O mănăstire din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va primi o părticică din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni

de | ian. 25, 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, și la inițiativa obștii monahale de la Mănăstirea „Crucea Iancului”, un fragment din moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu va fi adus la așezământul monahal, duminică, 27 ianuarie 2019, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București.

Spre bucuria obștii și a credincioșilor, demersurile ce au fost făcute în toamna anului trecut au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De altfel, în anul 2014, anul omagial dedicat „Sfinților Martiri Brâncoveni”, Preafericirea Sa a dispus ca racla Sfântului să fie purtată în pelerinaj la toate bisericile și mănăstirile ctitorite de domnitorul Constantin Brâncoveanu iar la fiecare dintre ele s-au lăsat spre închinare părticele spre închinare.

La Mănăstirea de la Mărișel, singura din Arhiepiscopia Clujului cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, moaștele vor fi aduse de o delegație condusă de parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”, Pr. Emil Nedelea Cărămizaru. La Crucea Iancului racla va fi întâmpinată duminică de Pcuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopie, preoții din vecinătate, obștea monahală și credincoși.

Mănăstirea cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni” este situata pe platoul de pe Vârful Dobruș, la altitudinea de 1340 de metri, în apropiere de „Crucea Iancului”, în comuna Mărișel, județul Cluj. Piatra de temelie pentru așezământul monahal a fost pusă de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei în 19 august 2015.

Ridicarea mănăstirii a fost încredințată stareței Casiana și duhovnicului Ieromonahul Paisie Plic.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Festivalul tinerilor din Arhiepiscopia Clujului, la ediția a doua

Festivalul tinerilor din Arhiepiscopia Clujului, la ediția a doua

Arhiepiscopia Clujului a organizat sâmbătă, 15 octombrie 2016, în parcul sportiv „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Gala Festivalului Tinerilor din Eparhie. Manifestarea, aflată la a doua ediție, a avut ca temă generală, o expresie a Înaltpreasfinţitului Părinte...

Dr. Pavel Chirilă conferenţiază la Cluj

Dr. Pavel Chirilă conferenţiază la Cluj

Prof. dr. Pavel Chirilă va susţine luni, 17 octombrie, la Cluj-Napoca, o conferinţă intitulată „Când trupul îmbolnăveşte sufletul şi când sufletul îmbolnăveşte trupul”, informează ziarul Făclia. Conferinţa, organizată de Liga Studenţilor din Cluj, va avea loc de la...

Liturghie Arhierească la Schitul Strâmtura

Liturghie Arhierească la Schitul Strâmtura

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat vineri, 14 octombrie 2016, cu începere de la ora 10:00, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Altarul de vară al Schitului cu hramul „Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva” din localitatea Strâmtura, protopopiatul Sighet,...