Oraşul Bistriţa, 756 de ani de atestare documentară

de Documentare

Acum mai bine de 700 de ani, Bistriţa era deja unul din oraşele importante ale Transilvaniei. Pe  16 iulie se împlinesc 756 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. Prima menţiune a localităţii datează din anul 1241, când codicele mănăstirii Echternach menţionează între aşezările distruse de către mongoli şi „oppidum Nosa”, numele dat de către coloniştii aşezării întemeiate pe malul râului Bistriţa.

  Oraşul este aşezat la poalele Munţilor Bârgăului, la încrucişarea unor importante drumuri comerciale. Săpăturile arheologice au pus în evidenţă existenţa unor aşezări omeneşti din cele mai vechi timpuri, dar prima menţiune documentară datează din 16 iulie 1241, iar prima atestare documentară din 15 iulie 1264.

Începând de la sfârşitul secolul al XIII-lea, Bistriţa cunoaşte perioade de înflorire şi dezvoltare economică, întrerupte de nenorociri şi războaie. Astfel, în 1241-1242 tătarii, în drumul lor spre centrul Europei, devastează oraşul şi împrejurimile. Nesiguranţa vremurilor determină ridicarea zidurilor cetăţii, astfel că în anul 1465 oraşul avea 18 turnuri şi bastioane, apărate de meşteşugarii oraşului grupaţi în bresle. În această perioadă, Bistriţa devine unul din cele mai importante oraşe din Transilvania, alături de Sighişoara şi Sibiu. Dezvoltarea puternică a oraşului în secolele trecute este dovedită şi de o serie de construcţii arhitecturale, unele păstrate până astăzi: Biserica gotică, construcţie care a început în 1470 şi a durat aproape 100 de ani. Dintre vechile clădiri amintim şi fosta biserică a minoriţilor din secolul al XIII-lea, Complexul comercial Sugălete, Casa Argintarului, ridicată în secolul al XVI-lea, zidurile vechii cetăţi a Bistriţei şi Turnul dogarilor, unul din bastioanele de apărare ale oraşului.

În anul 1564, Andrea Gromo descrie Bistriţa ca pe un „oraş frumos, bogat, populat şi puternic, cu străzi drepte, tăiate de la un capăt al oraşului la celălalt de pâraie care curg prin tot oraşul spre marele folos al locuitorilor şi, totodată, spre desfătarea ochilor privitorilor”, iar Giovanni Botero, un alt peregrin italian, considera că Sibiul era cel mai mare oraş din Transilvania, Clujul cel mai populat, iar Bistriţa cel mai frumos.

Amănunte despre istoria oraşului ne oferă directorul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Lavinia Moldovan.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Oraşul Bistriţa, 756 de ani de atestare documentară
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Iulius Cezar – cel care a declanșat Imperiul

Iulius Cezar – cel care a declanșat Imperiul

Iulius Caesar este unul din cei mai faimoși generali ai istoriei. De asemenea activitatea sa politico-militară a schimbat istoria imperiului roman. Chiar dacă el nu a fost niciodată încoronat împărat, tipul său de dictatură a deschis calea monarhiei romane. Până la...

Constantin Noica – mare filosof al României

Constantin Noica – mare filosof al României

Filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). Astăzi vom vorbi despre Constantin Noica. S-a născut la data de 12 iulie 1909 în comuna Vitănești, județul Teleorman. Parcurge clasele gimnaziale la „Dimitrie...

Margareta Pâslaru – „un mit al muzicii ușoare”

Margareta Pâslaru – „un mit al muzicii ușoare”

Cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, muzică populară, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio. Astăzi vom vorbi despre Margareta Pâslaru. S-a născut la data de la 9 iulie 1943 la București. Eleva Margareta Pâslaru a debutat în...

Ferdinand von Zepelin și istoria dirijabilului

Ferdinand von Zepelin și istoria dirijabilului

Contele Ferdinand von Zepelin este inventatorul dirijabilului. Numele său de origine a devenit în alte limbi numele celei mai celebre invenții a sale. Ferdinand Adolf Heinrich August Graf von Zeppelin s-a născut la data de 8 iulie 1838, într-o familie înstărită...

Liviu Ciulei – mare regizor al României

Liviu Ciulei – mare regizor al României

Regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor universitar român; a fost arhitectul care a redesenat istoria filmului și a teatrului românesc. Astăzi vom vorbi despre Liviu Ciulei. S-a născut la data de 7 iulie 1923 la București. Puțini știu că tatăl său a fost un...