Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil 1-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă, ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim. – Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…

– Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu 1-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.

 

Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul.

Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece! (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfântul Paisie Aghioritul despre educația copiilor

Sfântul Paisie Aghioritul despre educația copiilor

Sfântul Paisie Aghioritul: „Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma."

Crucea are multe înțelesuri | Sfântul Dionisie Areopagitul

Crucea are multe înțelesuri | Sfântul Dionisie Areopagitul

Sfântul Dionisie Areopagitul: Crucea are multe înțelesuri (...) trebuie să numim lațime divină - emanația infinit de largă a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime - puterea care se întinde peste toate, iar adâncime - taina nepătrunsă de nimic din cele...

Porunca iubirii e porunca cea mai mare | Părintele Arsenie Papacioc

Porunca iubirii e porunca cea mai mare | Părintele Arsenie Papacioc

Părintele Arsenie Papacioc: „Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv,...