Omul milostiv

de | feb. 8, 2016 | Vorbe de înțelepciune

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil 1-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă, ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim. – Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…

– Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu 1-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.

 

Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul.

Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece! (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis

Ultimele articole

Suferinţele şi ispitele suportaţi-le cu răbdare şi curaj

Suferinţele şi ispitele suportaţi-le cu răbdare şi curaj

Bătrânul Eusebiu: „Eu ştiu că suferinţele şi ispitele nu vă vor lipsi niciodată. Ispitele, chinurile, suferinţele, bolile şi sărăcia contribuie la reînnoirea şi îmbunătăţirea duhovnicească a celor ce vor să-I placă lui Dumnezeu. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu,...

Încredinţaţi-i pe copii voștrii Maicii Domnului

Încredinţaţi-i pe copii voștrii Maicii Domnului

Bătrânul Porfirie: „Nu-i forţaţi pe copii. Ceea ce doriţi să le spuneţi, spuneţi-le în rugăciune. Copiii nu le vor asculta cu urechile: dar va veni harul lui Dumnezeu şi le va clarifica ceea ce am dorit să le spunem. Când doriţi să le spuneţi câteva lucruri copiilor...

Fără luptă este imposibil de dobândit virtuţile

Fără luptă este imposibil de dobândit virtuţile

Ieronim, Bătrânul din Eghina: „Savuraţi viaţa duhovnicească. Nimic nu e mai dulce decât ea. Lupta este dură, dar încoronarea este odihnitoare. Iarna este grea, dar Raiul este dulce. Fără luptă este imposibil de dobândit virtuţile”. Cuvintele bătrânilor / Părintele...

Numai rugăciunea făcută cu inima îți aduce bucurie

Numai rugăciunea făcută cu inima îți aduce bucurie

Ieronim, Bătrânul din Egina: „Dacă mintea ta se află în Dumnezeu, tu te poţi ruga, chiar dacă te afli în pat! Din contră, dacă mintea ta este aiurea, chiar dacă eşti în genunchi, tu n-ai emoţia rugăciunii şi rugăciunea ta rămâne fără rod. Nu simţi nici o uşurare şi te...

Prin iertare şi rugăciune te vindeci de rănile sufletești

Prin iertare şi rugăciune te vindeci de rănile sufletești

Bătrânul Iosif: „În prezenţa unuia despre care ştii că te bârfeşte şi te denigrează, este aproape imposibil să nu te tulburi înlăuntrul tău, chiar dacă te sforţezi să rămâi nepăsător. Dar prin iertare şi rugăciune pentru acea persoană, tu contrabalansezi rana şi...

Iubiți-i pe toţi oamenii, inclusiv pe duşmani

Iubiți-i pe toţi oamenii, inclusiv pe duşmani

Bătrânul Porfirie zicea: „Hristos locuieşte în sufletele adevăraţilor creştini, şi ei nu pot decât să-i iubească pe toţi oamenii, inclusiv pe duşmanii lor”. Şi adăuga: „Coroana dragostei noastre faţă de prieteni are şi corpuri străine (interesul, recompensa,...