Olimpiada de Religie la Huedin

de | feb. 23, 2019

               La Liceul Tehnologic „Vlădeasa” din Huedin, a avut loc în data de 23 februarie 2019, etapa locală a Olimpiadei de Religie Ortodoxă. Față de anul trecut, când doar 16 elevi au ales să participe la Olimpiada de Religie Ortodoxă, anul acesta s-au înscris 49 de elevi, din clasele V-XI, deși au avut posibilitatea de a opta și pentru alte discipline, susținute tot în această zi.

            Olimpiada a început la ora 10.00 și a durat trei ore. Alături de elevi s-a aflat părintele Lupuțan Dan – protopopul de Huedin, care, la începutul olimpiadei, împreună cu aceştia, a rostit o rugăciune, în capela școlară Sfântul Stelian – ocrotitorul copiilor, apoi le-a vorbit despre capcanele care-i pândesc pe tineri, le-a urat succes și i-a miruit. Cei 49 elevi participanţi provin de la Liceul Tehnologic „Vlădeasa” din Huedin, de la Liceul Teoretic „Octavian Goga” – Huedin, precum și de la școlile din împrejurimile Huedinului.

       Lucrările au fost evaluate imediat după încheierea competiției. La faza județeană, care se va desfășura la Cluj-Napoca, s-au calificat 12 elevi, care vor fi premiați de părintele protopop Dan Lupuțan. (Prof. Dana Mureșan)

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), s-a...