristodul, se stabilește împreună cu obștea la Cutlumuș.
Dar până să răspundă acestei dorințe, Gheronda Iosif l-a cercetat din nou pe Sfântul Efrem Katounakiotul pentru sfat, deoarece ceilalți părinți considerau că alegerea nu era tocmai inspirată, din pricina concepțiilor diferite de viețuire isihastă. Sfântul Efrem n-a stat pe gânduri și l-a îndemnat să se închinovieze acolo cu întreaga obște, lucru pe care Gheronda Iosif l-a înfăptuit.
Cuviosul Iosif a căutat pretutindenea voia dumnezeiască și nu s-a lăsat copleșit de voia proprie, lucru care i-a adus mângâieri și darul lacrimilor. Acest exercițiu lipsește oamenilor de azi. Impulsivitatea este o consecință a egoului, deoarece nu acționăm sub înrâuriri harice, așa cum o făceau părinții de odinioară când cereau îndrumare în momente dificile. Însăși dorința sau gândul de a cere sfat, făcea ca Duhul lui Dumnezeu să acționeze subit, până ca ei să primească cu smerenie cuvântul ziditor.
Aceste două vase alese ale Duhului Sfânt și-au supus reciproc voințele și au lăsat ca harul să-i copleșească. Arta supunerii au învățat-o de la Sfântul Iosif Isihastul, care într-una dintre relatările acestei experiențe spunea: ,,Oprește, Iisuse al meu, valurile Harului tău, căci mă topesc ca ceara”.
Sfântul Efrem Katounakiotul era socotit pedagogul pustiei. Și nu de puține ori, Gheronda Iosif îngăduia ca acesta să fie cercetat de obștea sa pentru a primi îndemnuri duhovnicești.
După mutarea lui Gheronda Iosif cu obștea de la Cutlumuș la Coliba Bunei Vestiri de la Noul Schit (14.08.1983), Sfântul Efrem i-a făcut o primă vizită, iar potrivit Arhimandritului Efrem Vatopedinul: ,,Gheronda Iosif, așa cum obișnuia, i-a dat întâietate în toate, cu multă smerenie”[7]. Toate îndemnurile erau orientate spre ascultarea față de Gheronda. ,,Nu îl siliți pe Gheronda să facă ceva ce nu voiește. Să fiți atenți care este duhul lui Gheronda, ce vrea Gheronda. Așa cum ceaiul și zahărul sunt una, tot așa și Hristos și Gheronda. L-ai odihnit pe Gheronda, l-ai odihnit pe Hristos. Gheronda este Hristos pe pământ. Cel care îl silește pe Gheronda și face neascultare este pentru mine al doilea Iuda. Din ascultarea de Gheronda înveți și ascultarea de fratele duhovnicesc, iar când faci astfel, te umpli de pace, de rugăciune. Dacă cercetezi, vei vedea că toate conduc la ascultare, fără aceasta nu se mai face nimic”[8].
Aceste cuvinte pilduitoare și altele au fost rostite de Sfântul Efrem pe 25 noiembrie 1984 în prezența Cuviosului Iosif și a obștii sale. Copleșit de multele îndemnuri, de plinătatea dragostei pentru Hristos a Sfântului Efrem, Cuviosul Iosif a luat cuvântul și a spus: ,,Astăzi am avut praznicul Sfintei Ecaterina, care cu adevărat ne-a veselit, l-am avut aici și pe Gheronda Efrem, o binecuvântare cu totul aparte, fiind prima dată când vine să ne vadă de la mutarea noastră aici. Gheronda Efrem este prin excelență urmașul și întâiul ucenic al Părintelui nostru Iosif Isihastul. El a și trăit, după putere, viața aceluia. M-am bucurat cu adevărat de cele ce le-a spus, fiindcă nu sunt învățături pe care le-am citit, ci lucruri pe care el înșiși le-a trăit, iar azi – în puține cuvinte, cum fac toți marii părinți- ni le-a împărtășit și nouă”[9].
În acea perioadă, Gheronda Iosif se spovedea la Sfântul Efrem. Între Katunakia și Noul Schit distanța era distanța mică, însă după mutarea la Vatoped, drumul a devenit mai anevoios, iar Sfântul Efrem a fost nevoit să se reorienteze. Astfel, s-a îndreptat către Cuviosul Dionisie de la Colciu, în care a aflat smerenie și discernământ, virtuți ce l-au mângâiat sufletește.
