O mănăstire din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va primi o părticică din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni

de | ian. 25, 2019 | Actualitatea religioasă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, și la inițiativa obștii monahale de la Mănăstirea „Crucea Iancului”, un fragment din moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu va fi adus la așezământul monahal, duminică, 27 ianuarie 2019, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București.

Spre bucuria obștii și a credincioșilor, demersurile ce au fost făcute în toamna anului trecut au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De altfel, în anul 2014, anul omagial dedicat „Sfinților Martiri Brâncoveni”, Preafericirea Sa a dispus ca racla Sfântului să fie purtată în pelerinaj la toate bisericile și mănăstirile ctitorite de domnitorul Constantin Brâncoveanu iar la fiecare dintre ele s-au lăsat spre închinare părticele spre închinare.

La Mănăstirea de la Mărișel, singura din Arhiepiscopia Clujului cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, moaștele vor fi aduse de o delegație condusă de parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”, Pr. Emil Nedelea Cărămizaru. La Crucea Iancului racla va fi întâmpinată duminică de Pcuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopie, preoții din vecinătate, obștea monahală și credincoși.

Mănăstirea cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni” este situata pe platoul de pe Vârful Dobruș, la altitudinea de 1340 de metri, în apropiere de „Crucea Iancului”, în comuna Mărișel, județul Cluj. Piatra de temelie pentru așezământul monahal a fost pusă de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei în 19 august 2015.

Ridicarea mănăstirii a fost încredințată stareței Casiana și duhovnicului Ieromonahul Paisie Plic.

Ultimele articole

Focul rugăciunii lui Iisus

Focul rugăciunii lui Iisus

Toţi Bătrânii au trăit experienţele mistice ale rugăciunii. Menţionăm aici ceea ce Bătrânul Amfilohie mărturisea fiilor săi duhovniceşti: “Câtă vreme rămân pe stânca înaltă a rugăciunii, orice valuri ar bate la temelia ei, nu-mi pot face nimic. Dacă însă mă las în...

03 aprilie – Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul şi Ilirie

03 aprilie – Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul şi Ilirie

Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul s-a născut în Cezarea Bitiniei, Asia Mică, din părinţi evlavioşi. La opt zile de la naştere a rămas orfan de mamă, iar tatăl său, Filaret, a intrat în monahism, fiind crescut de bunica sa. La maturitate a intrat în Mănăstirea...

Sfințirea capelei mortuare din Mociu

Sfințirea capelei mortuare din Mociu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat duminică, 27 februarie 2022, comunitatea ortodoxă din Mociu, județul Cluj, prilej cu care a sfințit noua capelă mortuară din localitate....

Binecuvântare arhierească în Parohia Domnești

Binecuvântare arhierească în Parohia Domnești

În Duminica Înfricoșătoarei judecăți (a Lăsatului sec de carne), 27 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Domnești, județul Bistrița-Năsăud....