OASPEŢI DE SEAMĂ ÎN PAROHIA BERCHIEŞU

de | iun. 30, 2018

În fiecare an în perioada verii, Parohia Ortodoxă Berchieșu, protopopiatul Turda, are bucuria de a primi un grup de turiști din toate colţurile lumii, aflaţi într-un voiaj etnografic în Transilvania, fiind pentru a opta oară în mijlocul nostru, prin bunăvoinţa familiilor Motoc şi Florescu. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru şi o parte din corul de copii al parohiei.

Preotul paroh le-a prezentat pentru început biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” monument istoric clasa B, construită în formă de navă, ce datează din anul 1747 și care a fost adusă la Berchieșu din zona Bârgăului. De asemenea  le-au fost arătate și explicate obiecte liturgice din Sfântul Altar. Așadar, turiștii străini au fost impresionați de pictura pe pânză care se păstrează în anumite locuri, precum și de frumusețea și simplitatea icoanelor pe lemn și sticlă, ce împodobesc sfântul locaș, pe care cu ajutoul Bunului Dumnezeu, nădăjduim să îl putem restaura. Apoi au vizitat și biserica parohială nouă, construită sub formă de cruce, care a fost târnosită anul 2017 de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, unde au putut observa un alt stil de pictură bizantină şi anume pictura în tehnica frescă.

La final o parte din corul de copii al parohiei i-au încântat cu câteva pricesne închinate Maicii Domnului, fapt pentru care turiştii străni au rămas profund  impresionaţi de vocile lor, de dragostea lor pentru biserică şi de gingăşia lor.

Ne bucurăm că din nou parohia noastră a fost gazda primitoare  pentru acest grup de turişti străini şi totodată suntem încântaţi că putem să împărtăşim şi altora din frumuseţile locurilor şi tradiţiilor noastre culturale şi spirituale româneşti.

Autor: Pr.Negru Vasile

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Proiectul „Hristos, prietenul copiilor”, la final

Proiectul „Hristos, prietenul copiilor”, la final

Pe parcursul acestui an școlar în parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești s-a desfășurat proiectul „Hristos, prietenul copiilor”. Cei mici care au participat sâmbătă de sâmbătă la activitățile desfășurate în biserica parohială...

Ultimul sonet, la Centrul de Asistență și Îngrijire din Mociu

Ultimul sonet, la Centrul de Asistență și Îngrijire din Mociu

În serenada de rămas bun, elevii de clasa a 8-a de la Școala Gimnazială din Mociu nu au uitat să treacă și pe la vârstnicii de la Centrul de Îngrijire și Asistență din localitate. Ei au fost primiți vineri, 12 iunie 2015, cu bucurie de persoanele îngrijite aici,...

Concursul „Micul Onufrie”, în Parohia Nașterea Domnului din Cluj

Concursul „Micul Onufrie”, în Parohia Nașterea Domnului din Cluj

Ediția a 9-a a Concursului „Micul Onufrie” s-a desfășurat marți, 9 iunie 2015, în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca. De la ora 9:00, elevii claselor a II-a, a III-a, a IV-a și a VI-a de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca au venit la biserică...