Radio RENAȘTEREA

 LIVE

„O sută de ani de mărturisire și impactul lor pentru contemporaneitate”, tema Simpozionului internaţional de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

de | nov. 3, 2025

În perioada 3-4 noiembrie 2025, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează Simpozionul internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră, cu tema generală „O sută de ani de mărturisire și impactul lor pentru contemporaneitate”. Timp de două zile, ierarhi, zeci de profesori, teologi și oameni de cultură din țară și străinătate dezbat diferite teme și probleme de actualitate care se încadrează în tematica anului 2025, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „An comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.

Evenimentul a debutat luni, 3 noiembrie, în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, unde, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat o slujbă de Te Deum, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, și a altor participanți și invitați de seamă.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de binecuvântare.

În continuare, de la ora 10:30, în aula facultății, a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor simpozionului, în prezența și cu participarea a trei ierarhi, a numeroși profesori, teologi și oameni de cultură din țară și din străinătate, precum și a studenților și a cadrelor didactice din cadrul facultății clujene.

În calitate de gazdă, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul instituției de învățământ teologic, a adresat participanților un cuvânt de bun venit și a prezentat tema generală a întâlnirii științifice: „O sută de ani de mărturisire și impactul lor pentru contemporaneitate”.

În partea inaugurală, Înaltpreasfințitul Părinte prof. univ. dr. Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care este și cadru universitar al facultății, a susținut prelegerea intitulată „Mărturisire și sfințenie”.

Preasfințitul Părinte conf. univ. dr. Benedict, Episcopul Sălajului, care este și cadru universitar al facultății, a conferențiat pe tema „Actualitatea teologiei spirituale academice la un secol de la Patriarhat: perspective teologice și direcții contemporane”.

Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a vorbit pe tema „Paternitatea duhovnicească în învățământul teologic românesc”.

De asemenea, rev. prof. univ. dr. Przemysław Kantyka, decanul Facultății de Teologie de la Universitatea Catolică „Ioan Paul al II-lea” din Lublin (Polonia), a prezentat comunicarea „Is the Roman Catholic Church moving towards Orthodox Ecclesiological Solutions? Comments on the Synod on Synodality”.

Lucrările Simpozionului internațional au continuat de la ora 14:00, atât la sediul facultății, cât și în mediul online, pe platforma „Zoom meetings”, unde participanții s-au împărțit pe mai multe secțiuni. De asemenea, o secțiune specială a fost dedicată și studenților doctoranzi. Sesiunile științifice vor continua și marți, 4 noiembrie, și vor putea fi urmărite conform programului.

Secțiunea Studii Doctorale

Tot luni, de la ora 13:30, a avut loc deschiderea oficială a secțiunii dedicate studenților doctoranzi. Astfel, timp de două zile, peste 60 de doctoranzi din țară și străinătate, împreună cu îndrumătorii și profesorii lor, vor prezenta și dezbate diferite teme și probleme de actualitate care se încadrează în tematica manifestării științifice.

În partea inaugurală, în calitate de gazdă, pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, directorul Școlii Doctorale de Teologie „Isidor Todoran” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a adresat participanților un cuvânt duhovnicesc, iar pr. lect. univ. dr. Gabriel Noje a făcut câteva anunțuri organizatorice.

Concluziile simpozionului, film documentar și concert coral aniversar

Manifestarea științifică se va încheia marți, la ora 17:30, când pr. prof. univ. dr. Cristian Sonea, directorul de departament al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, va comunica concluziile generale ale simpozionului, referatele prezentate urmând a fi publicate într-un volum special.

În continuare, cei prezenți vor viziona filmul documentar „Gheorghe Dima, un sfânt al muzicii românești”.

Seara se va încheia cu un concert coral aniversar, susținut de Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, profesor emerit, care aniversează anul acesta 35 de ani de la înființare. Invitat de onoare va fi Grupul vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca.

Simpozionul internaţional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră face parte din suita de manifestări științifice ale facultății, proiectate pentru anul universitar 2025-2026. Acesta se încadrează în seria de evenimente organizate cu prilejul proclamării de către Biserica Ortodoxă Română a anului 2025 ca „An omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „An comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.

Expoziție de Artă Sacră

În cadrul simpozionului, poate fi vizitată expoziția de Artă Sacră „Mărturisire de credință și iconografie”, coordonată de prof. univ. dr. Marcel Muntean, deschisă în Galeria „Ermineia” (etajul 1 al facultății), în perioada 3-30 noiembrie 2025. Expun cadrele didactice de la specializarea Artă Sacră din cadrul instituției de învățământ teologic clujean.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Joi, 13 noiembrie 2025, clericii din Protopopiatul Ortodox Turda s-au reunit în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de săvârșirea unui Te Deum în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, în prezența Preasfințitului...