O mănăstire din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului va primi o părticică din moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni

de | ian. 25, 2019 | Actualitatea religioasă

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, și la inițiativa obștii monahale de la Mănăstirea „Crucea Iancului”, un fragment din moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu va fi adus la așezământul monahal, duminică, 27 ianuarie 2019, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București.

Spre bucuria obștii și a credincioșilor, demersurile ce au fost făcute în toamna anului trecut au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De altfel, în anul 2014, anul omagial dedicat „Sfinților Martiri Brâncoveni”, Preafericirea Sa a dispus ca racla Sfântului să fie purtată în pelerinaj la toate bisericile și mănăstirile ctitorite de domnitorul Constantin Brâncoveanu iar la fiecare dintre ele s-au lăsat spre închinare părticele spre închinare.

La Mănăstirea de la Mărișel, singura din Arhiepiscopia Clujului cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, moaștele vor fi aduse de o delegație condusă de parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”, Pr. Emil Nedelea Cărămizaru. La Crucea Iancului racla va fi întâmpinată duminică de Pcuv. Arhim. Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopie, preoții din vecinătate, obștea monahală și credincoși.

Mănăstirea cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni” este situata pe platoul de pe Vârful Dobruș, la altitudinea de 1340 de metri, în apropiere de „Crucea Iancului”, în comuna Mărișel, județul Cluj. Piatra de temelie pentru așezământul monahal a fost pusă de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei în 19 august 2015.

Ridicarea mănăstirii a fost încredințată stareței Casiana și duhovnicului Ieromonahul Paisie Plic.

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

ÎPS Andrei: „Statele europene trebuie să nu-și uite spiritualitatea!”

În avanpremiera Întâlnirii Tinerilor Creștini Ortodocși din Europa, organizată la Cluj-Napoca în perioada 4-7 septembrie 2015, Mitropolitul Clujului a declarat într-o conferință de presă că acest eveniment își propune să îi aducă mai aproape pe tinerii creștini, care,...

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Evenimente cultural-religioase în parohia Groșii Țibleșului

Comuna Groșii Țibleșului, județul Maramureș, a avut parte de mai multe evenimente cultural-religioase în perioada 25-30 august 2015, în cadrul Săptămânii dedicate zilelor Groșului și Hramului parohiei ortodoxe Sfântul Ierarh Nicolae din com. Groșii Țibleșului....

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

În duminica a 13-a după Rusalii, credincioșii parohiei Spermezeu au avut parte de o sărbătoare aleasă prin prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vizita ierarhilor a...

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

ÎPS Andrei, la binecuvântarea lucrărilor din parohia Berindu

În duminica a 13-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a resfințit biserica parohiei Berindu din protopopiatul Huedin, renovată în întregime în ultimii ani. Binecuvantarea lucrărilor a avut loc în dimineața zilei de 30 august și a fost urmată de Sfânta Liturghie...

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu...