Omul politic, juristul și profesorul universitar NICOLAE TITULESCU (4 martie 1882 – 17 martie 1941)

de | mart. 17, 2021 | Personalitatea zilei

Nicolae Titulescu s-a născut la data de 4 martie 1882 în Craiova într-o familie înstărită a acelor vremuri, tatăl său fiind fiul protopopului din sat și, de asemenea, prefect al județului Dolj, președintele Curții de Apel din Craiova și chiar deputat în Parlamentul condus de Ion Brătianu de-a lungul mai multor ani.

Fiul lui Ion Titulescu și al Mariei Urdăreanu a fost ministru de externe al țării mai multe mandate la rând și singurul președinte român al Ligii Națiunilor – structură predecesoare ONU – reales timp de două mandate consecutive.

Acest mare diplomat român își petrece copilăria la moșia tatălui său din Titulești, iar la vremea cuvenită începe să frecventeze cursurile școlii primare, generale și liceale din Craiova.

Fiind primul premiant de onoare al Liceului „Nicolae Bălcescu”, actualul Colegiu „Carol I” din Craiova, distincție primită în urma rezultatelor obținute la examenul de Bacalaureat, Nicolae Titulescu va primi o bursă pentru a studia la Paris timp de 5 ani.  Abilitățile de bun orator, dar și trecutul familial îl ajută să se orienteze mult mai ușor, iar astfel ajunge să studieze la renumita Facultate de Drept din capitala Franței pe care o va și absolvi câțiva ani mai târziu.

După finalizarea studiilor doctorale, în anul 1905, Nicolae Titulescu revine în țară unde se va înscrie în barou. De asemenea, în același an, acesta va fi numit profesor de drept civil la Universitatea din Iași și va începe lucrarea sa asiduă cu privire la reformarea învățământului juridic românesc. Titulescu milita pentru realizarea unor prelegeri interactive în detrimentul celor clasice, introducerea unor noțiuni de sociologie sau stabilirea unor principii ale eticii profesionale, toate acestea cu scopul  de a aduce instituțiile de drept din țară la nivelul celor din străinătate.

Doi ani mai târziu, Nicolae Titulescu se căsătorește cu Ecaterina Burcă, o femeie care a știut mereu să își susțină soțul din umbră, încurajându-l și ascultându-i înaintea tuturor vestitele opere oratorice. Cei doi soți au format, conform mai multor surse, unul dintre cele mai cunoscute și elegante cupluri ale Europei din acea perioadă de început de secol XX.

În anul 1909 Nicolae Titulescu va fi transferat la Universitatea din București în cadrul catedrei de drept civil, iar această schimbare va facilita  aderarea acestuia la lumea politică. Titulescu a fost tot timpul fidel convingerilor sale, fapt dovedit și de discursul său de susținere a românilor ardeleni: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal… Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața…Ne trebuie Ardealul. Nu putem fără el”.

De-a lungul timpului, a deținut mai multe funcții politice, având de îndeplinit și nenumărate sarcini cu caracter diplomatic extern sau intern, fiind chiar delegat la Conferința de Pace de la Paris sau semnatar al Tratatului de la Trianon prin care s-a recunoscut Unirea Transilvaniei cu România.

Activitatea diplomatică desfășurată de către Nicolae Titulescu a determinat întețirea atacurilor la adresa acestuia, totul culminând cu presiunile venite din partea regelui Carol al II-lea în urma cărora Titulescu a fost obligat să se exileze.

Pentru întreaga activitate în domeniul politic, diplomatic și judiciar, Nicolae Titulescu a fost preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale și membru titular al Academiei Române, și, de asemenea, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al universităților din Atena și Bratislava.

La data de 17 martie 1941, în urma unei grele și lungi suferințe, Nicolae Titulescu trece la cele veșnice și va fi înmormântat la cimitirul Bisericii Ortodoxe Ruse „Sfântul Mihail” din Cannes, Franța. După aproximativ 50 de ani, în urma unor grele încercări, rămășițele acestui mare om politic sunt aduse în țară și înhumate la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, conform dorinței testamentare a acestuia.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Omul politic, juristul și profesorul universitar NICOLAE TITULESCU (4 martie 1882 - 17 martie 1941)
Omul politic, juristul și profesorul universitar NICOLAE TITULESCU (4 martie 1882 - 17 martie 1941)
/

Ultimele articole

Mai multe din Personalitatea zilei
VIRGIL MAXIM (4 decembrie 1922 – 19 martie 1997)

VIRGIL MAXIM (4 decembrie 1922 – 19 martie 1997)

Virgil Maxim,  acest dârz luptător și apărător al idealurilor naționale și religioase, s-a născut la data de 4 decembrie 1922 în comuna Ciorani, județul Prahova, din părinții Maxim Constantin și Alexandrina. Virgil a fost cel dintâi născut al familiei Maxim, familie...

Pictorul NICOLAE TONITZA (13 aprilie 1886 – 26 februarie 1940)

Pictorul NICOLAE TONITZA (13 aprilie 1886 – 26 februarie 1940)

Nicolae Tonitza este cel mai mare dintre fiii familiei Tonitza, părinții Anastasia și Neculai fiind cei care vor veghea de-a lungul timpului ca întâiul lor născut să aibă parte de o educație aleasă. Nicolae Tonitza s-a născut în binecunoscutul oraș Bârlad din județul...

Gheorghe Pop de Băsești (1 august 1835 – 23 februarie 1919)

Gheorghe Pop de Băsești (1 august 1835 – 23 februarie 1919)

Gheorghe Pop de Băsești, figură emblematică în trecutul nostru ca popor, s-a născut la data de 1 august 1835 într-o familie de mici nobili, în comuna Băsești, din comitatul Sălaj. Semnatar al actului diplomatic din anul 1892 care milita pentru drepturilor românilor...