O replică a icoanei Maicii Domnului „Paramythia”, sfințită la Mănăstirea de la Legii

de | ian. 7, 2023

În cea de-a doua zi de Bobotează, Mănăstirea cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din localitatea Legii, comuna Geaca, județul Cluj, a îmbrăcat haină de sărbătoare. Astfel, în după-amiaza zilei de 7 ianuarie, de la ora 16:00, a fost oficiată Vecernia Mare, urmată de slujba de sfințire a unei replici a Icoanei Maicii Domnului „Paramythia” sau „Mângâietoarea”, una din cele 7 icoane făcătoare de minuni din Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Vatoped.

.O replică a icoanei Maicii Domnului „Paramythia”, sfințită la Mănăstirea de la Legii O replică a icoanei Maicii Domnului „Paramythia”, sfințită la Mănăstirea de la Legii O replică a icoanei Maicii Domnului „Paramythia”, sfințită la Mănăstirea de la Legii

Din sobor au făcut parte părintele Horea Baciu, secretar al Protopopiatului Ortodox Gherla, ieromonahul Nectarie Turi, starețul mănăstirii, ierodiaconul Chiriac Bărăian, de la Mănăstirea Florești, precum și alți preoți slujitori. În cuvântul de învățătură, părintele Horea Baciu a subliniat importanța cinstirii Maicii Domnului și a scos în evidență imaginea Fecioarei Maria de mamă a întregii umanități. După citirea Acatistului Maicii Domnului Paramythia, soborul slujitor împreună cu credincioșii prezenți au înconjurat biserica mănăstirii, intonând cântări și pricesne în cinstea Fecioarei Maria.

O replică a icoanei Maicii Domnului „Paramythia”, sfințită la Mănăstirea de la Legii

Icoana va rămâne în lăcașul de cult de la Legii, comuna Geaca, spre ocrotirea și mângâierea obștii monahale și a tuturor credincioșilor ce se vor închina ei.

O replică a icoanei Maicii Domnului „Paramythia”, sfințită la Mănăstirea de la Legii

Mănăstirea din localitatea clujeană Legii, comuna Geaca, așezată sub ocrotirea „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, funcționează din luna ianuarie a anului 2022, avându-l ca stareț pe preacuviosul părinte ieromonah Nectarie Turi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA