Octavian Goga și Nicolae Bălan despre înființarea Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului. Restituiri la centenar (II)

de Documentare

 Am inițiat, începând cu numărul precedent al revistei noastre „Renașterea”, un ciclu de articole istorice restitutive, menite să readucă în atenția noastră etapele cele mai importante ale înființării Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului de-a lungul anului 1921 și să evoce figurile centrale ale celor ce s-au implicat activ și au jucat un rol determinant în istoria acestei deveniri instituționale.

În ședința plenului Senatului României, din 29 martie 1921, în care s-a discutat și adoptat legea de înființare a eparhiei clujene, alături de Mitropolitul Primat Miron Cristea au luat cuvântul și au susținut crearea noii episcopii ortodoxe din nordul Ardealului două personalități ale vieții politice, culturale și ecleziastice din România primei jumătăți a secolului XX. Cel dintâi a fost binecunoscutul „poet al pătimirii noastre” Octavian Goga (1881-1938), rășinăreanul luptător pe baricadele presei românești din Austro-Ungaria, refugiat dincolo de munți, după izbucnirea Primului Război Mondial. Intrarea României în război a dus la mobilizarea sa în Dobrogea, iar după semnarea Păcii de la Buftea-București (martie 1918), a plecat în Franța la Paris, de unde va reveni la începutul anului 1919. În vara anului următor, a intrat în guvernul generalului Alexandru Averescu ca ministru al Cultelor și Artelor, portofoliu pe care îl va deține între 13 iunie 1920 și 16 decembrie 1921. Din această postură politică, Octavian Goga s-a afirmat drept un „susținător luminat” al Bisericii Ortodoxe „în noul Stat național”, cultivând „misiunea ei providențială” și contribuind esențial la „reînvierea episcopiilor de la Oradea și Cluj”, „la întărirea celorlalte centre eparhiale din Ardeal”, la „înălțarea de catedrale și biserici”, la sprijinirea generoasă a preoțimii[1].

În alocuțiunea rostită în plenul Senatului, ministrul Goga a argumentat înființarea Episcopiei Clujului făcând referire la tradiția istorică și mai ales la rolul de apărătoare a identității culturale, etnice și lingvistice românești, jucat de Biserica Ortodoxă în Transilvania, statul național român întregit având datoria de a contribui la renașterea și fortificarea instituțională a Ortodoxiei în conformitate cu realitățile momentului[2]. Trebuie spus că Octavian Goga a făcut parte din cercul de tineri sprijiniți în formarea lor intelectuală de asesorul consistorial al Arhidiecezei Ardealului, Nicolae Ivan, ceea ce explică nu numai implicarea sa personală în chestiunea înființării eparhiei Clujului, cât și sprijinul pe care i l-a acordat arhimandritului Ivan în cursa electorală pentru ocuparea tronului noii episcopii și apoi în dezvoltarea marilor ei proiecte edilitare și culturale[3]. Relația apropiată pe care au avut-o cei doi bărbați iluștri reiese și din corespondența lor, apelativele utilizate fiind din sfera familiară și părintească, „iubite Tavi”, respectiv „iubite domnule asesor” și „iubite părinte Ivan”[4].

Al treilea vorbitor în ședința Senatului referitoare la chestiunea episcopiei de la Cluj a fost arhiepiscopul și mitropolitul Nicolae Bălan (1882-1955). Născut în nord-estul Transilvaniei, la Blăjenii de Sus, unde tatăl său era preot, mitropolitul Bălan cunoștea foarte bine situația Bisericii Ortodoxe din Transilvania, motiv pentru care dincolo de argumentele istorice invocate și de sublinierea legăturilor ortodocșilor de pe ambii versanți ai Carpaților de-a lungul secolelor, ierarhul a subliniat că înființarea noii episcopii „este o necesitate”, teritoriul străvechii Arhidieceze a Ardealului fiind „mult prea întins” pentru o pastorație eficientă. De aceea, concluziona clar că „este o necesitate” ca la Cluj „să fie așezat un scaun vlădicesc, care va aduce cu sine toată lumina și cultura vieții noastre românești”[5].

Dezbaterea chestiunii înființării Episcopiei Clujului în Senatul României s-a finalizat favorabil în aceeași zi, 29 martie 1921, prin votarea legii, cu 88 voci pentru și una împotrivă, având articolul unic: „Se reînființează vechea episcopie ortodoxă română a Vadului și a Feleacului cu teritoriul stabilit de congresul național-bisericesc al metropoliei ortodoxe române din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș etc. purtând titlul de «Episcopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului» și având reședința la Cluj”[6]. Acum, la ceas de centenar eparhial, când îi pomenim cu evlavie pe fondatori, trebuie să ne amintim că între ei se numără poetul Octavian Goga și mitropolitul Nicolae Bălan. Împreună lucrarea lor pentru binele Bisericii strămoșești rămâne pilduitoare pentru generațiile de astăzi și de mâine!

 

Alocuțiunea ministrului Cultelor, Octavian Goga, în plenul Senatului României referitoare la rolul Bisericii Ortodoxe în istoria românilor și importanța înființării Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu reședința la Cluj, București, 29 martie 1921[7].

