Ospitalitatea sufletească și cea trupească

de | nov. 20, 2021 | Eseu

Aspecte introductive

Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine împreună cu dânsul și aveau dialoguri folositoare. Întrucât scrie unui străin, care nu era apropiat cetei Apostolilor, Sfântul Luca nu se sinchisește a prezenta în amănunt complexa relație existentă între Învățător și acesta. Ar fi fost un detaliu însăilat. O va face Sfântul Ioan, atunci când va prezenta învierea de care va fi învrednicit bunul amic.

Ospitalitatea

În Betania, Lazăr nu era singur. Locuia împreună cu cele două surori, Marta și Maria. Greul găzduirii cădea în sarcina lor. În casă, femeia era și atunci, cum este îndeobște și astăzi, responsabilă cu primirea oaspeților. Ea trebuia să se ocupe cu cazarea și ospătarea. Domnul nu e un oaspete mofturos. Nu ține la chestiunile de formă, ci la cele de fond. Merge mereu drept la țintă și nu se formalizează. Ca atare, nu-i e greu să fii gazdă!

Cele două surori se străduiesc să împlinească întru totul tipicul ospitalității. Mai mult Marta, ce-I drept. Fascinată de Învățătorul și probabil, mai contemplativă din fire, Maria-și uită repede de îndatoriri. Nu din rea voință, ori din nepăsare. Din dragoste. Se așează la picioarele Lui și-L soarbe din priviri. Îl învăluie, cel mai probabil, în dragostea cu care o mamă își cuprinde pruncul atunci când îl lasă să se descurce singur într-o situație și îl privește de departe. Cu admirație, drag și grijă deopotrivă. Căci mama își admiră odrasla atunci când o vede că se descurcă singură, că e independentă, îi sclipesc ochii de drag dezmierdându-o și-n aceeași vreme, ochii ei sunt de vultur. Privește în jurul ei spre a identifica eventuale pericole și a le preîntâmpina. A-și ocroti copilul. Așa face și Maria. Ascultă. Învață. Se bucură și dezmiardă. Reușește însă să stârnească gelozia surorii ei. Ori poate, nu e vorba despre pizmă, cât despre faptul de a se simți depășită de greul pregătirilor. Evanghelistul se exprimă cu parcimonie în ceea ce privește calitățile ei de gospodină. De aceea, lasă aici rost feluritelor ipoteze.

Cert este că se apropie de Hristos și I se adresează direct, cerându-I să remedieze o stare de fapt: „Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute”. Răspunsul său curge cumva ca un balsam: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea”. Cu alte cuvinte, Iisus reușește să o laude și pe Marta. Să-i pună în valoare calitățile. Să facă ce face Maria cu dânsul. Să-i dezmierde inima și să îi pună în valoare meritele, care nu-s defel puține. Ține însă să vorbească despre importanța complementarității. Căci nu e Dumnezeul concurenței. E conștient că o identitate nu se afirmă împotriva alteia, ci alături de ea. Și că, vorba poetului, lumina unuia nu vine s-o întunece pe-a celuilalt, ci dimpotrivă, să-i sporească strălucirea.

În loc de concluzii

E admirabil acest tablou. Iar dialogul e unul cât se poate de savuros. Frumusețea lui rezidă, dincolo de aspectul istoric și în aceea că Hristos ne vorbește și nouă. Peste veacuri și milenii, cuvintele Sale au un puternic răsunet în sufletele noastre. Și rămân aceleași. Și ca mesaj, și din perspectiva conținutului. De câte ori nu ne regăsim în ipostaza Martei? Și nu ne folosim de calitățile noastre spre a-l pune la punct pe aproapele? A-i scoate ochii. Și rugăciunile noastre se transformă în reclamații: „Doamne, fă cu acela așa, fă cu celălalt altfel….” Ca și când Domnul nu ar avea altă grijă decât să devină executantul dorințelor noastre meschine. Dialogul cu Marta vine să ne arate însă perspectiva divină. Hristos n-o disprețuiește pe Maria pentru faptul de a încălca anumite reguli ale ospitalității. Și o prețuiește și pe sora ei pentru modul impecabil în care reușește să se achite de acestea. Ține să le arate amândurora că le este recunoscător.

Ba mai mult, episodul acesta vine să ne vorbească despre trei forme ale ospitalității. Cea formală și materială, a Martei, cea a Mariei, care-l odihnește pe Învățător ascultându-L și punând la inimă cele auzite. Și cea a lui Hristos, care le cuprinde pe toate, le împacă și le împlinește. De multe ori, ca gazde, ori ca oaspeți, ținem mult tare la aspectele formale. Și ne mâhnim dacă ele nu sunt îndeplinite la cele mai înalte standarde. Dar de câte ori n-am constatat că ospitalitatea în cele sufletești ne aduce mai multă plăcere, bucurie și odihnă, decât tot bunul lumii? Nu patul bine aranjat și luxul vin să facă omul să se simtă bine. Uneori, chiar îl stânjenesc. Dar dacă pe brațele sufletului nostru reușim să-i facem culcuș odihnitor aproapelui ostenit, am câștigat Împărăția. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ospitalitatea sufletească și cea trupească
Ospitalitatea sufletească și cea trupească
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Nicolae Tonitza – mare artist al țării noastre

Nicolae Tonitza – mare artist al țării noastre

Pictor și grafician român, interpret al "tristețelor luxuriant colorate" și al unor sincere simțăminte de revoltă mocnită și îndelung resemnată. Acesta a fost Nicolae Tonitza. S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad. A fost primul dintre cei cinci copii ai Anastasiei...

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Aspecte introductive De fiecare dată când Domnul vorbește despre judecată, în sufletele auditoriului își face loc parcă o ciudată tresărire. Culmea, deși există o adevărată apetență în rândurile anumitor categorii de credincioși pentru lecturile eshatologice. Însă, în...

Baritonul român cu voce de aur – Nicolae Herlea

Baritonul român cu voce de aur – Nicolae Herlea

Unul dintre marile repere culturale româneşti, om care a adus prestigiu ţării noastre, strălucind pe marile scene ale lumii, de la Scala din Milano, la Covent Garden din Londra sau la Metropolitan Opera din New York. Acesta a fost baritonul Nicolae Herlea. S-a născut...

Mai multe din Eseu
Moment istoric și responsabilitate

Moment istoric și responsabilitate

În vorbirea ce o are privind soarta Sodomei, Dumnezeu făgăduiește să cruțe cetatea păcătoasă în caz că pe cuprinsul ei ar viețui „zece drepți”. Ca toate cele aflate în Sfânta Scriptură, și această împrejurare are o dublă semnificație, una literară, faptică, și una...

Demonul cicălitor al nimicurilor

Demonul cicălitor al nimicurilor

E atât de banal și de frecvent încât e foarte greu de numit. El îi insuflă și îi desumflă pe cei care, atenți la detalii inutile, adică înrobiți de lumea aceasta, cred că au dreptul și dreptatea de a face mereu observații altora. Acest demon e un drac pisălog,...