Pachete cu haine și dulciuri pentru 27 de copii, din partea Protopopiatului Cluj 1

de | dec. 4, 2020 | Actualitatea religioasă

Sub egida „Împreună suntem puternici” s-a înscris campania demarată de Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1, prin Serviciul de Asistență Comunitară (coordonator asistent social pr. Florin Ignat), prin care 27 de copii aflați în atenția biroului de asistență socială al protopopiatului au primit cadouri de Crăciun.

Partenerii protopopiatului au fost: Parohia ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca (Pr. Protopop Dan Hognogi), Asociația de Tineri Govora, alături de doamna Camelia Racz, în calitate de coordonator al proiectului „Cizmulițele lui Moș Crăciun”.

S-au alăturat campaniei și parohiile din care provin beneficiarii:Feiurdeni  (Pr. Ioan Cherhaț), Petea (Pr. Vasile Pugna), Suatu (Pr. Ioan Danciu) și Șutu / filia Pruniș (Pr. Dorel Popa).

Copilașii au primit pachete în care au găsit câte o haină de iarnă, o pereche de ghete și dulciuri, cuantumul fiind de 5400 de lei.

Pachete cu haine și dulciuri pentru 27 de copii, din partea Protopopiatului Cluj 1

„Faptele de milostenie sunt acțiunile caritabile prin care venim în ajutorul aproapelui în nevoile lui trupești și sufletești. A instrui, a sfătui, a mângâia, a încuraja sunt fapte de milostenie spirituală, ca și a ierta și a suporta cu îndelungă răbdare. A-i hrăni pe cei flămânzi, a-i adăposti pe cei fără locuință, a-i îmbrăca pe cei zdrențăroși, a-i vizita pe cei bolnavi, a-i cerceta pe cei închiși, a-i îngropa pe cei morți sunt fapte de milostenie trupească. A fi milostiv înseamnă a te asemăna cu Dumnezeu, iar modelul desăvârșit al milosteniei este Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus Pr. Florin Ignat, cel care s-a și ocupat de distribuirea pachetelor.

Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1 și-a propus să mai organizeze în acest an încă două astfel de campanii, constând în a oferi haine și alimente.

„Dumnezeu depăşeşte nivelul pe care noi îl putem oferi în bunătate, în milostivire, acordându-ne iubire cu prisosinţă, pentru ca noi, cu şi mai mare iubire să răspundem. Or prin acțiunea aceasta comună am dorit, ca împreună cu aceste pachețele, să oferim dezinteresat iubire”, a declarat Pr. Dan Hognogi, protopop de Cluj 1.


Ultimele articole

Credincioșii din parohia bistrițeană Jelna se pregătesc de sărbătoare

Credincioșii din parohia bistrițeană Jelna se pregătesc de sărbătoare

Biserica Ortodoxă din localitatea bistrițeană Jelna va îmbrăca straie de sărbătoare în duminica a-8-a după Rusalii, marcată pe 26 iulie 2015. Locașul de cult nou construit va fi sfințit de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în prezența a zeci de preoți din Arhiepiscopia...

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Mai multe biserici și mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului își vor serba  hramul luni, 20 iulie 2015, de pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. O sărbătoare aleasă va fi la mănăstirea din Băișoara, unde Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpresfințitul...

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Preoții din protopopiatul Dej și-au amintit de fostul lor protopop, părintele Teofil Herineanu. Joi, 16 iulie 2015, de la ora 10:00, în deschiderea ședinței lunare, la care au participat toți clericii, aceștia au săvârșit o rugăciune pentru odihna celui care în data...

Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

În semn de cinstire și respect, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a primit din partea comunei bistrițene Urmeniș titlul de „Cetăţean de Onoare”. Distincția i-a fost înmânată ierarhului sâmbătă, 11 iulie 2015, de domnul primar...