O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

de | aug. 17, 2015 | Actualitatea religioasă

Sute de oameni, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au luat parte duminică, 16 august, la Cetatea Ciceului din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia, la prima Liturghie săvârșită pe locul numit „Subcetate”, unde se va ridica mănăstirea „Petru Rareș Vodă”. Slujba a fost oficiată pe o scenă special amenajată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului. La Sfânta Liturghie au fost prezente și autorități locale, județene și centrale.

„În acest loc ales de Dumnezeu se va ridica Mănăstirea «Petru Rareș Vodă». Aici și-a lăsat inima voievodul, aici a rămas Petru Rareș cu sufletul. Este o datorie pentru noi, românii, să fim măcar o dată pe an aici, să ne rugăm și să ne bucurăm. Trebuie să fim responsabili pentru înaintașii și urmașii noștri. Nu vă uitați istoria! Să ne aducem aminte de momentele majore din viața poporului român pentru că suntem urmașii unor demni conducători”, a spus sutelor de credincioși arhimandritul Dumitru Cobzaru.

Piatra de temelie a bisericii așezământului monahal, care va purta hramul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Ardeleni”, va fi pusă în toamna acestui an, când sunt pomeniți acești sfinți în calendar, a precizat părintele Dumitru Cobzaru.
Hotărârea înființării mănăstirii de călugări „Petru Rareş Vodă” a fost luată de Permanența eparhială la începutul anului. Stareț este părintele Teofan Timiș, venit de la mănăstirea clujeană Nicula.
Tot duminică, după slujbă, în Poiana Cetății Ciceului, a avut loc o serbare câmpenească unde au putut fi ascultați mai mulți interpreți de muzică populară și folk.

 

 

[mom_video type=”youtube” id=”8azi9BFqWF8″ width=”656″ height=”440″]

 

 

 

Vezi și galeria foto:

 

 

 

Ultimele articole

Părintele Episcop Vasile Flueraș, pomenit la 73 de ani de la naștere

Părintele Episcop Vasile Flueraș, pomenit la 73 de ani de la naștere

Vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș a fost evocat joi, 30 decembrie 2021, la 73 de ani de la naștere. Cu acest prilej, de la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba Parastasului la...

Te Deum de Anul Nou, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Te Deum de Anul Nou, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

La Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, Noul An va fi întâmpinat în rugăciune. În noaptea dintre ani, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, alături de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși o slujbă de Te-Deum, aducând mulțumire lui...

Evocarea poetului creștin Ioan Alexandru la 80 de ani de la naștere

Evocarea poetului creștin Ioan Alexandru la 80 de ani de la naștere

Poetul creștin Ioan Alexandru va fi evocat miercuri, 29 decembrie 2021, în Biserica „Sfânta Treime” din localitatea Topa Mica, județul Cluj, la împlinirea a 80 de ani de la nașterea sa. Evenimentul va avea loc de la ora 12:00 și va fi precedat de Slujba Parastasului...

O fotografie cât o istorie

O fotografie cât o istorie

Prin bunăvoinţa fotografului Ovidiu Guran, din Franţa, şi a lect. univ. dr. Rareş Beuran, de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, publicăm în premieră această fotografie-document...