Omul care îşi aduce aminte de moarte nu îşi mai permite să trăiască oricum – IPS Andrei, Mitropolitul Clujului

de | oct. 26, 2018 | Actualitatea religioasă

Vineri seara, 26 octombrie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului  și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale din București.

După Slujba Vecerniei cu Litie, ierarhul le-a explicat credincioşilor participanţi că „Omul care îşi aduce aminte de moarte şi ştie că zilele lui sunt puţine nu îşi mai permite să trăiască oricum, ci încearcă să trăiască după voia lui Dumnezeu”, informează site-ul Basilica.ro.

Vorbind despre Răstignirea duhovnicească, tema cuvântului rostit, Înaltpreasfinţia Sa l-a prezentat pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou „exemplu absolut de răstignire duhovnicească”, explicând că în contemporaneitate e mai dificil de abordat această temă.

„Într-o lume subjugată de plăcere, în care este o anume repulsie faţă de nevoinţă, post, metanie şi faţă de celelalte acte de pocăinţă, este foarte greu să vorbeşti de răstignire duhovnicească”, a spus Părintele Mitropolit.

Urmare a acestei situaţii, Mitropolitul Clujului a îndemnat la aducerea aminte „că suntem trecători” şi „să purtăm grijă de suflet”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

Slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor de la Catedrala Patriarhală din București

Slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor de la Catedrala Patriarhală din București #LIVE #26octombrie

Publicată de TRINITAS TV pe Vineri, 26 octombrie 2018

 

Mulţi dintre pelerinii care vin la Patriarhie zilele acestea de hramul Catedralei Patriarhale au posibilitatea de a întâlni şi ruga Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, şi Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Bucureşteanul, sfintele lor moaşte fiind aşezate spre închinate în proximitatea lăcaşului de cult.

Foto Credit: Basilica.ro

Ultimele articole

Patriarhul Miron Cristea

Patriarhul Miron Cristea

Cel pe care vă invit să îl descoperim astăzi s-a născut la data de 20 iulie 1868 în localitatea Toplița, aflată astăzi în județul Harghita. A primit la botez numele de Ilie. După ce, între anii 1879 și 1883, a studiat la Gimnaziul Evanghelic din Bistrița, pașii l-au...

Fără iubire nu există iertare, există compromisuri

Fără iubire nu există iertare, există compromisuri

Că și cuvântul ăsta, iertare, prea l-am făcut praf, l-am eviscerat și l-am umplut ca pe gogoșari, etimologie regresivă, asta am făcut. ”L-am iertat, părinte, l-am iertat, viața merge înainte!”N-ai iertat nimic, asta-i vrăjeală. Ai făcut compromisuri, n-ai iertat....

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cei peste 130 de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus vineri, 3 iulie 2015, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă. Momentul solemn a avut loc în...

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...