D[omni]lor Senatori, este absolut necontestat adevărul istoric că supremul criteriu al naționalității poporului român în cursul veacurilor, a fost biserica strămoșească.

Popor chinuit, apăsat politicește, poporul românesc din Transilvania, la adăpostul bisericilor, a putut să-și mai conserve însușirile strămoșești.

Biserica a devenit în cursul vremurilor loc de refugiu, unde s-au păstrat toate tradițiile, toate imboldurile moștenite din neam în neam, tot ceea ce a constituit patrimoniul sufletesc al unui popor.

Dușmanii noștri au înțeles acest adevăr istoric și de aceea s-au asociat cu toții la această operă de dărâmare. Au căutat să dărâme instituțiile noastre bisericești, dându-și seama că, dacă distrug biserica, distrug temelia pe care s-a așezat existența noastră națională din Transilvania.

Iată de ce habsburgii, iată de ce principii reformați ai Transilvaniei, în cursul vremii, neînțelegându-se în multe lucruri, s-au înțeles în această chestiune, dărâmând și unii și alții tot ceea ce s-a săvârșit pe terenul bisericesc.

Astfel, episcopiile, în diferite părți așezate, au fost înlăturate și distruse, rămânând poporul românesc din Transilvania, în cursul veacului al XVIII, lucru așa de puțin obișnuit în istoria universală modernă, fără nici un fel de ierarhii bisericești.

Vremurile s-au schimbat și noi, care avem norocul să fim generația care a reîntregit hotarele politice, noi avem și datoria ca de sub dărâmăturile, de sub ruinele de veacuri, să facem să se ridice, în strălucirea strămoșească, biserica noastră. (Aplauze).

Facem prin aceasta o operă nu numai de recunoștință națională față de trecutul nostru, ci săvârșim o operă de întărire a vieții noastre de Stat. Pentru ca să știți cu toții că poporul nostru de țărani, în atribuțiunile lui sufletești, se întemeiază, cu osebire pe viața bisericească.

Iată de ce cred că trebuie să începem opera de reclădire pe tărâmul bisericesc și, acolo unde tradițiile indică și unde trebuințele momentului ne arată, să ridicăm din nou vechile noastre așezăminte. (Aplauze).

Am făcut acest lucru la Oradea-mare, unde un harnic slujitor al altarului și un bun paznic de poartă al românismului a fost așezat în persoana Prea Sfințitului episcop Ciorogariu. (Aplauze).

Facem acum același lucru la Cluj, care a devenit în vremea de astăzi un centru de viață intelectuală a Transilvaniei. Și când îndeplinim acest act desigur ne întemeiem pe tradiția istorică, numind această episcopie, Episcopia Vadului și a Feleacului cu reședința la Cluj.

Cred că pe lângă justificarea istorică nu este nevoie de nici o justificare a prezentului pentru a înțelege importanța acestui așezământ bisericesc, cu reședința la Cluj, unde avem o Universitate[8], instituții culturale[9], unde pulsează noua viață a Transilvaniei și unde credem să punem temelia unei vieți bisericești solide.

De aceea cred, Domnilor Senatori, că sunt în asentimentul D[omniilor] Voastre al tuturor, zicând că în unanimitate veți binevoi a vota acest proiect de lege cu amendamentul propus de Î[nalt] P[rea] S[finția] S[a] Mitropolitul Primat. (Aplauze).

Cuvântarea Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului în plenul Senatului României cu privire la înființarea Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, București, 29 martie 1921[10].

Domnule Președinte,

Domnilor Senatori,

În calitate de Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de dincolo de Carpați, dați-mi voie să mulțumesc d[omnu]lui ministru al Cultelor și Înaltului Guvern pentru bunăvoința cu care a încuviințat să fie reînființată vechea episcopie a Vadului și a Feleacului. Vă mulțumesc și d[umnea]voastră d[omni]lor senatori, pentru aprobarea ce ați dat, în prealabil, proiectului de lege adus în această chestiune.

Noi, românii de dincolo de Carpați, am trăit mai ales prin biserica noastră. Ea ne-a adăpostit, cum atât de frumos a spus d[omnu]l Ministru al Cultelor, sufletul și toate comorile noastre naționale și ea ne-a întărit nădejdea în răsărirea unor zile mai bune. În această operă îndeplinită cu sfințenie de-a lungul veacurilor, biserica noastră a primit, în clipele cele mai grele prin care trecea, mare ajutor din partea domnitorilor moldoveni și ai Țării Românești, cum și din partea bisericii acestor două principate.

Nu a fost nici un voievod pe tronul Moldovei sau Țării Românești, care având contact cu părțile din Ardeal, să nu lase un altar zidit în piatră, care în același timp pentru poporul nostru de acolo a însemnat și un altar zidit în inimi. (Aplauze).

