O nouă generație de elevi a absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

de | mai 28, 2015 | Actualitatea religioasă

La Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca a avut loc joi, 28 mai 2015, festivitatea de absolvire a promoţiei 2014-2015. Momentul festiv a avut loc în sala „Episcop Nicolae Ivan” de la Centrul Eparhial, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Au luat parte la festivitate pe lângă familie, întregul colectiv profesoral, reprezentanți ai Inspectoratul Școlar Județean Cluj și ai Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu.

 

Patru ani de muncă și efort, încununați de bucurie

După patru ani de studii, călăuziţi de profesori şi susţinuţi de părinţi, elevii clasei a XII-a de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au primit ultimele felicitări, fiind răsplătiţi pentru toate eforturile depuse, pe plan educativ și duhovnicesc.

DSCF0796După intonarea imnului Gaudeamus, absolvenții au fost îndemnați de directorul Seminarului, părintele Liviu-Vidican Manci să fie mulțumitori Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce le-a dat. Tinerii au fost rugați să nu-i uite pe profesorii lor, care s-au ocupat de creșterea lor intelectuală și duhovnicească și să continue să lupte pentru a fi mai buni.

 

„Luați-L pe Hristos în călătoria voastră”

Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiu, părintele profesor Vasile Stanciu, i-a sfătuit pe elevi ca în călătoria vieții pe care o încep de astăzi și care va fi presărată cu multe momente frumoase, dar și cu obstacole, să nu plece fără Hristos, pentru că doar El îi poate ajuta să ajungă la liman. I-a îndemnat în același timp să își aducă aminte cu drag de toate clipele frumoase petrecute în cei patru ani de seminar și să fie în continuare entuziaști, energici și veseli.

La finalul discursului, părintele decan i-a înmânat elevului Simion Toderean, șeful de promoție a clasei a XII-a A, premiul „Profesor Ion Bunea”, oferit în fiecare an din partea familiei, în semn de omagiu pentru cel ce a fost un adevărat model pentru elevii seminariști de-a lungul timpului. Urându-le mult succes la examenele ce vor urma, părintele profesor Vasile Stanciu le-a lansat absolvenților invitația să își continue pregătirea lor profesională la Facultatea de Teologie Ortodoxă, o instituție de prestigiu în peisajul universitar din țară.

 

„Ocupați-vă de lucruri folositoare pentru mântuirea voastră”

S-a alăturat gândurilor bune transmise tinerilor seminariști cu prilejul absolvirii liceului și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, care le-a pus la suflet, acum la sfârșit de liceu, îndemnul de a duce o viață disciplinată și morală, încercând să își gestioneze foarte bine timpul, ocupându-se de lucruri folositoare pentru mântuirea lor:

 

Au urmat discursurile șefilor de promoție care au rememorat momentele frumoase din cei patru ani de studiu, neuitând să le mulțumească celor care au contribuit la dezvoltarea și formarea lor. A fost înmânată apoi cheia colegilor mai mici cu un an, care și-au asumat public responsabilitatea de a  contribui, prin rezultatele lor, la menținerea prestigiului școlii.

6

Cei mai buni elevi au fost premiați pentru rezultatele obținute la învățătură și la concursurile și olimpiadele la care au participat în acest ultim an de școală, prilej cu care diriginții i-au felicitat și i-au încurajat să continue să învețe cu aceeași sârguință și în anii de facultate, devenind astfel oameni de bază ai societății.

 

Seminarul Teologic Ortodox, o instituție de învățământ de prestigiu

În anul școlar 2014-2015 au absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, 63 de elevi, de la profilele teologie pastorală și filologie. În următoarea perioadă, ei se vor pregăti pentru a susţine examenul de bacalaureat, după care se vor înscrie la facultate.

Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca îşi desfăşoară activitatea începând cu anul 1952, din momentul desfiinţării abuzive de regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Român din Cluj. De-a lungul timpului, şcoala a trecut prin mai multe etape, la început fiind şcoală medie de cântăreţi bisericeşti (1952-1955). Seminar Teologic Liceal Ortodox a devenit în anul 1993, fiecare ciclu având cinci ani de studiu, iar din 2007 elevii studiază patru ani. În prezent, la seminar se pregătesc aproximativ 180 de elevi seminarişti, îndrumaţi de 25 de profesori.

Ultimele articole

Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

Iubiţi fraţi şi surori, mulţimea bunurilor materiale nu ne poate aduce bucurie, pentru că, având mult poţi deveni rob al patimii iubirii de avere. Iată ce zice Domnul Hristos în Evanghelia de la Ioan, în capitolul 8, versetul 34: „Adevărat, adevărat vă spun, oricine...

Omul – lucrul cel mai de preț

Omul – lucrul cel mai de preț

Aspecte introductive În decursul activității Sale pământești, Domnul a făcut multe minuni. Între ele, o categorie importantă o reprezintă exorcizările. Uneori, El alungă demoni pentru că cineva din anturajul posedatului o cere, alteori pentru că însuși cel în cauză,...

24 iulie – Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen

24 iulie – Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen

Sfânta Muceniță Hristina era originară din Tir (Fenicia) și a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211). Era fiica marelui dregător Urban care dorind să își protejeze fiica de ispitele din lume și să slujească tot timpul în templul zeilor păgâni i-a dăruit...

Patriarhul României a împlinit 70 de ani

Patriarhul României a împlinit 70 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit joi, 22 iulie 2021, vârsta de 70 de ani.  Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și...