Omul în fața pandemiei – provocări și soluții | Interviu cu Pr. Maxim Morariu

de Spiritualitate, Interviu, Pandemie coronavirus

În contextul crizei medicale actuale, provocate de noul coronavirus, ieromonahul dr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, colaborator permanent al postului de Radio Renașterea și al Revistei Renașterea, aflat la studii de pregătire pentru cel de-al doilea doctorat în științe sociale la Universitatea Pontifcală Angelicum din Roma, a fost de acord să ne spună câteva lucruri despre misiunea sa, atât ca student-doctorand, cât și ca slujitor al altarului într-o Italie afectată puternic de pandemia de COVID-19.

Părintele Maxim a vorbit despre provocările acestei pandemii și a oferit câteva sfaturi practice:

  • Vremurile acestea ne-au oferit răgazul să ne descoperim pe noi înşine (n-a fost, cu siguranţă, întotdeauna plăcut), să ne dăm seama cât suntem de fragili şi să vedem ce contează cu adevărat şi ce nu contează.
  • Să învăţăm cât de important e să fim împreună şi cât de uşor putem pierde acest drept.
  • Să învăţăm să fim noi înşine în relaţia cu ceilalţi, spre a nu fi copleşiţi de regrete în momentul în care nu-i mai avem aproape.
  • De multe ori, sub masca mărturisirii adevărului, le spunem celor din jur tot felul de lucruri urâte şi jignitoare pentru ei. „Chipurile”, să-i ajutăm. Când ar trebui să spunem ce simţim sub aspect pozitiv, suntem tare cenzuraţi. N-am spune un: „mulţumesc”, „te iubesc”, „îmi lipseşti”, „îţi rămân îndatorat”, „însemni foarte mult pentru mine”, în ruptul capului! Parcă „ne-ar tăia popa limba”, dacă am face-o! Cred că acesta este momentul să începem să ne dăm seama că putem să o facem.
  •  Să privim cu recunoştinţă la ziua de mâine, căci e o a doua şansă, e un semn că Dumnezeu încă ne iubeşte.

Interviul a fost realizat de către Darius Echim, corespondent de presă al Arhiepiscopiei Clujului, prin intermediul rețelelor sociale online, marți, 12 mai 2020, dată la care România și Italia se aflau în stare de urgență.

INTERVIU INTEGRAL:


Darius Echim: Părinte Maxim, de cât timp va aflați în Italia și în ce context această pandemie v-a afectat activitatea de cercetare?

Pr. dr. Maxim Morariu: Sunt deja în Italia de aproape doi ani. Am venit în anul 2018, ca bursier al Universității Pontificale Angelicum din Roma. Ca student, aceste momente au dus la metamorfozarea activităţii mele aici, nu la sistarea ei. Cursurile ce se ţineau înainte în aulă, acum s-au mutat în spaţiul virtual, programul rămânând însă acelaşi. Diferenţa este că nu ne mai vedem faţă în faţă cu profesorii, ci prin intermediul camerei video. În ceea ce priveşte munca academică, aş zice că s-a înmulţit de atunci, căci, dată fiind situaţia, profesorii au pus mult mai mult accent pe diferitele forme de muncă individuală, decât în condiţii normale. Ca doctorand am continuat să muncesc ca înainte, însă de acasă (vorba vine, căci nu sunt acasă).

Părintele Maxim conferențiind la Universitatea Pontificală Angelicum.

Părintele Maxim conferențiind la Universitatea Pontificală Angelicum.

Darius E: Având în vedere faptul că sunteți preot, cum și în ce condiții ați îndeplinit slujirea sacerdotală?

