Oaspeți din Ucraina pe meleaguri bistrițene

de | sept. 15, 2015 | Actualitatea religioasă

50 de români din Ucraina au petrecut o săptămână de neuitat pe meleaguri bistrițene. Ei au fost oaspeții Centrului de Tineret „Pr. prof. Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi al Arhiepiscopiei Clujului. Aici, în perioada 8-15 septembrie, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Județean pentru Cultură și cu implicarea consulului României la Cernăuţi, Excelenţa Sa Eleonora Moldovan, a organizat o tabără, cu dorința de a-i face pe românii din Ucraina să se simtă ca acasă.

Delegaţia a fost primită marți, 8 septembrie, la palatul administrativ de preşedintele Consiliului Județean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan și de subprefectul Ovidiu Frenţ, care au ţinut să le ureze oaspeților din Ucraina, un „bun venit acasă”.

 

Frumusețea și istoria Bistriței, descoperită de românii din Cernăuți

Potrivit coordonatorului Centrului misionar de la Sângeorz-Băi, Părintele Tudor Mudure, în cele șapte received_1126264780735720zile petrecute în județul Bistrița-Năsăud, oaspeții din Cernăuți, au putut cunoaște mai bine frumusețea și istoria acestei zone. Ei au vizitat bisericile, mănăstirile și muzeele din județ, precum și principalale obiective turistice. Oaspeţii străini au avut parte și de un program zilnic de rugăciune, precum și de activități sportive și culturale. O întâlnire deosebită a fost cea cu scriitorii bistrițeni, ce a avut loc vineri, 11 septembrie, la Casa Argintarului din orașul Bistrița. Au fost vizitate cu acest prilej și Biblioteca judeţeană, Biserica Evanghelică, Complexul „Sugălete” și Protopopiatul Ortodox Bistrița. Duminică, după participarea la Sfânta Liturghie în biserica parohială din Sângeorz-Băi, oaspeții străini au avut parte de o seară românească, în care mai mulți interpreți de muzică populară bistrițeni, dar și din zona Cernăuțului au prezentat un spectacol de tradiții. Nu a lipsit la această serbare românească mâncarea tradițională din zona Ardealului, care a fost pe gustul tuturor participanților. Luni, 14 septembrie, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, grupul din Ucraina a luat parte la Sfânta Liturghie, la Mănăstirea de la Piatra Fântânele.

Grupul de români din Cernăuți s-a întors în această dimineață spre casele lor, cu promisiunea fermă că vor mai reveni în județul Bistrița-Năsăud, unde au spus că s-au simțit ca acasă.

 

Ultimele articole

Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit în Parohia Florești

Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit în Parohia Florești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a X-a după Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, 21 august 2022, în Parohia Florești din...

Hramul Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

Hramul Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, marți, 16 august 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea „Crucea Iancului” de la Mărișel, județul Cluj, cu prilejul...