O panoramă a teologiei ortodoxe contemporane

de | mart. 9, 2022 | Cărți vechi și noi

Secolul XX a înregistrat o dezvoltare fără precedent a gândirii ortodoxe, fapt datorat nu atât numărului însemnat de teologi cunoscuți, cât anvergurii lor intelectuale. Fie că vorbim de spațiul apusean fie că ne referim la țările tradițional ortodoxe, întâlnim în ambele situații teologi de mare calibru, cu scrieri de o înaltă calitate teologică. Părintele Andrew Louth încearcă să surprindă (în Gânditori ortodocși moderni. De la Filocalie până în prezent, trad. din lb. engleză de Justin A. Mihoc, Cristian Untea și Lucian Filip, editura Doxologia, Iași, 2017) dinamica acestei realități printr-o istorie a marilor gânditori ortodocși. Convertit la ortodoxie și profesor la Universitatea din Durham (Marea Britanie), autorul s-a familiarizat cu universul teologiei și spiritualității răsăritene prin lecturi consistente dar și prin contactul cu o atmosferă, culturală și liturgică, și cu o viziune asupra credinței pe care Ortodoxia le-a generat în apus în secolul trecut. Prin intermediul emigrației ruse ‒ fenomen dovedit providențial în timp ‒ consecință a revoluției bolșevice, teologia ortodoxă ajunge mai bine cunoscută în vestul Europei și chiar peste ocean și dobândește un caracter universal, revelând comorile ei ascunse, până atunci, pentru mulți.

O panoramă a teologiei ortodoxe contemporane

La origine o suită de cursuri ținute la Centrul de Studii Ortodoxe din Amsterdam între 2012-2014, volumul de față însumează portretele intelectuale a peste 20 de teologi reprezentativi, cu binevenite inserții biografice, dar mai ales solide analize dedicate învățăturii lor. Deși, geografic și etnic, volumul acoperă un spectru larg de personalități, preponderent ruși (P. Florenski,  S. Bulgakov, N. Berdiaev, G. Florovski, V. Losski, A. Schmemann,  S. Saharov  ș.a.), dar și greci (I. Zizioulas, I. Romanides,  Ch. Yannaras, I. Foundoulis ș.a.) sau un român (D. Stăniloae), un sârb (I. Popovici), și câțiva convertiți (Ph. Sherrard, E. Behr-Sigel, O. Clément, K. Ware ș.a.), unii dintre ei clerici, dar, interesant, cei mai mulți laici, el este departe de a fi exhaustiv. Era, firește, loc și pentru alte nume. Mai mult, fiecare autor analizat ar fi putut constitui subiectul unui volum de sine stătător. Aici se vede neajunsul unui astfel de demers, însă el păstrează caracterul unei introduceri iar pentru un public larg își dovedește, neîndoielnic, utilitatea.

E dificil de sintetizat investigația realizată de părintele Louth într-un volum atât de eterogen, dar în urma lecturii lui, în chip deloc surprinzător, se pot stabili abordări comune și paralele între modurile de gândire ale autorilor analizați și  prezentați oarecum diacronic. Un moment cheie în parcursul Ortodoxiei către modernitate, prin reevaluarea izvoarelor dar și prin articularea unei viziuni vii despre cunoașterea lui Dumnezeu, îl constituie, în opinia autorului nostru, publicarea în 1782 la Veneția, de către Sf. Nicodim Aghioritul, a Filocaliei. Ea va deveni sursă de inspirație pentru teologi importanți, dacă e să ne referim la mișcarea slavofilă din Rusia sfârșitului de secol XIX ‒ prin contactul acestora cu mănăstirea Optina și colecția de scrieri Dobrotoliubie, versiunea slavonă a Filocaliei ‒ dar mai ales la teologi precum Dumitru Stăniloae ‒ traducătorul ei în românește, într-un concept unic și prin extensie și prin mulțimea comentariilor care însoțesc traducerea, ele însele o sursă de teologie ‒ sau Philip Sherrard și mai ales mitropolitul Kallistos Ware, traducătorii ei în limba engleză, autori cărora munca de traducere le-a influențat decisiv concepțiile.