Pr. dr. Maxim: Ca preot, dat fiind faptul că locuiesc la un părinte român, care a avut amabilitatea de a mă invita să îi fiu oaspete pe durata pandemiei, am încercat, de asemenea, să metamorfozăm activitatea de slujire. Am adus acasă cele trebuincioase şi în toate aceste luni am slujit cu regularitate. La un moment dat, credincioşii au vrut şi ei să ia parte la slujbe. Soluţia ne-au oferit-o mijloacele moderne. Prin diverse platforme sau motoare de comunicare, am transmis cu regularitate, fie integral, fie sub formă de fragmente, slujbele din această perioadă, alături de mesajele duhovniceşti specifice perioadei prin care am trecut. Atât s-a putut, dar a fost totuşi important. În plus, părintele şi-a făcut, pe toată durata Postului Mare, un program regulat ce presupunea cercetarea lor telefonică şi consilierea celor care ajunseseră în diverse forme de impas. Unde s-a putut, i-a ajutat şi material sau financiar.

Dat fiind faptul că parohia a desfăşurat înainte de pandemie o rodnică activitate catehetică, ne-am simţit nevoiţi să ne ocupăm şi de acest aspect. Doamna preoteasă mi-a cedat mie catehezele pentru o perioadă. În acelaşi timp, m-a ajutat, având în vedere faptul că a absolvit şi un masterat în informatică şi este pricepută în cele ale tehnologiei, să gestionez activitatea cu tineretul prin intermediul mijloacelor moderne. Astfel, săptămână de săptămână, ne întâlnim cu tinerii, discutăm diverse lucruri, vizionăm mici filmuleţe cu conţinut religios şi încercăm să înţelegem care sunt aspectele fundamentale de natură religioasă, de care trebuie să ţinem seamă.

Părintele Maxim, alături de protopopul de Lazio 3, preotul Nicolae Strugaru, oficiind Sfânta Liturghie pascală.

Părintele Maxim, alături de protopopul de Lazio 3, preotul Nicolae Strugaru, oficiind Sfânta Liturghie pascală.

Darius E: Cum vede un preot ortodox român o Italie aflată în stare de urgență, sub asediul COVID-19?

Pr. dr. Maxim: Să fiu sincer, sunt speriat că o ţară ca Italia, cu un sistem de sănătate funcţional, a fost atât de lovită de această pandemie. Nu vreau să mă gândesc ce ar însemna un astfel de val în spaţiul românesc. Să ne ferească Dumnezeu! La fel de şocat sunt de modul în care mapamondul a fost luat pe nepregătite. Prefer să mă refer însă la situaţia Italiei, despre care am mai multe informaţii.

Ţara a fost lovită din toate punctele de vedere. Economia va avea cu certitudine de suferit multă vreme de acum încolo. Relaţiile dintre oameni s-au deteriorat. De îndată ce s-a instituit această stare, ea a venit la pachet cu diverse încercări de dezinformare (ca şi în România, de altfel). Acest fapt a sporit panica şi neîncrederea dintre oameni. Va mai dura niţel până ce va fi depăşită această stare. Din punct de vedere spiritual, lumea a resimţit închiderea bisericilor. Italia e o ţară majoritar catolică, dar care are, de asemenea, un număr mare de ortodocşi români (peste un milion), ruşi, greci sau de alte naţionalităţi. Până la un punct, s-au resemnat. După o lună, deja se vedea dorinţa de întoarcere, dublată de o revoltă interioară. Vedeam asta şi din modul în care oamenii sunau să întrebe cât va mai dura. Era parcă un fel de tristeţe în glasul lor. Oamenilor le lipsea spovedania, le lipseau slujbele, le lipsea Împărtăşania, le lipsea rugăciunea în comunitate. „Casa omului nu e biserică!”, zice un proverb de la mine de la Bistriţa. Mă tem că aşa este şi că aceste vremuri ne-au dovedit-o.

