O nouă biserică în orașul-stațiune Sîngeorz-Băi

de | aug. 6, 2019 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Marți, 6 august 2019, de sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sîngeorz-Băi, prilej cu care a pus piatra de temelie pentru noua biserică din orașul-stațiune. Lăcașul de cult va purta hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ocrotitorul spiritual al orașului, și se va construi în curtea bisericii vechi, ctitorie a preotului profesor Ioan Bunea.

Începând cu ora 15:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică a Parohiei Sîngeorz-Băi II și a sfințit locul unde va fi edificat viitorul lăcaș de cult.

Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, preoții parohiei: pr. Ioan Bădean și pr. Paul Gavriloaie, alături de alți preoți invitați.

La final,  Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre importanța punerii pietrei de temelie, având temei scripturistic, cu trimitere în Vechiul Testament, în cartea Facerii, capitolul 28.

Părintele Paul Gavriloaie, directorul Centrului Misionat de Tineret „Ioan Bunea”, a mulțumit Ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în materializarea acestui proiect.

Să nu vedem construcția ei ca pe o povară, într-adevăr va fi un sacrificiu, însă, la final, va fi o binecuvântare pentru noi și generația noastră, care trebuie să fie mândră că Dumnezeu a ales-o și a chemat-o să îi ridice o biserică. Nu oricărei generații îi este încredințată o astfel de misiune, un astfel de dar. Dumnezeu ne-a ales pe noi!    

Să nu vă temeți! Dumnezeu este cel care ne va ajuta, după cum ne încredințează Psalmistul David: «De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc» (Ps. 126, 1).

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” va fi afiliată Parohiei Sîngeorz-Băi II, Protopopiatul Năsăud, și va deservi comunitatea din stațiune, precum și tinerii care se află în tabere la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea”, aflat tot în curtea parohiei.

Mai multe fotografii găsiți AICI 

Ultimele articole

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Preoții din cadrul protopopiatului Jibou au participat miercuri, 10 iunie 2015,  la ședința administrativă lunară. Lucrările au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Proroc Daniel” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou, de un sobor de...

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Joi, 11 iunie 2015, la sediul Protopopiatului Ortodox din orașul Beclean a avut loc ședința lunară a preoților. La aceasta a luat parte Florin Dobocan, revizor contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a transmis preoților câteva aspecte...

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...

Datoriile noastre şi deficitul de încredere

Datoriile noastre şi deficitul de încredere

Criza creditelor şi a datoriilor populaţiei continuă să rămână un subiect dramatic pentru mulţi dintre semenii noştri şi o mare dilemă pentru autorităţi, care par tot mai incapabile de a găsi soluţii. Pe de-o parte ne lovim de lipsa de orizont a datornicilor, iar pe...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...