O telegondolă va lega trei obiective turistice din județul Cluj: Salina Turda, Cheile Turzii și Cheile Turenilor

de | nov. 24, 2020

Salina Turda, Cheile Turzii şi Cheile Turenilor, trei importante obiective turistice din județul Cluj, vor fi legate printr-o instalaţie pe cablu de tip telegondolă. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat marţi, 24 noiembrie, împreună cu primarul municipiului Turda, Cristian Matei, un acord de asociere în vederea derulării, în comun, a acestui proiect.

Acesta prevede înfiinţarea unei noi alternative de transport, total nepoluante, se arată în comunicatul de presă transmis de Consiliul Județean Cluj.

„Este un proiect de mobilitate urbană cu adevărat unic în România şi extrem de important, atât pentru municipiul Turda, prin diminuarea presiunii exercitate asupra transportului public local în timpul sezonului de vizitare, cât şi pentru judeţul Cluj, în ansamblu. Această nouă modalitate ecologică de transport va avea un impact pozitiv, atât asupra calităţii mediului, cât şi asupra mobilităţii cetăţenilor şi a turiştilor care vizitează trei dintre cele mai căutate obiective turistice din zonă”, a precizat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.


În baza acestui acord, Consiliul Judeţean Cluj va elabora întreaga documentaţie tehnică şi de urbanism necesară implementării proiectului. De asemenea, forul administrativ judeţean va asigura şi cofinanţarea execuţiei lucrărilor pe acele tronsoane ale reţelei situate în afara municipiului Turda.

Costurile de implementare a acestui îndrăzneţ proiect de creştere a vizibilităţii turistice a zonei Turda urmează a fi suportate din fonduri europene.



DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
BATRA 2023: Bienala de Arhitectură Transilvania împlinește 10 ani

BATRA 2023: Bienala de Arhitectură Transilvania împlinește 10 ani

Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) celebrează, anul acesta, 10 ani de existență. Ediția 2023, a cărei temă este imp(ACT), va avea loc între 20 octombrie și 20 noiembrie, însă, în avanpremiera ei, organizatorii anunță că au pregătit o surpriză pentru public:...

USAMV Cluj-Napoca la Noaptea Cercetătorilor Europeni

USAMV Cluj-Napoca la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va fi reprezentată de cadre didactice și studenți de la toate facultățile la evenimentul Noaptea cercetătorilor europeni, vineri, 29 septembrie 2023, pe platoul din fața Sălii Sporturilor...

ZILELE  RECOLTEI 2023, piață în aer liber pentru clujeni

ZILELE RECOLTEI 2023, piață în aer liber pentru clujeni

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca organizează, între 22 și 24 septembrie 2023, Zilele Recoltei la Cluj- Napoca, ediția 2023. Aceasta este a XI-a ediție a Zilelor Recoltei organizată în comun de administrațiile județeană...