Poate că ar trebui să spun că starea de revoltă a fost uşor amplificată şi de aparenta contradicţie în declaraţii între reprezentanţii Bisericii Catolice. Noi ca Ortodocşi, nu prea avem un cuvânt de spus în dialogul cu statul italian, fapt pentru care am privit cu interes înspre ei şi înspre Papa. La un moment dat, în timp ce conferinţa episcopală făcea eforturi susţinute pentru redeschiderea locaşurilor de cult în condiţii de siguranţă, Papa era când rezervat, când împotrivă. Acest lucru a sporit, atât în rândurile noastre, cât şi ale lor, starea de anxietate. În cele din urmă, ne-am bucurat enorm când am văzut decretul ce permitea slujirea, e drept cu restricţii, începând cu data de 18 mai. Se vor fi gândit oficialii italieni că trebuie să fie dificil să nu poţi participa la înmormântarea rudelor, să-ţi botezi copiii sau să participi la slujbă! Sau, cine ştie, vor fi trecut poate şi ei prin asta!

Pr. Maxim la Biserica din Montefiascone (regiunea Orvieto, Italia)

Pr. Maxim la Biserica din Montefiascone (regiunea Orvieto, Italia)

Darius E: Preotul Constantin Necula, într-o conferință online, spunea că „religia e ca o hartă pe care desenezi izvoarele de apă, iar credința este să bei din acea apă”. Cum vedeți această slujire în viitor?

Pr. dr. Maxim: Sper din suflet că aceste momente ne vor fortifica în credinţă şi ne vor ajuta să apreciem mai mult în viitor, privilegiul de a participa la slujbe. Îmi doresc să bem apa cea vie, că tot a fost de curând duminica Samarinencei, direct de la sursă, să ne reunim spre a ne împărtăşi din Potir. Deocamdată, semnele ne dau parcă dreptul să fim optimişti. Vom vedea cum evoluează lucrurile după 18 mai în Italia. Şi la nivelul pandemiei, curba maximă a fost atinsă, lucrurile încep să reintre, încetul cu încetul în normal, deci sper că ne vom reîntoarce la normalitate în scurtă vreme. Desigur, ceea ce s-a întâmplat e un semn de alarmă că Biserica trebuie să fie oricând pregătită pentru a face faţă unor provocări de felul acesta, să aibă mereu un plan B la care să apeleze.

Darius E: Ce ar trebui să învățăm de la frații noștri din diaspora?

Pr. dr. Maxim: Am descoperit un lucru frumos la cei de aici, anume faptul că nevoia de Dumnezeu şi cea de Biserică sunt mai puternice, mai vizibile şi exprimate cu mai mult curaj aici. Poate pentru că aici, pe meleaguri străine, spiritualitatea are şi o dimensiune socială şi una identitară. Te ajută să nu te dezrădăcinezi. Comunităţile de aici sunt mult mai unite, iar legăturile care se stabilesc între oameni şi între ei şi Biserică sunt mai strânse decât cele pe care le-am descoperit în ţară. Am fost bucuros să văd asta şi cred că am putea învăţa asta de la ei. În plus, sunt parcă mai iubitori de tradiţii şi ştiu mereu să lege religia de tradiţia autohtonă, fapt care, în ţară, în ultima vreme, a fost desconsiderat. Şi preocupările de natură teologică sunt altele. Dacă în anumite comunităţi rurale, băbuţele sunt mulţumite, orice le-ar spune preotul, aici oamenii au anumite pretenţii: citesc, se documentează, vin cu întrebări, te forţează oarecum să fi mereu adus la zi şi uneori îţi dau temă de casă, sau de predică. Şi aici, nevoia de cateheză e mare, însă oamenii sunt parcă mai dornici să afle lucruri noi despre credinţă, decât cei din ţară…

Darius E: Dar ei de la noi? Știind ca de aici au plecat majoritatea, cu excepția celor care s-au născut și au fost educați în Italia.

Pr. dr. Maxim: Ar putea să înveţe, cu precădere de la bunicii noştri, lucruri privitoare la aşezarea sufletească, adevăratele valori ce trebuie preţuite şi prioritizarea propriei vieţi. Mă tem că uneori oamenii de aici sunt prinşi într-un ciudat angrenaj, care-i obligă să se împartă între serviciu, familie, biserică şi că pun accentul mai mult pe lucrurile materiale, decât pe cele spirituale, pe care nu le neglijează totuşi.

