Pachete cu alimente de Paşti pentru familiile nevoiaşe din Baia Mare

de | apr. 28, 2016

În Săptămâna Patimilor, parohia „Naşterea Domnului” din Baia Mare a desfăşurat o acţiune social-filantropică, destinată familiilor aflate într-o situaţie materială precară.

Pe toată durata Postului, Comitetul de femei al bisericii şi Consiliul Parohial, prin preoţii slujitori, au făcut un apel credincioşilor în privinţa colectei de alimente de sărbători pentru familiile nevoiaşe din cadrul parohiei. Din bunurile donate, conducerea bisericii a pregătit zeci de pachete cu alimente, în valoare de 150 lei fiecare.

„Fiecare pachet conţine două, trei sticle cu ulei, câteva kilograme de zahăr, de făină, un jambon, un cozonac, un iepuraş de ciocolată pentru copii; tot ce se pune în ziua de Paşti pe masă. Pachetele au ajuns  la 75 familii aflate în nevoie. Nu am ţinut cont de confesiune, după cum nu ne-am limitat strict la graniţele parohiei noastre, mai ales că sunt multe persoane ce locuiesc singure în apartamente, mulţi oameni fără venituri şi copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Sunt destui oameni nevoiaşi”, a spus părintele paroh Vasile Augustin.

Acţiunea social-filantropică a bisericii „Naşterea Domnului” din Baia Mare are loc de două ori pe an, în Postul Paştilor şi al Crăciunului, când credincioşii parohiei înfăptuiesc o bună pildă de iubire creştinească.

2

„A devenit o tradiţie ca în fiecare post să avem grijă de cei care sunt în nevoie. A fost suficient să facem un singur anunţ și credincioşii cu posibilitate materială să se arate dornici să-i ajute pe cei care au mai puţin”, a adăugat părintele Vasile Augustin.

„Ne dorim ca cei care vor primi aceste pachete să ştie că nu sunt singuri, că există oameni care se gândesc la ei oameni care îndreaptă spre dânşii numai gânduri bune, urări de sănătate, sărbători fericite şi pace în suflet”, a precizat Ana Sfara, preşedinta Comitetului de femei al bisericii „Naşterea Domnului” din Baia Mare.

Ionuţ BABICI-BUDA

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Dezmir

Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Dezmir

În Duminica a 6-a după Rusalii (a vindecării slăbănogului din Capernaum), 16 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității Parohiei „Sfinții Arhangheli...

Sfințirea capelei mortuare din Visuia

Sfințirea capelei mortuare din Visuia

Sâmbătă, 15 iulie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Visuia, județul...

Resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Dej

Resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Dej

În ziua cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos, miercuri, 12 iulie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul...