Păcatele împotriva Duhului Sfânt – păcate de moarte (Sâmbătă, Săptămâna a VIII-a după Rusalii)

de | aug. 14, 2021

Evanghelia zilei: Mt 12, 30 – 37

Zis-a Domnul: cine nu este cu Mine este împotriva Mea; iar cine nu adună cu Mine risipeşte. De aceea vă spun vouă că orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta oa­me­ni­lor. De va fi zis cineva vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar de va fi zis cineva împo­triva Duhului Sfânt, nu se va ierta lui nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Ori spuneţi că pomul este bun şi e bună şi roada lui ori spuneţi că pomul este rău şi este rea şi roada lui, căci după roadă se cunoaşte pomul. Pui de năpârci, cum aţi putea să grăiţi cele bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosinţa inimii grăieşte gura. Omul cel bun scoate cele bune din comoara cea bună a inimii sale; pe când omul cel rău, din comoara cea rea a inimii sale, scoate cele rele. Însă vă spun că pentru orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală de el în ziua jude­căţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.

Păcatele împotriva Duhului Sfânt – păcate de moarte

Singurul lucru din noi care nu e de la Dumnezeu este păcatul nos­tru. Păcatul este cel ce ne împiedică să ne împărtăşim de Dumnezeu, să-L ve­dem şi să-L cu­noaştem pe Dumnezeu; păcatul îl ţine pe om în necunoaş­te­rea lui Dumnezeu, în absenţa lui Dumnezeu.

Arhimandritul Iustin Popovici în Comentariul la Epistolele Sfântu­lui Ioan Teologul, spune:

„Prin fiecare păcat pe care-l săvârşeşte, omul se uneşte nemijlocit, în duh, cu diavolul şi se naşte din el, fiindcă nu-i păcat care să nu vină de la diavo­lul. Tot păcatul omului este, în aceeaşi măsură şi al diavolului. Omul să­vâr­şeşte păcatul din cauza unirii lui, în duh, cu diavolul, căci în diavol există mai dinainte şi iese la iveală tot păcatul omu­lui, omul fiind doar împreună-lucrător cu el: diavolul lucrează, omul colabo­rează.”.[1]

Lucrările diavolului sunt răutatea, pizma, ura, desfrânarea şi toate celelalte chipuri ale păcatului. Prin toate acestea, diavolul lucrează ne­mij­lo­cit în om ca în propriul său laborator”.

Şi pentru că este o ierarhie a îngerilor răi, tot aşa există şi o ierarhie a păca­telor. Sunt păcate uşoare şi păcate grele sau păcate de moarte. Dacă păcatele uşoare slăbesc legătura noastră cu Dumnezeu, păcatele gre­le o nimicesc, înstrăi­nându-ne atât de Dumnezeu cât şi de semenii noştri.

În fruntea păcatelor grele, Sfânta Biserică le înşiră pe acestea: mân­dria, iu­bi­rea de argint, desfrânarea, pizma, lăcomia, mânia şi lenea.[2] Pe lângă acestea mai sunt enumerate şi păcatele împotriva Duhului Sfânt şi păcatele strigătoare la cer.

Despre păcatele împotriva Sfântului Duh, Domnul Hristos a spus cu­vânt lămurit:

„Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Du­hu­lui nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.” (Mt 12, 31 – 32; Lc 12, 10).

Despre ce este vorba aici? Şi care sunt păcatele împotriva Duhului Sfânt? Şi de ce nu vor fi acestea iertate?

Sfânta Biserică, pe baza Tradiţiei Bisericeşti, a identificat păcatele împotriva Duhului Sfânt cu acestea: împotrivirea arătată de cineva cu vo­inţă şi ştiinţă faţă de învăţătura creştină, cu scopul de a-şi duce nestin­gherit viaţa păcătoasă; încrederea peste măsură în mila lui Dumnezeu (pă­cat de care se fac vinovaţi credincioşii care ca­lcă fără teamă poruncile lui Dumnezeu, bizuindu-se pe socotinţa greşită că Dumnezeu este bun şi-i va ierta); apoi un alt păcat ar fi deznădejdea în ajutorul lui Dumnezeu (cei care socotesc că Dumnezeu nu-i mai poate ierta, păcat care l-a dus şi pe Aposolul Iuda Iscarioteanul la moarte); pizmuirea semenilor pentru darurile sau talanţii de care aceştia s-au învrednicit de la Dumnezeu şi în fine nepocăinţa până la moarte.[3]

Atunci când Hristos a spus despre păcatele împotriva Du­hului Sfânt că nu vor fi iertate, nu a arătat prin aceasta că ele covârşesc alte păcate sau că ar co­vârşi prin răutatea lor puterea de iubire şi de iertare a lui Dumnezeu. Despre altceva este vorba aici. Domnul Hristos ne atrage doar atenţia că săvârşitorul unor astfel de păcate se poate înrăi atât de mult, încât să nu mai voiască nicidecum a se căi şi a cere iertare. Aşadar acele păcate nu vor fi iertate, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie, de care omul nu se căieşte, nu se pocăieşte. Astfel cele două ca­te­gorii de păcate: uşoare şi grele pot fi asimilate foarte bine cu „păcate de moarte” şi „păcate nu de moarte” – cum spune şi Sfântul Apostol Ioan.[4]

Avem în această epistolă un îndemn de a contribui şi noi înşine, prin rugă­ciunea noastră, la trezirea conştiinţei celor care au făcut păcate nu de moarte. Ne îndeamnă Sfântul Apostol şi Evan­ghelist Ioan, zicând:

„Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind – păcat nu de moarte –, să se roage şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela. Orice nedreptate este păcat, dar este şi păcat care nu e de moarte. Ştim că ori­ci­ne e născut din Dumnezeu nu păcă­tuieşte; ci cel ce s-a născut din Dumne­zeu se păzeşte pe sine şi cel rău nu se atinge de el.” (1 In 5, 16 – 18). 

Este adevărat că tot păcatul strecoară în suflet un început al morţii. Prin po­căinţă însă omul alungă de la sine păcatul, pierde moartea şi îşi înviază sufletul din morţi. Pocăinţa nu-i doar cel de-al doilea Botez, ci şi întâia Înviere, căci este înviere a sufletului din morţi.

Oricare ar fi păcatul cuiva, dacă se pocăieşte, va învia din morţi. La fel a spus şi tatăl fiului risipitor atunci când l-a întâmpinat pe fiul său care s-a trezit din pă­cat. A spus despre el:

„Mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.” (Lc 15, 32).

Prin urmare, orice păcat pentru care ne pocăim a fost un „păcat de moarte”, iar tot păcatul fără pocăinţă este „păcat de moarte”. Totuşi, „de ce nu trebuie să ne rugăm pentru cel care are păcat de moarte?” – în­trea­bă părintele Iustin Popovici. Şi tot el răspunde:

„Pentru că omul acela, cu toată fiinţa lui, cu tot sufletul lui, cu toată con­ştiinţa lui, cu toată voinţa lui, a intrat în păcat şi rămâne în el, conştient şi de voie. Nu vrea să-l lepede, nu vrea să-l urască – e deja o «altă moarte», aceea din care nimeni nu mai înviază. Unui asemenea om Dumnezeu nu vrea să-i impună pocăinţa cu sila; nu do­reşte aceasta; nu voieşte aceasta – şi nu poate, pentru că este Dumnezeul iubirii.”.[5]


[1] Arhim. Iustin Popovici, Epistolele Sfântului Ioan Teologul, p. 55.

[2] Învăţătura de credinţă ortodoxă, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 389.

[3] Ibidem, p. 394.

[4] 1 In 5, 16.

[5] Arhim. Iustin Popovici, Epistolele Sfântului Ioan Teologul, pp. 107 – 108.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Păcatele împotriva Duhului Sfânt – păcate de moarte (Sâmbătă, Săptămâna a VIII-a după Rusalii)
Păcatele împotriva Duhului Sfânt – păcate de moarte (Sâmbătă, Săptămâna a VIII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Biserica noastră îi prăznuieşte în fiecare an, pe data de 21 octombrie, pe sfinţii mărturisitori ardeleni, care au pătimit pentru credinţa lor în secolul 18. Sunt cinstiţi în mod deosebit în Transilvania iar pătimirea lor a fost cauzată de rezistenţa lor în faţa...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...