Omul de lângă noi (Luni, Săptămâna a IX-a după Rusalii)

de | aug. 16, 2021

Evanghelia zilei: Mt 18, 1 – 11

În vremea aceea s-au apropiat ucenicii de Iisus şi L-au întrebat: cine este, oare, mai mare în împărăţia cerurilor? Atunci Iisus a chemat la Sine pe un copilaş, l-a pus pe el în mijlocul lor şi le-a zis: adevărat vă spun vouă că, dacă nu vă veţi întoarce ca să fiţi ca şi copiii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca acest copil, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi oricine va primi pe un copilaş ca acesta, în numele Meu, pe Mine mă primeşte. Iar cine va sminti pe vreunul dintre aceşti micuţi, care cred în Mine, mai bine şi-ar atârna de gât o piatră de moară şi s-ar îneca în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Căci smintelile trebuie să vină; dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te îndeamnă la păcat, taie-le şi aruncă-le de la tine, căci mai bine este pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop decât să ai amândouă mâinile sau amândouă picioarele şi să fii aruncat în focul cel veşnic. Şi dacă ochiul tău te îndeamnă la păcat, scoate-l şi-l aruncă de la tine, căci mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în Gheena focului. Feriţi-vă să nu defăimaţi pe vreunul din aceştia micuţi, căci vă spun că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut.

Omul de lângă noi

Pentru că ucenicii Domnului erau preocupaţi de întâietatea lu­meas­că, Mântuitorul Hristos le dă o pildă de smerenie, chemând la Sine un prunc, pe care-l arată tuturor spunând:

„Adevărat zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor.” (Mt 18, 3 – 4).

Mai mult decât atât, Domnul Hristos se identifică cu acest prunc, zicând:

„Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă pri­meşte. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.” (Mt 18, 5 – 6).

Un alt loc în care Domnul Hristos foloseşte imaginea „celui mai mic”, pentru a-i învăţa pe cei mari, este pericopa biblică de la Matei capi­tolul al XXV-lea, unde se vorbeşte despre Înfricoşata Judecată. Criteriul după care se va face această ju­decată va fi săvârşirea faptelor bune faţă de cei mai mici, de cei mai neîn­sem­naţi. Celor drepţi Domnul le va spune:

„Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” (Mt 25, 35 – 36).

Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând:

„Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi      Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” (Mt 25, 37 – 39).

Iar Domnul, răspunzând, va zice către ei:

„Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Mt 25, 40).

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind această pericopă, constată că Domnul nu ne cere să-i vindecăm pe cei bolnavi, ci numai să-i vizităm; la fel, în ce-i priveşte pe cei închişi, El nu ne cere să-i eliberăm, ci numai  să-i căutăm şi să le slujim.[1]

Iisus vorbeşte în această parabolă de fraţii Săi „prea mici” cu care El se iden­ti­fică şi anume de toţi cei aflaţi în suferinţe şi nevoi, de cei flămânzi, însetaţi, str­ă­ini, goi, bolnavi şi închişi.

Dacă ţinem seama de context, înţelegem că aici nu e vorba de a face milos­tenie, ci de a „primi” şi de a „sluji” pe cei care cred în Hristos şi anu­me de a-i primi ca pe El însuşi. Aceasta înseamnă, de fapt, a-i primi pe aceştia „în numele” Lui, căci Domnul Hristos se identifică cu ei:

„Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Mt 10, 40).

Aşadar, cine primeşte un prunc în numele Domnului Hristos îl pri­meşte pe Însuşi Domnul Hristos şi cine îl primeşte pe Hristos îl primeşte pe Dumnezeu Tatăl, Care L-a trimis. Acesta este înţelesul slujirii, căci a-l sluji pe aproapele în­seamnă a-L sluji pe Hristos. Dar pentru a sluji pe cineva trebuie mai întâi să-l pri­meşti, să-l îngădui.

Dumnezeu l-a pus pe aproapele nostru lângă noi, iar nu în noi, în sufletul nostru. De ce? Pentru ca şi noi să avem un merit, primindu-l în su­fle­tul nostru.

Spunea părintele Teofil Părăian în Lumini de gând că:

„Dacă pe omul de lângă noi îl lăsăm lângă noi şi nu-l aducem şi în noi, atunci în­seamnă că îl lăsăm acolo unde l-a pus Dum­nezeu şi nu-l pu­nem noi acolo unde vrea Dumnezeu să fie. Adică Dumne­zeu nu l-a pus direct în sufletul nostru, ci l-a pus lângă noi, ca să-l primim noi în sufletul nos­tru.”.[2]

Pe aproapele nostru, pe cel de lângă noi, îl putem zidi sau îl putem sminti. Îl smintim atunci când îl dispreţuim, când îl minţim sau când îl hulim. Spune Domnul Hristos:

„Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic. Şi dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.” (Mt 18, 7 – 9).

Aceste cuvinte sunt pomenite de Domnul Hristos şi într-un alt con­text. În Pre­dica de pe Munte, atunci când a vorbit despre desfrânare Domnul Hristos a spus:

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârşeşti adulter.». Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui. Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale decât tot trupul să fie aruncat în gheenă. Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă.” (Mt 5, 27 – 30).

„Scoaterea ochiului” sau „tăierea” unui mădular al trupului trebuie înţelese în sens figurat. Este vorba aici de controlul absolut al simţurilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, de îndepărtarea de aproapele nostru care ne sminteşte. Aşadar trebuie să fim cu luare-aminte nu numai să nu smintim pe cineva, ci şi să nu fim smintiţi de cineva.


[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 896.

[2] Teofil Părăian, Lumini de gând, p. 165.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Omul de lângă noi (Luni, Săptămâna a IX-a după Rusalii)
Omul de lângă noi (Luni, Săptămâna a IX-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Când Gheronda Iosif a ajuns să aibă el însuși obște, le spunea părinților spre folos duhovnicesc, următorul lucru: „La prima mea mănăstire, munceam cel puțin 16 ore pe zi. Și cu toate acestea, am citit cu atenție tot Vechiul Testament de 3 ori. Am citit cele 14...