O mănăstire din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va primi o părticică din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni

de | ian. 25, 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, și la inițiativa obștii monahale de la Mănăstirea „Crucea Iancului”, un fragment din moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu va fi adus la așezământul monahal, duminică, 27 ianuarie 2019, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București.

Spre bucuria obștii și a credincioșilor, demersurile ce au fost făcute în toamna anului trecut au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De altfel, în anul 2014, anul omagial dedicat „Sfinților Martiri Brâncoveni”, Preafericirea Sa a dispus ca racla Sfântului să fie purtată în pelerinaj la toate bisericile și mănăstirile ctitorite de domnitorul Constantin Brâncoveanu iar la fiecare dintre ele s-au lăsat spre închinare părticele spre închinare.

La Mănăstirea de la Mărișel, singura din Arhiepiscopia Clujului cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, moaștele vor fi aduse de o delegație condusă de parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”, Pr. Emil Nedelea Cărămizaru. La Crucea Iancului racla va fi întâmpinată duminică de Pcuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopie, preoții din vecinătate, obștea monahală și credincoși.

Mănăstirea cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni” este situata pe platoul de pe Vârful Dobruș, la altitudinea de 1340 de metri, în apropiere de „Crucea Iancului”, în comuna Mărișel, județul Cluj. Piatra de temelie pentru așezământul monahal a fost pusă de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei în 19 august 2015.

Ridicarea mănăstirii a fost încredințată stareței Casiana și duhovnicului Ieromonahul Paisie Plic.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Maramureșene Bârsana

Hramul Mănăstirii Maramureșene Bârsana

Joi, 30 iunie 2016, când Biserica Ortodoxă cinsteşte Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, Mănăstirea maramureșeană Bârsana și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a început la ora 9, fiind oficiată de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înalpreasfințitul...

80 de ani de la instalarea Episcopului Nicolae Colan la Cluj

80 de ani de la instalarea Episcopului Nicolae Colan la Cluj

Am încercat să-i facem un mic medalion înaintașului nostru Nicolae Colan. N-am rezumat exhaustiv activitatea lui, dar, ce mi s-a părut mai important, dragostea față de Cuvântul lui Dumnezeu, am subliniat-o. Și, în același timp, la această aniversare rotundă ne răsună...

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință, Lăudăm și slăvim pe Dumnezeul „milelor și a toată mângâierea” pentru că ne-a învrednicit să petrecem săptămâna Cincizecimii (18-26 iunie 2016) în Creta, aici unde Apostolul Pavel și ucenicul său Tit au propovăduit...