O telegondolă va lega trei obiective turistice din județul Cluj: Salina Turda, Cheile Turzii și Cheile Turenilor

de | nov. 24, 2020

Salina Turda, Cheile Turzii şi Cheile Turenilor, trei importante obiective turistice din județul Cluj, vor fi legate printr-o instalaţie pe cablu de tip telegondolă. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat marţi, 24 noiembrie, împreună cu primarul municipiului Turda, Cristian Matei, un acord de asociere în vederea derulării, în comun, a acestui proiect.

Acesta prevede înfiinţarea unei noi alternative de transport, total nepoluante, se arată în comunicatul de presă transmis de Consiliul Județean Cluj.

„Este un proiect de mobilitate urbană cu adevărat unic în România şi extrem de important, atât pentru municipiul Turda, prin diminuarea presiunii exercitate asupra transportului public local în timpul sezonului de vizitare, cât şi pentru judeţul Cluj, în ansamblu. Această nouă modalitate ecologică de transport va avea un impact pozitiv, atât asupra calităţii mediului, cât şi asupra mobilităţii cetăţenilor şi a turiştilor care vizitează trei dintre cele mai căutate obiective turistice din zonă”, a precizat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.


În baza acestui acord, Consiliul Judeţean Cluj va elabora întreaga documentaţie tehnică şi de urbanism necesară implementării proiectului. De asemenea, forul administrativ judeţean va asigura şi cofinanţarea execuţiei lucrărilor pe acele tronsoane ale reţelei situate în afara municipiului Turda.

Costurile de implementare a acestui îndrăzneţ proiect de creştere a vizibilităţii turistice a zonei Turda urmează a fi suportate din fonduri europene.



DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Orar de vacanță | CTP

Orar de vacanță | CTP

Începând din data de 19 iunie, odată cu începerea vacanței școlare, Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. adaptează programele de circulație pe liniile de transport urban și metropolitan la fluxurile de călători. Toate detaliile privind programele de...

Consiliul Județean Cluj lansează o aplicație turistică nouă

Consiliul Județean Cluj lansează o aplicație turistică nouă

Aceasta vine în sprijinul turiștilor, în pragul vacanței și al sezonului festivalurilor clujene Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, invită clujenii și turiștii care vizitează județul Cluj să utilizeze...