Peste o sută de tineri din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au plecat astăzi, 31 august 2017, spre orașul Iași, pentru a participa la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocşi.
Tinerii au plecat în această dimineață din Baia Mare după ce s-au rugat în Catedrala Episcopală Sfânta Treime împreună cu preoții însoțitori. Pe traseul parcurs vor vizita mai multe așezăminte monahale. Delegația este condusă de Arhid. Alexandru Gaborean, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului.
Este o întâlnire internaţională, importantă pentru tinerii ortodocşi din ţara noastră, a spus Părintele Arhid. Alexandru Gaborean, a cărei temă se circumscrie într-un cadru mai larg, cel al libertăţii, al mărturisirii şi al jertfei, iar titlul generic poartă acest mesaj direct: „Tânărul în căutarea libertăţii”. Scopul întâlnirii este unul formator: apropierea de biserică şi înţelegerea valorilor creştine, cultivarea dialogului, îmbogăţirea experienţei duhovniceşti, descoperirea de modele de trăire creştină, a adăugat părintele inspector.
Primele două Întâlniri ale Tinerilor Ortodocşi au avut loc la Baia Mare, sub directa îndrumare şi binecuvântare a Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la început de septembrie 2013 şi 2014. Acestea au fost urmate de întâlnirilie de la Cluj (2015) şi Bucureşti (2016).
Întâlnirea de la Iaşi va aduna aproximativ 6.000 tineri din toate eparhiile din ţară, dar şi din majoritatea ţărilor europene, din Asia, Africa şi din America.
Andrei Fărcaș