IPS Andrei
Omul providenţial pentru Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului

<span style='color:#B00000  ;font-size:14px;'>IPS Andrei</span> <br> Omul providenţial pentru Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului</p>

Omul providenţial pentru Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului

 

Pe 3 februarie 2016 se împlinesc 80 de ani de la plecarea la Domnul a marelui episcop Nicolae Ivan. Viaţa spirituală şi edilitară a Arhiepiscopiei Clujului este marcată de misiunea extraordinară a acestui om trimis de Dumnezeu după Marea Unire.

nicolae ivanCatedrala Mitropolitană a fost ridicată de el, reşedinţa Arhiepiscopală a fost procurată de el, Facultatea de Teologie a fost înfiinţată de el, biserica Sfântul Nicolae a fost ctitorită de el, foaia eparhială „Renaşterea” a fost întemeiată de el şi multe mănăstiri şi biserici îşi au obârşia pe vremea lui. Ce să mai spunem de spiritul gospodăresc ce l-a caracterizat, de baza materială pe care ne-a lăsat-o şi de multe altele?

Este adevărat că oamenii, luaţi de grijile zilei, îşi aduc şi nu-şi aduc aminte de el. Mai ales într-o lume marcată de spiritul secularizării. Dar noi n-avem voie să-l uităm. Nu ne lasă sufletul şi, apoi, nu uităm de sfatul Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7).

Este o mare virtute recunoştinţa. Ne zice acelaşi Apostol „să fim mulţumitori” (Evrei 12, 28). Nerecunoştinţa îl caracterizează pe omul ingrat, care crede că lumea începe şi se sfârşeşte cu el. Mihai Eminescu, obiectiv fiind, a scris câteva versuri de un realism trist: „Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfărâmi: ori ce-ai spune,/ Peste toate o lopată de ţărână se depune./ Mâna care-au dorit sceptrul universului, şi gânduri/ Ce-au cuprins tot universul, încap bine-n patru scânduri./ Or să vie pe-a ta urmă, în convoi de-nmormântare/ Splendid ca o ironie, cu priviri nepăsătoare;/ Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,/ Nu slăvindu-te pe tine, – lustruindu-se pe el”[1].

            Iar în „Urmarea lui Hristos”, referitor la uitarea celor din viitor, ni se spune: „Nu te încrede în prieteni şi în cunoscuţi şi nu amâna pe viitor mântuirea ta: oamenii te vor uita mai repede de cum socoţi tu”[2]. De multe ori realizările tale le vor pune pe seama lor, uitând faptul că, scoţând în evidenţă faptele măreţe ale înaintaşilor, dai dovadă de caracter.

În ceea ce ne priveşte, nu dorim ca înaintaşii noştri să fie trecuţi în uitare, pentru că efectiv aşa ne spune sufletul. Dacă noi vom tăcea, referitor la realizările episcopului Nicolae Ivan, „pietrele vor striga” (Luca 19, 40), mai ales cele din zidurile Catedralei din Cluj. La tot pasul şi în tot locul din Eparhia noastră ne izbim de realizările acestui mare ctitor.

La acest soroc rotund am considerat că e necesar să reedităm monografia scoasă cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la mutarea în eternitate a Episcopului Nicolae Ivan. Atunci monografia se tipărea cu binecuvântarea Arhiepiscopului Teofil, ostenindu-se cu alcătuirea ei fostul protopop al Clujului, Nicolae Vasiu, şi Părintele Profesor Ioan Bunea. Se mai adăugau materialele alcătuite de către IPS Arhiepiscop Justinian Chira, pe atunci Episcop Vicar la Cluj, Părintele Profesor Dr. Isidor Todoran şi Părintele Profesor Dr. Ioan Zăgrean. Din colegiul de redacţie mai făceau parte Pr. Simion Coman, Pr. Octavian Picu, Pr. Conf. Dr. Ioan Bizău şi Părintele Vicar Iustin Tira.

