Parastas de 40 de zile pentru Episcopul Vasile Flueraș, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | nov. 21, 2021

În Duminica a 26-a după Rusalii (a bogatului căruia i-a rodit țarina), 21 noiembrie 2021, zi în care este prăznuită și Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Cu acest prilej, la finalul slujbei, cei doi ierarhi au săvârșit Parastasul de 40 de zile pentru Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul).

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură , în cadrul căruia a explicat că „Maica Domnului s-a pregătit pentru nașterea Mântuitorului Hristos prin intrarea în templu, iar noi, creștinii, ne pregătim pentru praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos prin post, rugăciune și fapte de milostenie”.

De asemenea, ierarhul a făcut referire și la Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2021, unde sinodalii subliniază că postul este, în primul rând, „o pregătire, o sfințire a sufletului și a trupului nostru, prin Spovedanie și Împărtășanie, dar și prin fapte de milostenie”.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a hirotonit întru preot pe diaconul Florin Ionuț Mărginean, pe seama capelei Cimitirului Eparhial „Sfântul Lazăr” din Cluj-Napoca, pe care îl administrează. De asemenea, a înălțat rugăciuni pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Parastas pentru Episcopul Vasile

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Andrei și Episcopul Benedict Bistrițeanul au săvârșit slujba Parastasului de 40 de zile pentru Preasfinţitul Părinte Vasile Flueraș, Episcop emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Someșanul”, în perioada 1998-2019, care a trecut la Domnul în data de 8 octombrie 2021. De asemenea, la mormântul ierarhului, din cripta de la demisolul Catedralei, a fost oficiat un trisaghion.

Cu această ocazie, ÎPS Părinte Andrei a evocat personalitatea Vlădicului Vasile și i-a cerut ca atunci când ajunge în fața tronului Preasfintei Treimi să ducă cu sine atât necazurile și frământările, cât și bucuriile noastre.

 

La evenimentul comemorativ au fost prezenți membrii Permanenței Consiliului Eparhial, protopopi din cadrul Eparhiei, ucenici, fii duhovnicești și numeroși credincioși clujeni. O parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, respectând în acest fel măsurile igienico-sanitare. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, au fost înălțate rugăciuni pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

Expoziția de fotografie „Omul Bucuriei de Sus”

În perioada 10-21 noiembrie 2021,  la parterul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, a fost vernisată expoziția de fotografie „Omul Bucuriei de Sus”, dedicată Preasfințitului Vasile Flueraș, la împlinirea a 40 de zile de la mutarea în veșnicie.

Mitropolitul Andrei al Clujului a vizitat expoziția miercuri, 17 noiembrie, în ziua când s-au împlinit 40 de zile de la mutarea la Domnul a Episcopului Vasile.

Expoziția cuprinde fotografii ce surprind diverse aspecte din activitatea Preasfințitului Vasile, care a fost întotdeauna printre oameni și pentru oameni. Alături de fotografii, sunt expuse în vitrine lucrări de artă care evocă Jertfa Mântuitorului. Astfel, în centrul expoziției este așezată Crucea lui Hristos, „dar tot acolo ne aflăm și noi, cei ce privim – o dispunere simbolică sugerând faptul că Preasfințitul a îmbrățișat, asumându-și prin slujire Crucea și oamenii”, au afirmat organizatorii.

„Experiența vieții cu Hristos”

Tot cu prilejul împlinirii a 40 de zile de la mutarea la Domnul a PS Vasile, a fost anunțată apariția unui nou tiraj al cărții „Experiența vieții cu Hristos”, lucrare a vrednicului de pomenire ierarh, ce cuprinde 65 de predici și cuvinte de învățătură.

Volumul, care a văzut lumina tiparului pentru prima dată în anul 2013, la Editura Renașterea, readuce celor care l-au cunoscut bucuria cuvântului acestuia, iar celor care îl întâlnesc postum, descoperirea unui OM și IERARH cu totul deosebit, spune directorul Muzeului Mitropoliei Clujului, dr. Paul Ersilian Roșca.

Cartea se găsește la Muzeul Mitropoliei Clujului, precum și la magazinele bisericești din cadrul Eparhiei.

 

Scurtă biografie

Preasfinţitul Părinte Vasile s-a născut în data de 30 decembrie 1948, în Cluj-Napoca. Din vara anului 1998, în urma propunerii Mitropolitului Bartolomeu, a fost numit Episcop-vicar al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului şi hirotonit întru arhiereu în 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula, de către un sobor de ierarhi în frunte cu Patriarhul Teoctist Arăpașu.

Ca ierarh a sfințit și resfințit numeroase biserici și mănăstiri. De asemenea, a desfășurat o bogată activitate social-misionară, fiind decorat de președintele României, în februarie 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. Printre cele mai importante proiecte ale Preasfinției Sale se numără Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, inițiat în anul 2009.

În luna septembrie 2014, a suferit un accident vascular cerebral. La finalul anului 2019, se retrage din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească. După o lungă suferință, a trecut la Domnul vineri, 8 octombrie 2021, fiind înmormântat în cripta ierarhilor, aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Episcopul Nicolae Ivan, Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Mitropolitul Bartolomeu Anania. Biografia detaliată poate fi consultată AICI

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească la Parohia Bănișor

Liturghie Arhierească la Parohia Bănișor

În duminica a V-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bănișor, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej de nespusă bucurie pentru locuitorii acestei comune, care s-au adunat la Sfânta Biserică într-un...

Târnosirea bisericii Spitalului de Oncologie din Bistrița

Târnosirea bisericii Spitalului de Oncologie din Bistrița

Biserica Spitalului de Oncologie din Bistrița va fi târnosită sâmbătă, 30 iulie 2016, de Mitropolitul Andrei al Clujului. Locașul de cult, finalizat de curând, a fost construit în curtea unității medicale de pe strada Alba Iulia și este ocrotită de „Sfântul Ierarh...

Susține şi tu construirea Catedralei Naționale, prin SMS la 8822!

Susține şi tu construirea Catedralei Naționale, prin SMS la 8822!

Din 15 iulie 2016 a fost alocat un nou număr unic pentru donații prin SMS pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Puteţi dona 2 EURO (nu se aplică T.V.A.) prin trimiterea unui SMS la numărul 8822 disponibil în reţelele Vodafone, Orange și Telekom. Celelalte...