„O zi trăită din plin” la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi

de | sept. 2, 2015

 

Marţi, 1 septembrie 2015, la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi s-a desfăşurat a II-a ediţie a întâlnirii tinerilor din Cercul pastoral-misionar Sângeorz-Băi intitulată generic „O zi trăită din plin„.

Ziua a început cu Sfânta Liturghie săvârşită în Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Sângeorz-Băi, de un sobor de preoţi din care au făcut parte părintele Dan Cismaş – coordonatorul Cercului pastoral, părintele Ioan Băndean – parohul Bisericii, părintele Nechita Lazăr şi părintele George Ganea, ambii din Rodna şi părintele Petre Zinveliu de la Parohia Cormaia.

Programul a continuat mai apoi cu activităţi sportive şi recreative, iar pe lângă acestea tinerii participanţi au avut parte şi de o conferinţă duhovnicească susţinută de Arhimandritul Teofil Roman, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Părintele Arhimandrit le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa rugăciunii, atât a celei particulare cât şi a celei de obşte, precum şi despre importanţa împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Din program nu au lipsit atelierele la care tinerii și-au artătat măiestria. Ei au putut confecționa cruciulițe și brățări, au modelat în plastelină fimo și au participat și la ateliere de prim-ajutor și de gastronomie.

Ziua s-a încheiat cu cântece la chitară şi foc de tabără.

„Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul parohiilor componente ale Cercului pastoral-misionar Sângeorz-Băi. Prima ediţia a acestei întâlniri s-a desfăşurat anul trecut la Maieru”, a declarat directorul Centrului de Tineret Preot Profesor Ioan Bunea de la Sângeorz-Băi, Paul Gavriloaie.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Duminică, 27 noiembrie 2022, în satul Archiud, a avut loc întâlnirea Cercului Preoțesc de pe Valea Tecii, condus de părintele Vasile Motogna de la Teaca. Biserica Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Archiud a găzduit acest moment mult dorit de...

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj s-a desfășurat, marți, 18 octombrie, potrivit tradiției, în istorica biserică de pe strada „Bisericii Ortodoxe”. Și tot conform cutumei, ședința a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de...