Când a venit în Cluj, Episcopul Nicolae Ivan avea 66 de ani şi o experienţă imensă. Misiunea desfăşurată la Sibiu – inclusiv cea de la ridicarea Catedralei -, la Alba Iulia, la Aiud, la Orăştie, îl recomanda ca cel mai potrivit reîntemeietor de eparhie. Şi încrederea pe care lumea şi-a pus-o în el s-a dovedit de bun augur.

Înainte de Marea Unire, ortodocşii din Cluj aveau o singură bisericuţă, Sfânta Treime, în afara zidurilor cetăţii. Aici a şi fost el întronizat, bisericuţa Sfânta Treime fiind catedrala oraşului până când s-a construit actuala Catedrală.

Erau ani de revigorare spirituală şi naţională, Universitatea devenind românească, în faţa Catedralei construindu-se Teatrul Naţional şi Opera, la care se adăugau și multe alte instituţii de mare importanţă pentru cultura românească. Aşa cum se vede şi din monografie, Monarhia şi Guvernul erau foarte receptive la toate aceste ctitorii. Iar Universitatea, numită o vreme Ferdinand I, a adunat în Cluj crema intelectualităţii româneşti.

Nu vom aminti în acest cuvânt tot ce a făcut Episcopul Nicolae Ivan pentru Cluj, lucrul acesta îl face monografia dedicată lui, dar vom afirma cu tărie că orașul a fost marcat de personalitatea lui. Şi, actualmente, cu îngăduinţa lui Dumnezeu orașul este în mare procent românesc şi ortodox.

Episcopul Nicolae Ivan a fost înmormântat în necropola de sub altarul Catedralei unde, alături, îşi dorm somnul de veci Arhiepiscopul Teofil şi Mitropolitul Bartolomeu. Arhiepiscopul Teofil omul rugăciunii şi al milosteniei, iar Mitropolitul Bartolomeu vajnic om de cultură, care s-a împotrivit unui sistem ateu, făcând ani grei de temniţă.

Ca semn al deosebitei preţuiri ce i-o purtăm, minunatul complex studenţesc pe care l-am ridicat şi-n mijlocul căruia tronează o Facultate de Teologie Ortodoxă modernă, l-am denumit: „Campusul Universitar Nicolae Ivan”. Iar paraclisul generos din Facultate are hramul Sfântul Ierarh Nicolae.

I-a fost greu Episcopului Nicolae Ivan. Nu ne este uşor nici nouă, dar privind la el cu luare aminte, ne încurajăm. Pentru că şi el s-a uitat cu nădejde la înaintaşii lui şi, mai ales, la Domnul Hristos, Care ne zice: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (In. 16, 33).

I-a fost greu luând totul de la zero. Domnea însă spiritul euforic de după Marea Unire. Ne este greu şi nouă, dorind să ctitorim atât pe tărâm eclesiastic, cât şi pe tărâm filantropic tot ceea ce lipseşte, dar nu este acelaşi spirit de euforie. Sunt şi acum oameni entuziaşti, însă e prezent şi duhul secularizant al veacului.

Nu este prezent numai în Cluj, ci se ivește îndrăzneț peste tot. Or, noi ştim foarte bine ce a însemnat şi ce înseamnă Biserica Ortodoxă: este coloana vertebrală a neamului. Pe aceasta ar vrea vrăjmaşul să o frângă. Însă ea n-o să se frângă pentru că Mântuitorul zice că Biserica Sa nici “porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

Acum, la 80 de ani de la mutarea la Domnul a Episcopului Nicolae Ivan, privim cu admiraţie şi recunoştinţă la statura-i spirituală imensă şi încercăm să-i păşim pe urme.

[1] Mihail Eminescu, Poezii, Bucureşti, 1884, p. 241.

[2] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1991, p. 49.

About The Author

IPS Andrei

Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului.

Related posts

Distribuie