Opera din Cluj la 100 de ani | Mitropolitul Andrei a transmis un mesaj de felicitare

de | mai 26, 2020

Opera Națională Română Cluj-Napoca a celebreat luni, 25 mai 2020, o sută de ani de la prima ridicare de cortină. Cu acest prilej, Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a transmis un mesaj de felicitare:


Domnului Florin Estefan, directorul Operei Naționale din Cluj-napoca

Se împlinesc 100 de ani de când Opera Națională din Cluj face o misiune culturală și spirituală de excepție.

Cei ce slujesc această artă, pot spune dimpreună cu oamenii credincioși: „Toată suflarea să laude pe Domnul!” (Psalmul 150,6).

Iar Sfântul Vasile cel Mare ne spune că interpretarea cântării „face să slăbească mânia sufletului și înfrânează pornirea către patimi. Căci cine, oare, mai poate fi socotit vrăjmaș al altuia, atunci când își unește glasul la un loc cu el, pentru a da laolaltă laudă lui Dumnezeu?

La acest soroc rotund, Vă felicităm pe dumneavăastră și pe toți cântăreții de la Opera din Cluj.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți artiștii de la Opera din Cluj. La mulți ani!

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

 şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului  


Părintele Mitropolit Andrei și Florin Estefan, directorul Operei din Cluj

Părintele Mitropolit Andrei și Florin Estefan, directorul Operei din Cluj

Opera Națională Română din Cluj-Napoca și-a deschis pentru întâia oară ușile pe data de 25 mai 1920, cu spectacolul inaugural AIDA de Giuseppe Verdi, un titlu legendar montat pe o scenă care scria istorie. I-au urmat stagiuni marcate de inspirație și viziune, artiști valoroși și producții memorabile. De la inaugurare şi până în prezent, pe scena teatrului liric clujean au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operetă şi balet din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate şcolile şi stilurile, aici fiind montate totodată peste patruzeci de creaţii româneşti – multe în premieră absolută. Prestigiul Operei a fost purtat şi peste hotare, datorită numeroaselor turnee internaţionale, precum şi a unor solişti de înaltă ţinută artistică, formaţi la Cluj şi deveniţi nume de rezonanţă universală, precum: Angela Gheorghiu, Alexandru Agache, Adela Zaharia, Ion Buzea, Lucia Stănescu, Carmen Oprişanu, Simona Noja, Nicoleta Ardelean, George Petean, Tatiana Lisnic, Ștefan Pop, Mihai Zamfir, Zoltán Nagy și mulți alții.


Foto: Nicu Cherciu / Opera Națională Română din Cluj-Napoca

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Handmade Transilvania, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită în perioada 28 februarie-2 martie 2024 la Târgul de Mărțișor. Pe perioada târgului, vor fi...

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” vă așteaptă să îi treceți pragul pentru a participa la o seară dedicată muzicii de cameră în compania Cvartetului Transilvan (Gabriel Croitoru - vioara I, Nicușor Silaghi - vioara a II-a, Marius Suărășan -...

Pinocchio, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Pinocchio, din nou pe scena Teatrului „Puck”

La finalul acestei săptămâni, cei mici sunt așteptați să urmărească la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca aventurile unuia dintre cele mai cunoscute personaje din literatura pentru copii. Este vorba de Pinocchio, eroul spectacolului cu același nume, în regia lui...

Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a IV-a

Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a IV-a

Primăria Municipiului Turda, Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda şi Asociația „Împreună Pentru Voi” Turda organizează în perioada 27 Februarie-1 Martie 2024 a patra ediție a concursului județean SCRISORI PENTRU MAMA. Știm că voi, copiii, le mulțumiți mamelor...