O idee recurentă în acest volum este apelul la Părinți, în sensul întoarcerii la scrierile lor, la modul lor de teologhisire, la viziunea lor vie despre Dumnezeu, ca un imbold spre creativitate și nu ca simplu recurs la imitație sau ca o nostalgie a epocii primare. Întoarcerea la Părinți a fost percepută și ca o fațetă a renașterii filocalice, iar familiarizarea teologilor contemporani cu universul Părinților a survenit nu doar prin lectură ci și prin efortul anevoios de traducere. În acest apel la Părinți, Georges Florovski întrezărea înnoirea teologiei și viitorul ei. „Sinteza neopatristică” este conceptul propus de Florovski pentru revigorarea teologiei ortodoxe, în antiteză cu captivitatea ei babilonică (după un termen preluat de la Luther) sau cu pseudomorfoza ei (cu un termen împrumutat de la O. Spengler),  prin care teologul rus sancționa influența apuseană asupra gândirii ortodoxe, în speță ruse, evidentă de pildă în operele, calchiate după categorii latine, ale Sfântului Petru Movilă sau în diverse manuale de dogmatică. Aceeași „sinteză” era după Florovski și antidotul în fața influențelor idealismului german (prin Hegel și Schelling) observată la slavofilii ruși și, prin ei, la teologi precum Soloviov, Florenski sau Bulgakov, unde controversata idee a Sofiei a făcut carieră. Învățătura despre Sofia va fi sancționată ca derapaj teologic de Sinodul Bisericii Ruse, iar Părintele Louth analizează acest subiect în paginile cărții, precum și implicarea lui Losski sau a lui Florovski în această dispută. În orice caz, „sinteza neopatristică” este, în opinia autorului, punctul forte și turnura teologiei ortodoxe contemporane, iar acest lucru este evident în opera mai multor gânditori ortodocși ai secolului trecut, dacă e să-i amintim și pe D. Stăniloae, V. Losski, J. Meyendorff, I. Popovici, K. Ware și mulți alții. În conformitate cu Myrrha Lot-Borodine, lumea Părinților este „o sursă vitală de intuiție duhovnicească și teologică” (p. 192). Gândirea lor ne remodelează viziunea despre credință, iar prin latura practică a vieții spirituale, relevantă mai ales în scrierile ascetice, omul găsește calea spre împlinire.

Confruntată cu filosofia și cultura apuseană, teologia ortodoxă, grație mai ales diasporei ruse, își va dezvălui comorile ascunse, la acest fapt contribuind atât scrieri epocale (dacă e să ne gândim la tratatul Essai sur la théologie mystique de l’Église d’ Orient al lui Losski scris în 1944), cât și unele colocvii în care teologi ortodocși vor intra dialog cu gânditori reprezentativi ai culturii europene. De altfel, influența pozitivă a culturii europene este lesne sesizabilă în operele unor teologi ca Berdiaev, Evdokimov, Stăniloae, Olivier Clément și nu numai. E interesant însă de observat câtă atenție acordă unii dintre ei lui Dostoievski. Fie că vorbim de Berdiaev, fie de Bulgakov sau Evdokimov, toți au fost fascinați de romancierul rus, socotit un explorator al condiției umane, al problemei răului, și profetul unul creștinism reînnoit din confruntarea cu ateismul.

Au existat și teologi preocupați de teme majore ale spiritualității ortodoxe, de ascetică și mistică, sau de problema isihasmului. V. Losski va impresiona publicul apusean prin celebrul său eseu despre teologia mistică a Bisericii de Răsărit, readucând în actualitate perspectiva patristică asupra hristologiei, pnevmatologiei, eclesiologiei sau eshatologiei, precum și noțiuni fundamentale ale doctrinei ortodoxe precum apofatismul, energiile dumnezeiești, lumina necreată sau noțiunea de theosis. J. Meyendorff, D. Stăniloae și V. Krivoșein îl vor descoperi pe Sfântul Grigorie Palama, atât de contestat odinioară în Occident, traducându-l din greacă și reliefând rolul său major în controversa isihastă prin clarificarea distincției dintre esență și energii și accentul pus pe rugăciunea lui Iisus și transfigurarea trupului în efortul ascetic. Discipolii lui Meyendorff în Grecia ‒ P. Christou, G. Mantzaridis, N. Matsoukas și P. Nellas ‒, vor merge mai departe în revalorizarea palamismului. Însă teme precum îndumnezeirea omului, teologia apofatică, rugăciunea inimii sau noțiunea de sfințenie fac obiectul unor scrieri semnate și de M. Lot-Borodine, Ch. Yannaras, E. Behr-Sigel și mai ales Kallistos Ware. Sunt teme predilecte monahismului răsăritean pentru care teologii ortodocși au manifestat un interes sporit. Evdokimov avansa chiar ideea unui monahism interiorizat, ca alternativă la constrângerile exterioare cauzate de factorul politic sau de extinderea secularismului.

Andrew Louth observă în carte locul pe care unii teologi îl acordă în scrierile lor experienței liturgice. Cultul liturgic îi nutrea lui Bulgakov reflecția teologică. El scria nu „despre Liturghie ci din Liturghie”. Pentru Zizioulas omul este o ființă eclesială, iar lumea, în opinia lui Schmemann, este suportul material pentru o euharistie atotcuprinzătoare, realizabilă prin cultul Bisericii. De altfel, Schmemann se va evidenția prin preocupările sale liturgice, în consonanță cu amplele cercetări în domeniu realizate de teologii apuseni. I. Foundoulis și V. Gondikakis, spune părintele Louth, își vor hrăni reflecțiile tot din sfera liturgică, cel din urmă aducând însă un necesar corectiv teologului ruso-american prin reliefarea profundei spiritualități athonite, unde liturgicul și misticul nu sunt în tensiune, ca la Schmemann, ci coexistă armonios. E amintită în treacăt și eclesiologia euharistică și artizanii acestei sintagme: N. Afanasiev și I. Zizioulas. Liturghia nu ar putea fi înțeleasă deplin în afara icoanei, realitate cu adevărat redescoperită în secolul XX prin aportul lui Florenski, L. Uspenski și mai ales Evdokimov ‒ care e îndreptățit să vorbească de o teologie a frumuseții.

