O nouă biserică pentru credincioșii ortodocși din Muntele Săcelului

de | nov. 2, 2015

Credincioșii filiei Muntele Săcelului, Moara de pădure, Frăsinet a parohiei ortodoxe Săcel vor avea o nouă biserică.  Ea va purta hramul Sfântul Grigorie Teologul și este construită în locul numit de săteni Poruț, după numele unui preot ce a trăit în zonă.

Decizia ridicării acestei biserici s-a luat pentru a facilita participarea credincioșilor la sfintele slujbe, mai ales că vechiul locaș de cult se află în vechea vatră a satului, la o distanță de 3 kilometri. Lucrările realizate până acum vor fi binecuvântate joi, 5 noiembrie 2015, de Mitropolitul Clujului care va sfinți și locul unde se ridică biserica.

Părintele paroh Mihai Bogdan: „Construcția va fi din lemn, dar va avea toate caracteristicile unei biserici bizantine. Noul locaș de închinare va fi unic în spațiul ortodoxiei românești. Proiectul este realizat de arhitectul Călin Chifăr împreună cu echipa sa. Până în prezent s-a făcut fundația și s-a turnat șapa de beton și s-a pregătit lemnul cu speranța ca până la prima ninsoare de anul acesta să fie acoperită. Anul viitor cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a donatorilor să continuăm lucrările pentru finalizarea ei”.

Evenimentul este cu atât mai important pentru comunitatea ortodoxă din Muntele Săcelului, cu cât aici nu a mai fost un ierarh din 1988, când a fost resfințită biserica veche din deal.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prin lumină, la cunoașterea duhovnicească

Prin lumină, la cunoașterea duhovnicească

Luni, 26 Mai 2015, începând cu ora 18, la Centrul Misionar Social Cultural „Sf. Ap. Andrei” aflat la demisolul Bisericii „Sf. Ap. Andrei” și „Sf. Martiri Brâncoveni” din orașul Beclean, a avut loc un microconcert de muzică clasică și o dezbatere cu tema „Lumină și...

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

În Duminica a 7-a după Paști, credincioșii din parohia năsăudeană Nepos s-au întâlnit cu directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, părintele profesor Liviu Vidican - Manci. După Sfânta Liturghie, invitatul le-a vorbit despre Taina Sfântului Botez....

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Credincioșii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur s-au bucurat duminică, 24 mai 2015, de un microrecital de muzică clasică, desfășurat în aer liber. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea parohială s-a aflat la cea de-a...