Accentele au fost, în opinia mea, mai bine puse în ţară, pe vremuri. Apropos de acest aspect, cu câtva timp în urmă m-a uimit un lucru. L-am însoţit pe părintele Nicolae, protopopul de Lazio 3, de Bobotează, la binecuvântarea caselor. Am întâlnit extrem de mulţi oameni bolnavi, unii în fază terminală. Au venit aici cu câteva decenii în urmă, au trăit în condiţii inumane, ca să pună ban pe ban (unii mi-au povestit că locuiau câte 17 oameni într-un apartament cu două camere). Apoi, au început să câştige mai bine, şi-au adus familiile, s-au mutat în chirie (în cazul în care familia nu s-a destrămat între timp). Au investit banii câştigaţi în ţară, preferând să trăiască în Italia în condiţiile în care a trăit fiul risipitor după ce a risipit averea, „cerşind după roşcovele porcilor”. Au făcut vile în ţară, unde cel mai probabil copiii lor, care s-au adaptat deja aici, nu se vor mai întoarce. Acum se sting, suferinzi, investind ultimii bănuţi în medicamente care nu fac altceva decât să le prelungească agonia. Nu vi se pare că ar fi putut învăţa ceva din modul de viaţă, poate mai lipsit, dar totuşi sănătos, al strămoşilor?!

Darius E: Aveți dreptate. Părinte Maxim, ce vrea Dummezeu să ne transmită prin această molimă așternută peste întreaga lume?

Pr. dr. Maxim: Multe, foarte multe lucruri. Cred că e o adevărată declaraţie de dragoste a lui Dumnezeu pentru lume, înţeleasă ca planetă şi comunitate umană. Gândiţi-vă: toate declaraţiile papei Francisc, mare ecologist, ale „Patriarhului Verde” de la Constantinopol, ale Gretei Thunberg, ce-au făcut? Au inflamat mulţimi care au protestat, au strigat că trebuie făcut ceva, oprită poluarea şi distrugerea planetei. Apoi, s-au urcat în aceleaşi maşini care poluează, s-au întors la casele lor şi au continuat să trăiască ca înainte, distrugând sistematic planeta. Acum, numărul de noxe s-a redus simţitor în ultimele luni, cantitatea de deşeuri produsă e sensibil mai mică, iar planeta începe şi ea să respire. Dumnezeu s-a gândit şi la ea!

Cât despre oameni, mă tem că eram tare prinşi în angrenajul acesta social şi nu reuşeam să punem preţ pe lucrurile cu adevărat valoroase. Vremurile acestea ne-au oferit răgazul să ne descoperim pe noi înşine (n-a fost, cu siguranţă, întotdeauna plăcut), să ne dăm seama cât suntem de fragili şi să vedem ce contează cu adevărat şi ce nu contează. Să facem lucruri cu adevărat ziditoare şi să redescoperim vocaţia autodidactă a fiinţei umane, care a dus mereu la progres. Să sperăm că vom pune în practică ceea ce am învăţat în această perioadă.

Darius E: Un tânăr vlogger român, cu o mare influență în social-media, spunea că „viața poate fi trăită în frică sau în iubire”. Ca tânăr ieromonah, pornind de la faptul că acest coronavirus a înspăimântat o lume întreagă, cum comentați această afirmație?

Pr. dr. Maxim: Să fiu sincer, eu nu sunt adeptul fricii. Vor fi tinerii noştri fricoşi, e dreptul lor, eu nu-s! Frica e un apanaj al necredinţei. În toată această perioadă am avut tot felul de simţăminte: de revoltă, de depresie, de bucurie etc. De frică, foarte puţine şi de scurtă durată. În general, poate şi pentru că m-am străduit să mă menţin într-un tonus optimist. Eu socotesc că s-a greşit înfricoşându-se lumea cu această pandemie. Autorităţile nu au ştiut cum să gestioneze informaţia, iar influencerii care ştiu că din faptul de a fi „bau-bau” îţi poţi construi o audienţă bunişoară, au speculat acest lucru. După toate acestea, nu cred că sentimentul de frică e cel cu care ar trebui să rămânem. Dimpotrivă, ar trebui să ne concentrăm atenţia asupra unor lucruri constructive. Să învăţăm cât de important e să fim împreună şi cât de uşor putem pierde acest drept, să dăm importanţă lucrurilor care chiar contează şi să direcţionăm sentimentele care trebuie înspre cei dragi.

