O nouă seară culturală, pentru publicul din Beclean

de | mai 23, 2015

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși și Centrul misionar, social și cultural „Sfântul Apostol Andrei” din Beclean invită locuitorii orașului, luni, 25 mai 2015, să participe la microconcertul de muzică clasică și la dezbaterea pe tema „Lumină și Cunoaștere”.

Evenimentul, aflat la a III-a ediție,va avea loc de la ora 18:00, la Centrul „Sfântul Apostol Andrei” din Beclean și face parte din  proiectul „Muzică și Lumină”, organizat în parteneriat cu Asociația Părinți pentru Ora de Religie, filiala Bistrița-Năsăud.

Au fost invitați pentru a purta un dialog pe tema: lumină și cunoaștere, Ieromonahul Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului și profesoara Vlad Ardelean Ana-Maria. Discursurile celor doi invitați vor fi intercalate de scurte momente muzicale susținute de artiștii Florin Vlad și Cristian Lepădatu.

„Scopul acestor întâlniri este de a facilita un mediu propice dezbaterilor, de a-i încuraja pe tineri să-și dedice timpul liber activităților culturale, de a-i iniția în universul muzicii clasice, dar și de a-i ghida în procesul de fundamentare a unor repere morale”, a declarat inspectorul eparhial pentru tineret din județul Bistrița-Năsăud, Părintele Tudor Mudure.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...