Mutarea la Sfânta Mănăstire Vatoped a Cuviosului Iosif cu obștea a fost vădită prin vedenie de înștiințarea pe care au avut-o Sfinții Porfirie Kavsokalivitul și Sfântul Efrem. Și în această privință, Gheronda a căutat voia lui Dumnezeu prin persoana Sfântul Efrem. Putea să o primească el însuși înștiințarea, ,,dar se ferea de obicei să o ceară, urmând înclinației sale lăuntrice de a se smeri”[10].
Odată cu venirea primilor 8 părinți de la Noul Schit la Vatoped pe 23 aprilie 1987, au început și multele ispite. Dar cu rugăciunile Cuviosului Iosif și cu vizitele Sfântului Efrem înainte de așezarea definitivă a obștii, Vatopedul a început să înflorească. Prin duhul acestor sfinți a făcut vădită viețuirea isihastă a Sfântului Iosif. Mănăstirea Vatoped a renăscut datorită acestei moșteniri păstrată de către ucenici și cultivată în sânul comunității monahale de la Vatoped.
Omiliile rostite în sinaxa obștii au zidit în fiecare monah viețuirea plină de virtute a ucenicilor Sfântului Iosif. Sfântul Efrem era o autoritate. Vizita special mănăstirea pentru a vorbi despre eroismul duhovnicesc al vechilor isihaști. Arhimandritul Efrem povestea că ,,își întărea cuvintele sale pe învățătura Sfântului Iosif Isihastul și ne spunea: ,,Și Gheronda Iosif erau dintre isihaștii desăvârșiți, dintre cei ajuns pe cea mai înaltă treaptă a rugăciunii minții, însă nu dădea întâietate acestor lucruri. Nu punea pe primul loc nici isihia, nici rugăciunea minții, ascultarea. Ai făcut ascultare? Vei merge în Rai. Nu ai făcut ascultare?Atunci poți să faci rugăciunea minții, poți să te împărtășești, să slujești Sfânta Liturghie, dar te îndrepți spre iad! Privește la Adam, la Prorocul Elisei și la Ghiezi! Toate aceste pilde ne încredințează că Dumnezeu Se odihnește mai mult în ascultare decât în celelalte virtuți. Și celelalte virtuți ajută, dar nu lucrează cum lucrează ascultarea. De aceea, treziți-vă îngrijiți vă mai mult să faceți ascultare!”[11].
Trei ani mai târziu, în anul 1990, Patriarhia Ecumenică a transformat-o în chinovie și a întronizat ca stareț ales pe Arhimandritul Efrem.
Sfântul Efrem Katounakiotul și Cuviosul Iosif Vatopedinul ne-au lăsat ca amintire pilda prieteniei lor în Hristos, precum și amintirea chipurilor brăzdate de smerenie, bucurii și biruințe în ispite.
[1] Sfântul Grigorie din Nazianz, Despre viața sa II, I, 11, trad. Ioan I. Ică jr., în Jean Bernardi, Grigorie din Nazianz, trad. Cristian Pop, Deisis, 2002, pp. 300-301.
[2] Monahul Iosif Vatopedinul, Trăiri ale dumnezeiescului har. O epistolă despre viața lui Gheron Iosif Isihastul, Editura Sfântului Nectarie, 2008, p. 58.
[3] Arhim.Efrem Vatopedinul, Gheronda Iosif Vatopedinul, un surâs din veșnicie, traducere din limba greacă Mănăstirea Diaconești, Ediția a II- a, Editura Bonifaciu, 2021, p. 243.
[4] Arhim.Efrem Vatopedinul, Gheronda Iosif Vatopedinul, un surâs din veșnicie, p.226.
[5] Ibidem, p.225.
[6] Ibidem, p. 321.
[7] Ibidem, p.391.
[8] Ibidem, p. 392.
[9] Ibidem, p. 393.
[10] Ibidem, p.435.
[11] Sfântul Efrem Katounakiotul, Omilie în sinaxa obștii, Sfânta Mare Mănăstire Vatoped, 30 aprilie 1988.
