Aspecte introductive
În decursul activității Sale pământești, Domnul a făcut multe minuni. Între ele, o categorie importantă o reprezintă exorcizările. Uneori, El alungă demoni pentru că cineva din anturajul posedatului o cere, alteori pentru că însuși cel în cauză, într-o ultimă zvâcnire, se prezintă înaintea Lui, nădăjduind că astfel își va recăpăta libertatea. De această dată, doi demonizați îi ies înainte. Cei care îl interpelează, nu sunt însă dânșii. Din străfundurile ființelor lor pustiite, I se adresează însăși chiriașii, arogant și provocator.
Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?
Evanghelistul Matei prezintă aici detaliile întrevederii într-un mod de-a dreptul parcimonios. Nu ne spune dacă Hristos i-a bruscat, nu inistă asupra unor descrieri cu relevanță istorico-literară, nu vorbește despre evoluția firească a dialogului, ci trece ex abrupto, de la pasajul introductiv direct la un aspect ce precede deznodământul. Arată că în vecinătate era o turmă de porci, care păștea. Și mai ține să evidențieze că, din proprie inițiativă, siliți doar de împrejurarea insolitei întrevederi, cei în cauză vor pleda pentru o retragere care are drept refugiu nefericitele animale.
Zona respectivă era, în fapt, una de graniță. Evreii fiind adevărați maeștri în arta comerțului, creșteau cel mai probabil suinele în acest scop. E greu de crezut că într-o societate în care legea era observată și practicată, cel puțin la nivel formal cu atâta ardoare, își permiteau să încalce restricțiile alimentare care aveau în centru tocmai consumul acestui tip de carne. Animalele în cauză constituiau așadar, după părerea unei părți importante a exegezei, motorul unor activități cu caracter comercial. Acest fapt explică de ce oamenii vor fi atât de furioși atunci când le vor pierde. Face cumva Mântuitorul pe placul Concurenței? Se lasă divinul biruit de rău? Așa ar putea părea la o primă vedere. Diavolii intră în porci, animalele se aruncă în mare, iar El e obligat să plece din Cetate. Ar fi putut propovădui aici. Și totuși, e chemat să-Și ia tălpășița.
Pact cu diavolul?
Solicitările posesivilor posedanți sunt ascultate de Domnul și împlinite pe loc. Citind acest paragraf, cineva s-ar putea întreba, în mod firesc, dacă nu e cumva vorba aici despre un pact cu diavolul. Judecățile Mântuitorului sunt însă diferite de cele ale oamenilor. Aparent, demonii repurtează o biruință. Însă scopul prim al lui Dumnezeu e împlinit. Salvarea unui suflet de om e mai prețioasă decât o lume întreagă. Accentul e clar și bine pus. Prioritățile sunt fixate. Domnul e generos când vine vortba de salvarea unui suflet. Ba mai mult, îi face pe oamenii din acele cetăți să se gândească atent la priorități. Pierderea animalelor care le aduceau profit e una regretabilă pentru ei. În același timp, însă, ea constituie un motiv de a-și reconsidera viața și de a pune ordine în ea. Tocmai de aceea, sunt extrem de calmi când Îi cer lui Iisus să plece de la ei. Știu că dacă L-ar supăra ar putea abate asupra întregului oraș te miri ce pedepse. Vin cu pace și Îl roagă. E o altă formă de rugăciune. Una care nu-i place lui Dumnezeu, dar căreia îi răspunde totuși. Așadar, așa nu!
În loc de concluzii
De diavolii feluritelor patimi suntem și noi stăpâniți ceas de ceas. De multe ori, am vrea să strigăm către Domnul și nu avem curajul să o facem. Iar vrăjmașii s-au învățat minte încă de pe atunci. Nu mai ies de bună voie în calea Lui, încercând să negocieze. Căci știu că nu ar avea, cu niciun chip, câștig de cauză. De aceea, spre deosebire de gadareni, noi avem nevoie să mergem să cerem personal tămăduire. Să așternem, sub forma mărturisirii, lista tuturor duhurilor care ne înrobesc în fața Tămăduitorului și să Îi cerem să ne scape de ele.
Și mai există un aspect de actualitate ce poate fi regăsit aici. În ipostaza oamenilor cetății ne regăsim și noi, culmea în baza aceluiași mecanism. Porcii inimii noastre sunt fie sentimente păguboase precum orgoliul, fie posesiunile pământești. Ne legăm de ele ca de te miri ce bunuri patrimoniale și nu ne dăm seama că din cauza lor, Îi cerem lui Dumnezeu să plece din viața noastră. Nu ne cere nimeni să ne lepădăm de cele pământești. Doar să le fixăm locul potrivit în ierarhia vieții noastre. De n-o vom face, vom fi cel puțin la fel de păgubiți ca locuitorii acelor ciudate ținuturi. Îndrăzniți!