Un concept cheie vehiculat de majoritatea autorilor incluși în antologia lui Andrew Louth îl reprezintă persoana, evaluat din perspectivă deopotrivă trinitară și antropologică. O idee majoră frecventată adesea în gândirea rusă. Pentru Berdiaev, persoana presupune comuniunea și libertatea, individul exprimă necesitatea și constrângerile, în vreme ce pentru Iustin Popovici persoana e cheia Ortodoxiei. Tot despre persoană vor scrie pe larg Zizioulas, Yannaras, O. Clément și, mai ales, dintr-o perspectivă ascetică, arhimandritul Sofronie Saharov.

Un subiect asupra căruia teologii contemporani au manifestat un dezacord de vederi îl constituie ecumenismul. Pe de o parte unii s-au dedicat dialogului și acestei cauze, cu un optimism salutar ‒ Florovski a activat zeci de ani în organisme internaționale, ca o voce autorizată a Ortodoxiei, în timp ce E. Behr-Sigel îl considera nu o problemă ci „o dimensiune a oricărei teologii” ‒ pe de altă parte alții l-au contestat vehement ‒ dacă e să îl amintim pe Cuv. Iustin Popovici. Acest antiecumenism mergea în tandem cu o atitudine antioccidentală, cultivată mai ales în tradițiile ortodoxe din blocul comunist, dar practicată și de teologi din lumea liberă (C. Yannaras). Louth conchide: „antioccidentalismul unei bune părți din teologia ortodoxă este automutilant” (p. 488). Subiecte ca problema răului, rolul femeii în Biserică, comunismul, nevoile aproapelui ca exercițiu ascetic, chenoza și multe altele se regăsesc de asemenea în vastul tablou tematic al gândirii ortodoxe contemporane.

Fără a pretinde epuizarea subiectului, părintele Louth izbutește totuși să realizeze o panoramă concludentă asupra teologiei ortodoxe contemporane. Generațiile următoare de teologi pot găsi în orizontul de gândire al acestor antecesori un stimulent creator în fața provocărilor care vor veni.

*În Renașterea, martie 2022.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/catalin-palimaru/" target="_self">Pr. Cătălin Pălimaru</a>

Pr. Cătălin Pălimaru

Preot, directorul Editurii Renașterea, doctor în teologie.

Ultimele articole

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Denis de Rougemont este cunoscut publicului românesc prin excelenta sa apologie „Partea diavolului”, care descrie excepțional jocul silogismelor care au îndepărtat din conștiința publică europeană credibilitatea forței demonice, transformând-o într-un apendice istoric...

Ruşinea de a-ţi mărturisi credinţa

Ruşinea de a-ţi mărturisi credinţa

Sunt oameni cărora le este ruşine să-şi mărturisească credinţa, apartenenţa lor confesională. Cei mai tineri n-au apucat vremurile, dar noi, cei maturi ştim că în perioada comunistă, multora le era teamă să-şi mărturisească credinţa lor. Dar nu numai atunci. Chiar şi...

A lua Crucea

A lua Crucea

Aspecte introductive Despre Cruce se vorbește destul de des în paginile Noului Testament. Hristos însuși e Cel care încurajează conversațiile care au la bază acest subiect, uneori spre enervarea ucenicilor, care nu-L înțeleg. De-această dată, abordarea e diferită. Și...

Mai multe din Cărți vechi și noi
Mitropolitul Antonie de Suroj despre moarte și suferință

Mitropolitul Antonie de Suroj despre moarte și suferință

Din confruntarea cu moartea și suferința, omul poate ieși fie devastat și doborât, fie întărit și plin de sens, pentru că aceste realități dilată la maximum capacitatea ființei umane de a suporta. Totodată ele arată că omul nu poate fi circumscris în cadrele acestei...

Gânduri dedicate unei frumoase aniversări

Gânduri dedicate unei frumoase aniversări

***, A scris în inimile noastre: Arhimandrit Dumitru Cobzaru, cuvânt înainte de Dan C. Mihăilescu, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2022. Părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru este cu siguranță unul dintre oamenii a căror prezență impune o anumită conduită. Călugăr de...

Îngrijirile paliative: de la teorie la empatie

Îngrijirile paliative: de la teorie la empatie

În condiții grafice de excepție, sub semnătura părintelui Bogdan Chiorean, director al Centrului de Îngrijiri Paliative din Cluj-Napoca, la Editura Renașterea a văzut lumina tiparului cartea intitulată „Îngrijirile paliative: de la teorie la empatie”. „Aș putea să...