O replică a sabiei lui Ștefan cel Mare a ajuns la Cluj-Napoca. ÎPS Andrei a oficiat o slujbă de Te Deum

de | mai 17, 2019

Vineri, 17 mai 2019, în capela Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, a avut loc un ceremonial militar și religios, în cadrul căruia Înaltpreasfințitul  Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat o slujbă de Te Deum, dedicată sosirii replicii sabiei Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, la Cluj-Napoca.

Cu prilejul acestei ceremonii, ÎPS Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și l-a fost hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta cruce pectorală, pe preotul militar Radu Cotuțiu, ca semn de apreciere pentru activitatea depusă la nivelul structurilor M.A.I. din județul Cluj.

La eveniment au participat: Inspectorul Şef al I.J.J. Cluj, col. Cristian Maxim, protopopul de Cluj II, pr. Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj I, pr. Dan Hognogi, precum și alți reprezentanți din cadrul structurilor subordonate Jandarmeriei.

Jandarmeria prezentă  în cadrul evenimentului ,,Noaptea Muzeelor”

Sâmbătă, 18 mai, în cadrul evenimentului ,,Noaptea Muzeelor” şi în contextul Centenarului Jandarmeriei Române în Transilvania, Muzeul Etnografic al Transilvaniei va găzdui o expoziția itinerantă cuprinzând obiecte de la Muzeul Jandarmeriei Române.

Un exponat aparte în cadrul acestei expoziții îl reprezintă replica sabiei lui Ștefan cel Mare adusă la Cluj-Napoca în urma cooperării cu Jandarmeria Brașov și cu Ordinul Militar „Sfânta Maria” Brașov, după cum informeză I.J.J. Cluj.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

În a doua zi de Paști, ÎPS Andrei s-a întâlnit cu bistrițenii

În a doua zi de Paști, ÎPS Andrei s-a întâlnit cu bistrițenii

Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă, cu aceste cuvinte și-a început Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului mesajul adresat credincioșilor din orașul Bistrița, care au participat în a doua zi de Paști la Sfânta Liturghie în biserica...

Liturghie Arhierească la Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească la Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică...

Ziua învierii la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Ziua învierii la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În prima zi de Paști credincioșii clujeni care au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană au fost îndemnați de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei să să fie cu discernământ, și să nu fie dependenți de imagine. Omul contemporan a devenit rob imaginii....

Tinerii vestesc Învierea Domnului [VIDEO]

Tinerii vestesc Învierea Domnului [VIDEO]

Tinerii din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R. Cluj) şi toată comunitatea Bisericii Studenţilor din Cluj Napoca au îmbrăcat haine albe de sărbătoare. După un obicei deprins de mai mulţi  ani, toţi cei care participă la slujba de Înviere se...

23 de ani de arhierie pentru Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin

23 de ani de arhierie pentru Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat luni, 17 aprilie 2017, Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Protopopiatul...