„O zi trăită din plin”, la centrul pentru tineret din Sîngeorz-Băi

de | oct. 12, 2016

Cercul pastoral-misionar Sîngeorz-Băi, coordonat de părintele Dan Cismaş din Parohia Maieru, a organizat sâmbătă, 8 octombrie, Întâlnirea Tinerilor din această zonă, sub genericul „O zi trăită din plin”.

Activitatea a avut loc la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din oraș şi au participat șaptezeci de tineri din parohiile de pe raza oraşului Sîngeorz-Băi, Maieru, Rodna, Şanț şi Cormaia.

Acest eveniment a început cu Sfânta Liturghie şi a continuat cu o serie de jocuri, ateliere şi întreceri sportive dar şi cu o conferință susținută de părintele Dorel Gălan.

Tot în cadrul acestei întâlniri, comandantul Poliției Sîngeorz-Băi, domnul Sorin Hărăpaşcu, le-a adresat tinerilor câteva îndemnuri.  La întâlnire a luat cuvântul și  preşedintele Consiliului Județean  Bistrița-Năsăud, dl. Emil Radu Moldovan, care a stat de vorbă cu cei prezenți.

Această întâlnire se află la a treia ediție, prima fiind organizată în comuna Maieru iar celalalte două la Sîngeorz-Băi, ne-a transmis părintele Paul Gavriloaie, corespondentul Radio Renașterea în Protopopiatul Năsăud.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...