O întâlnire a bucuriei între două generații înaintea sărbătorii Nașterii Domnului

de | dec. 19, 2017 | Activități parohiale

Clipele de bucurie ale elevilor s-au împletit astăzi cu amintirile și trăirile unor persoane vârstnice într-o activitate de suflet și încărcată cu multă emoție înaintea sărbătorii Nașterii Domnului. Un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”, din Cluj-Napoca, au participat astăzi la un moment deosebit din viața lor. Aceștia au vizitat persoanele aflate la un centru de vârstnici din Cluj-Napoca, dorind să ofere din bucuria și puritatea specifică vârstei lor. Trebuie amintit faptul că, această inițiativă a pornit de la dorința acestora de a oferi prin resursele lor o rază de lumină unor oameni pentru care viața nu este atât de prietenoasă în această etapă a existenței lor.

Emoția s-a instaurat în sufletul fiecăruia încă din momentul în care au aflat că vor participa la un astfel de moment. Timp de o săptămână s-au pregătit din toate punctele de vedere pentru a avea garanția că această activitate își va atinge scopul. Nerăbdarea și emoția i-a cuprins pe întreaga durată a desfășurării acestei activități.

Activitatea a început cu oferirea unor daruri pe care copiii le-au oferit persoanelor aflate în acest centru. Copiii au pregătit felicitări cu mesaje speciale. Fiecare copil le-a transmis prin această felicitare propriul gând acestor mesaje. Un alt moment special a constat în prezentarea unui scurt concert de colinde, special pregătit pentru această activitate.

Persoanele vârstnice din acest centru au fost impresionate și emoționate de colindele prezentate de copii, mulțumindu-le pentru clipele de bucurie pe care le-au fost adus ți transmis, invitându-i și pe viitor să petreacă clipe minunate împreună, pentru a le oferi și ei povești și sfaturi extrase din viețile lor. Acest grup de elevi a fost coordonat și însoțit de: profesorii Man Nicoleta (învățătoarea elevilor implicați) și Hens Ionuț.

Ultimele articole

1 august – Scoaterea Sf. Cruci; Sf. 7 frați Mc. Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului) Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

1 august – Scoaterea Sf. Cruci; Sf. 7 frați Mc. Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului) Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

1. La sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci, în Constantinopol, o parte din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului împărătesc şi purtată în procesiune până la Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea până la 14 august. Acest moment liturgic se săvârşea în...

Sfinții închisorilor, comemorați de copiii din Parohia Vânători

Sfinții închisorilor, comemorați de copiii din Parohia Vânători

În seara zilei de 22 decembrie 2019, grupul, nou înființat, „Armonia mărturisitorilor” alcătuit din elevi ai comunei Ciucea cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani au colindat în cinstea Mântuitorului, dar prin versurile deținuților politici ai perioadei comuniste....