Oferta educațională a Universității Creștine “Dimitrie Cantemir” | Conf. Univ. Dr. Alexandru Cordoș

de | iul. 5, 2024

Ca instituție particulară de învățământ superior universitar, Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” a fost fondată și organizată pentru a răspunde unor cerințe cu semnificație politică, economică și socială în sfera pregătirii resurselor umane, prin formarea de specialiști pentru sectorul public și privat la nivelul standardelor europene.

Viziunea U.C.D.C. se concentrează pe excelență, competitivitate și responsabilitate socială, ca o universitate de referință centrată pe educație și cercetare, cu rol de lider în promovarea dezvoltării durabile, deplin integrate în spațiul european al educației și cercetării universitare, în beneficiul comunității naționale și internaționale. Iar valorile asociate sunt: transparența, performanța, spiritul de echipă, echitatea, recunoașterea meritelor, etica, deschiderea către comunitate. În cei 34 de ani de existență, peste 100.000 de absolvenți de studii universitare de licență și de master ai Universității Creștine “Dimitrie Cantemir”, au diplome recunoscute de piața europeană a muncii.

Ne aflăm în plină perioadă a admiterilor în învățământul universitar, iar Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” oferă posibilitatea de a opta între programele de studii cu frecvență (IF), învățământ la distanță (ID) și programe de masterat, fiecare dintre acestea fiind adaptate nevoilor și preferințelor fiecărui cursant.

La Cluj-Napoca, oferta învățământului superior este una foarte diversificată, atât din perspectiva universităților de stat, cât și din cea a celor private. În acest context, conf. univ. dr. Alexandru Cordoș, decanul Facultății de Drept din Cluj-Napoca a Universității Creștine Dimitrie Cantemir, a fost invitat la Radio Renașterea, pentru a ne vorbi despre propunerile educaționale ce vin în întâmpinarea aspiranților la studii superioare. Am aflat astfel, că la nivelul orașului Cluj-Napoca, vorbim de peste 10.000 de absolvenți ai Facultății de Drept și de Științe Economice ai Universității Creștine Dimitrie Cantemir. În prezent, peste 1500 de studenți frecventează cursurile Facultății de Drept și 500 de studenți la Facultatea de Științe Economice.

Vorbind despre aspectele și proiectele de susținere a educației tinerilor din județul Cluj, dl Alexandru Cordoș ne-a împărtășit, din perspectiva calității sale de consilier județean, faptul că are în vedere proiecte de încurajare a potențialului educativ al tinerei generații și numeroase initiative de modernizare a instituțiilor de învățământ din județul Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA