Obiceiul „Cununa secerişului”, reconstituit de Rusalii la Cluj-Napoca

de | iun. 16, 2016 | Activități parohiale

De Rusalii, ceata „Sfântul Ioan Valahul”, din cadrul ASCOR, filiala Cluj-Napoca, va încerca să redea câteva secvențe din Cununa Secerişului, un obicei din viața satului de altădată când, după ce se  secera grâul, se împletea o cunună de spice, care era purtată de o fată și  dusă cu fast la casa gazdei.

Cununa era realizată sub mai multe forme, în funcție de zona geografică. O întâlnim sub formă de buzdugan, soare, stea, sau, pe alocuri, triunghi. Aceasta era purtată pe cap de o fată fecioară şi dusă până la casa gospodarului, care, în acel an, este gazda secerişului (de regulă, cel care are recolta mai bogată). Cununa este însoţită de un alai format din fetele care au secerat, feciorii care au adunat snopii și au pus clăi, dar şi de ceteraşi.

Cununa era întâmpinată pe la porţi de omenii din sat, care o udă cu apă, gest ce se simbolizează fertilitatea și belșugul. Totul se încheia cu joc şi voia bună, care dura până noaptea târziu. Tot acest obicei va fi reconstituit duminică, 19 iunie 2016, în apropierea bisericuței din campusul studențesc Hașdeu, în jurul orei 12:00, după Sfânta Liturghie.

Amănunte aflăm din interviul realizat cu Oana Băilă, vicepreședinte ASCOR Cluj-Napoca:

 

Ultimele articole

Sufletul trebuie să primească lumina Evangheliei

Sufletul trebuie să primească lumina Evangheliei

Bătrânul Ieronim insista asupra nevoii de a citi Evanghelia: „O casă închisă stă în întuneric. Dacă tu deschizi fereastra, vei vedea lucrurile importante; dacă deschizi şi mai mult, lumina va intra şi tu poţi distinge cele mai mici lucruri. Şi dacă soarele va intra în...

Sfinții închisorilor, comemorați de copiii din Parohia Vânători

Sfinții închisorilor, comemorați de copiii din Parohia Vânători

În seara zilei de 22 decembrie 2019, grupul, nou înființat, „Armonia mărturisitorilor” alcătuit din elevi ai comunei Ciucea cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani au colindat în cinstea Mântuitorului, dar prin versurile deținuților politici ai perioadei comuniste....