O nouă biserică pentru credincioșii ortodocși din Muntele Săcelului

de | nov. 2, 2015

Credincioșii filiei Muntele Săcelului, Moara de pădure, Frăsinet a parohiei ortodoxe Săcel vor avea o nouă biserică.  Ea va purta hramul Sfântul Grigorie Teologul și este construită în locul numit de săteni Poruț, după numele unui preot ce a trăit în zonă.

Decizia ridicării acestei biserici s-a luat pentru a facilita participarea credincioșilor la sfintele slujbe, mai ales că vechiul locaș de cult se află în vechea vatră a satului, la o distanță de 3 kilometri. Lucrările realizate până acum vor fi binecuvântate joi, 5 noiembrie 2015, de Mitropolitul Clujului care va sfinți și locul unde se ridică biserica.

Părintele paroh Mihai Bogdan: „Construcția va fi din lemn, dar va avea toate caracteristicile unei biserici bizantine. Noul locaș de închinare va fi unic în spațiul ortodoxiei românești. Proiectul este realizat de arhitectul Călin Chifăr împreună cu echipa sa. Până în prezent s-a făcut fundația și s-a turnat șapa de beton și s-a pregătit lemnul cu speranța ca până la prima ninsoare de anul acesta să fie acoperită. Anul viitor cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a donatorilor să continuăm lucrările pentru finalizarea ei”.

Evenimentul este cu atât mai important pentru comunitatea ortodoxă din Muntele Săcelului, cu cât aici nu a mai fost un ierarh din 1988, când a fost resfințită biserica veche din deal.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

Cerc metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului

În capela școlară Sfântul Stelian, din incinta Liceului Tehnologic Vlădeasa Huedin, a avut loc luni, 12 noiembrie 2018, întrunirea Cercului metodic al profesorilor de religie din zona Huedinului. Întrunirea a debutat cu o rugăciune și a fost prezidată de profesoara...

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, comemorat de Centenar

Preotul Iosif Stănescu, care a alcătuit o frumoasă rugăciune în anul 1918, cu ocazia Marii Uniri de la Alba Iulia, a fost comemorat luni, 12 noiembrie 2018, în biserica filiei ortodoxe Dumbrava, din Protopopiatul Huedin. După încheierea Sfintei Liturghii, a fost...