O zi de bucurie în tinda bisericii

de | oct. 15, 2018 | Activități parohiale

Duminică, 14 octombrie 2018, în Parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud a avut loc o întâlnire cu tinerii şi copiii din localitate. Peste 30 de tineri şi copii au luat parte la activităţi diverse desfăşurate în tinda bisericii, întreaga activitate fiind coordonată de părintele paroh Doru Leontin Plăian, sprijinit de pr. Ioan Clapa din Parohia Feldru, Protopopiatul Năsăud, pr. Vlad-Cristian Todoran din Parohia Sălişca, Protopopiatul Dej, şi câţiva tineri voluntari din judeţul nostru.

Evenimentul a debutat cu o rugăciune oficiată în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, urmată de un scurt moment de cunoaştere, realizat prin joc. Ziua a continuat cu o serie de activităţi educativ-religioase, recreative şi sportive, care au avut rolul de a-i apropia pe tineri şi pe copii mai mult de biserică, şi în acelaşi timp unii de alţii. Dintre activităţile desfăşurate amintim: ateliere de pictură, de împletit cruciuliţe şi brăţări, curs de prim ajutor, diverse jocuri, toate coordonate de către tinerii voluntari. La finalul acestei frumoase zile, cei prezenţi s-au bucurat de o mică gustare oferită de organizatori, după care au participat la focul de tabără, în acompaniament de chitară. Acest eveniment se încadrează în seria de activităţi educativ-religioase derulate constant în Parohia Rebra, prin grija părintelui paroh Doru Leontin Plăian.

Pr. Cornel Coprean

Ultimele articole

6 august – Schimbarea la Față a Domnului

6 august – Schimbarea la Față a Domnului

Domnul nostru Iisus Hristos, în anul al treizeci şi treilea de la naşterea Sa, şi în al treilea an şi cel de pe urmă al propovăduirii Sale, apropiindu-Se de Pătimirea cea de bunăvoie pentru mântuirea noastră, a mers în părţile Cezareei lui Filip, şi, după cuvintele pe...

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...