În chipul acesta s-a păstrat o legătură sufletească, în ciuda nedreptelor granițe ce ne-au despărțit. În chipul acesta, prin așezămintele bisericii a putut să treacă cărți tipărite dincoace de Carpați la noi cei de dincolo. Diecii și învățătorii călugări ne-au adus, în vremurile acelea cele mai grele, în desagi, trecând munții, care pentru dânșii nu au fost nici când prea înalți, ne-au adus întărire pentru sufletele noastre. Cu simțăminte de adâncă recunoștință cugetăm la acest ajutor, care ne-a venit în vremuri grele de dincoace de Carpați[11].

Slăvită să fie amintirea marilor voievozi și ierarhi care au făcut ca dulcea noastră limbă și credința noastră, ca o sfântă cuminecătură, trecând de la frați la frați, să ne mângâie în durere și să ne întărească în suferința noastră.

Biserica noastră de dincolo de Carpați a simțit de mult timp necesitatea de a avea în fiecare centru al Ardealului un scaun vlădicesc, dar nu a putut să-l așeze.

Congresul nostru național bisericesc, în diferite rânduri, a hotărât înființarea a câtorva episcopii în Timișoara, Oradea-Mare și Cluj, dar hotărârea pe care o aducea era însoțită de rezerva că, atunci când se va găsi timpul oportun, acele episcopii vor găsi ființă.

Timpul oportun mulți ani nu l-am putut găsi, timpul oportun a sosit deodată cu trecerea dorobanțului peste Carpați, deodată cu înființarea statului nostru românesc. (Aplauze).

Este o necesitate de a exista, în părțile acelea ale Ardealului, o episcopie, pentru că teritoriul diecezei este mult prea întins pentru ca să poată fi bine păstorit în părțile acelea, îndeosebi ale Clujului.

Este o necesitate ca acolo să fie așezat un scaun vlădicesc, care va aduce cu sine toată lumina și cultura vieții noastre românești.

Mulțumesc încă odată d[omnu]lui ministru pentru bunăvoința ce a avut de a prezenta acest proiect de lege, pe care vă rog și eu să aveți bunăvoința de a-l vota. (Aplauze prelungite)


[1] „Guvernul Octavian Goga”, în Renașterea, Anul XVI, Nr. 2, Cluj, 9 ianuarie 1938, p. 1.

[2] Sebastian Stanca, Episcopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, 1910-1929, Tiparul Tipografiei Eparh. Ort. Rom., Cluj, 1930, pp. 141-143.

[3] Andreea Dăncilă Ineoan, „Oamenii ierarhului… Nicolae Ivan și echipa începutului de drum”, în Calendarul Renașterea 2021, Anul IV, Nr. 4, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2021, pp. 376-377.

[4] Vezi: Nicolae Vasiu, Ioan Bunea, Episcopul Nicolae Ivan (1855-1936). Ctitorul reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului, studii și documente, ediția a II-a, îngrijită de pr. Iustin Tira, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015, pp. 324-325, 393; Mircea Popa, „Nicolae Ivan și universitarii clujeni”, în Calendarul Renașterea 2021…, pp. 284-288.

[5] Sebastian Stanca, Episcopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului…, pp. 143-144.

[6] Ibidem, pp. 42-43.

[7] Ibidem, pp. 141-143.

[8] Este vorda despre noua universitate românească a Daciei Superioare, fondată în toamna anului 1919, denumită între anii 1927-1948 Universitatea „Regele Ferdinand I”, astăzi Universitatea „Babeș-Bolyai”.

[9] Teatrul Național, Opera Română și Conservatorul, toate întemeiate în anul 1919.

[10] Sebastian Stanca, Episcopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, 1910-1929…, pp. 143-144.

[11] Amănunte despre acest sprijin și despre legăturile dintre ortodocșii ardeleni și cei din Principatele Române în secolele XVII-XIX, vezi: Pr. Acad. Mircea Păcurariu, Unitate românească prin Biserică, Editura Andreiana, Sibiu, 2018, pp. 29-307.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor

Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor

Valeriu Gafencu a fost numit de către Nicolae Steihardt „sfântul închisorilor”. Este greu să vorbim despre sfinții din temnițele comuniste fără măcar a aminti de Valeriu Gafencu. Dintre toți, el pare să fie cea mai emblematică persoană a deținutului politic care în...

Galileo Galiei – mare om de știință

Galileo Galiei – mare om de știință

Galileo Galilei  a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. După ce a perfecționat invenția telescopului, prin observațiile sale a dovedit că Pământul se învărte în jurul Soarelui. Însă, cu...

Părintele Ioanichie Bălan – un cuvios al zilelor noastre

Părintele Ioanichie Bălan – un cuvios al zilelor noastre

Părintele Ioanichie Bălan s-a născut în data de 10 februarie 1930, în localitatea Stănița. După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, în 4 noiembrie 1949, intră ca frate la Mănăstirea Sihăstria. Este tuns în monahism și hirotonit diacon în anul 1953. Între...

Jules Verne – scriitor cu o imaginație fără pereche

Jules Verne – scriitor cu o imaginație fără pereche

Mulţi autori de romane science-fiction au prevăzut unele invenţii sau modul în care se va schimba în timp societatea noastră. Puţini au fost însă aşa vizionari precum Jules Verne, scriitorul care ne-a înseninat copilăria cu romanele sale de aventuri, dar pe care îl...