O mănăstire din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va primi o părticică din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni

de | ian. 25, 2019 | Actualitatea religioasă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, și la inițiativa obștii monahale de la Mănăstirea „Crucea Iancului”, un fragment din moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu va fi adus la așezământul monahal, duminică, 27 ianuarie 2019, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București.

Spre bucuria obștii și a credincioșilor, demersurile ce au fost făcute în toamna anului trecut au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De altfel, în anul 2014, anul omagial dedicat „Sfinților Martiri Brâncoveni”, Preafericirea Sa a dispus ca racla Sfântului să fie purtată în pelerinaj la toate bisericile și mănăstirile ctitorite de domnitorul Constantin Brâncoveanu iar la fiecare dintre ele s-au lăsat spre închinare părticele spre închinare.

La Mănăstirea de la Mărișel, singura din Arhiepiscopia Clujului cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, moaștele vor fi aduse de o delegație condusă de parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”, Pr. Emil Nedelea Cărămizaru. La Crucea Iancului racla va fi întâmpinată duminică de Pcuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopie, preoții din vecinătate, obștea monahală și credincoși.

Mănăstirea cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni” este situata pe platoul de pe Vârful Dobruș, la altitudinea de 1340 de metri, în apropiere de „Crucea Iancului”, în comuna Mărișel, județul Cluj. Piatra de temelie pentru așezământul monahal a fost pusă de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei în 19 august 2015.

Ridicarea mănăstirii a fost încredințată stareței Casiana și duhovnicului Ieromonahul Paisie Plic.

Zi de alese bucurii la Parohia Sfântul Nicolae din Zalău

Zi de alese bucurii la Parohia Sfântul Nicolae din Zalău

În prima zi a lunii noiembrie a fost o zi de alese bucurii duhovnicești pentru credincioșii Parohiei Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Zalău. În această binecuvântată zi, credincioșii au avut bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Mihail,...

Planul activităților catehetice din Maramureş şi Sătmar, în 2016

Planul activităților catehetice din Maramureş şi Sătmar, în 2016

Întâlnirea preoţilor responsabili cu activităţile de catehizare din Episcopia Maramureșului și Sătmarului s-a desfășurat la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, judeţul Satu Mare, joi, 29 octombrie....

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

La Reședința Patriarhală a avut loc astăzi, 28 octombrie 2015, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ședinței, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar...

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, la Cluj-Napoca

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia, la Cluj-Napoca

Credincioşii clujeni vor avea privilegiul şi bucuria de a se închina Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, care va fi adus la Cluj-Napoca la începutul lunii noiembrie 2015, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Mitropolia de Volos, Grecia la iniţiativa şi cu binecuvântarea...