Cred că e important să învăţăm să fim noi înşine în relaţia cu ceilalţi, spre a nu fi copleşiţi de regrete în momentul în care nu-i mai avem aproape. Dar să fim noi înşine cei buni! Aceştia suntem noi cei adevăraţi! De multe ori, sub masca mărturisirii adevărului, le spunem celor din jur tot felul de lucruri urâte şi jignitoare pentru ei. „Chipurile”, să-i ajutăm. Când ar trebui să spunem ce simţim sub aspect pozitiv, suntem tare cenzuraţi. N-am spune un: „mulţumesc”, „te iubesc”, „îmi lipseşti”, „îţi rămân îndatorat”, „însemni foarte mult pentru mine”, în ruptul capului! Parcă „ne-ar tăia popa limba”, dacă am face-o! Cred că acesta este momentul să începem să ne dăm seama că putem să o facem. Nu e greu. Aşa se va realiza tranziţia dinspre o frică generalizată, care, în opinia mea, nu e altceva decât o halucinaţie colectivă, o proiecţie a minţii noastre, înspre o civilizaţie a iubirii, care reprezintă, în fapt, vocaţia noastră social-antropologică (iertat să-mi fie intenţionatul pleonasm!).

Darius E: Această perioadă a fost și este o lecție de supraviețuire pentru întreaga lume, cu ce învățătură credeți că ar trebui să rămânem și cum să ne raportăm la ziua de mâine, la aproapele?

Pr. dr. Maxim: Deşi ne place să ne credem puternici, importanţi, stăpâni, cred că e un semn că nu suntem altceva decât nişte făpturi extrem de fragile, nişte trestii ce pot fi culcate de cel mai moale vânticel. În plus, socotesc că trebuie să privim cu recunoştinţă la ziua de mâine, căci e o a doua şansă, e un semn că Dumnezeu încă ne iubeşte. Cu recunoştinţa căţelului care-şi primeşte bucata de pâine şi mângâierea de la stăpânul pe care nu l-a văzut de mult, iertată să îmi fie comparaţia, şi cu curiozitatea pe care numai ochii de copil porniţi zi de zi în explorarea unui univers necunoscut, pot să o aibă.


*Interviul a fost publicat în Revista Renaşterea, serie nouă, anul XXXI, nr. 6 (362), iunie, Cluj-Napoca, 2020, p. 6.

Foto credit: Facebook / Maxim Morariu


Ieromonahul Maxim (Iuliu-Marius) Morariu este doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Când începe Postul Paștelui 2024

Când începe Postul Paștelui 2024

Postul Paștelui va începe luni, 18 martie, și reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, sărbătorit anul acesta în data de 5 mai. Eliberarea de patimi și creșterea duhovnicească sunt teme reprezentative care se reflectă în...

Sfinţii Teodori Stratilat și Tiron în imnografie și iconografie

Sfinţii Teodori Stratilat și Tiron în imnografie și iconografie

Făcând parte din categoria sfinţilor militari ce au vieţuit în veacul al IV-lea, Sfinţii Teodori Stratilat şi Tiron sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă în luna februarie, la aproximativ o săptămână distanţă, respectiv, cel dintâi în data de 8, iar cel de-al doilea în...

Peste 110.000 de intervenții ale ambulanțelor clujene, în 2023

Peste 110.000 de intervenții ale ambulanțelor clujene, în 2023

În anul 2023, ambulanțele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj au răspuns la peste 110.000 de apeluri, și asta chiar în condițiile în care lipsa mașinilor și a personalului a fost și a rămas, de ani buni, una dintre provocările majore cu care se confruntă...