Parastas la un an de la trecerea la cele veșnice a Episcopului Vasile Flueraș (Someșanul)

de | oct. 8, 2022

Sâmbătă seara, 8 octombrie 2022, după slujba Vecerniei, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de clerici, au săvârșit Parastasul la un an de la trecerea la cele veșnice a Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș, Episcop emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Someșanul”, în perioada 1998-2019, care a trecut la Domnul în data de 8 octombrie 2021.

Cu această ocazie, Părintele Mitropolit Andrei a evocat personalitatea blândului și bunului ierarh, pornind de la mulțimea de virtuți cu care L-a încununat Dumnezeu.

„Între virtuțile care l-au încununat, pe lângă bunătate, blândețe și luminozitatea ce-l înconjura, cred că, în mod special, trebuie subliniat spiritul său filantropic. Multe suflete s-au bucurat de mângâierea, ajutorul și compasiunea lui”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Pentru implicarea activă în viața și activitățile Bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, mai multor ucenici, fii duhovnicești și apropiați de-ai Preasfințitului Părinte Vasile Someșanul, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei le-a acordat distincții de vrednicie. Preotul Gelu Petru Săvărășan, de la Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul” – Pata Rât, a fost hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, iar preotul Gheorghe Daniel Puian, de la Capela „Sfântul Vasile cel Mare” din cadrului Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca și managerul magazinului Artos, a fost hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru. Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni a fost conferit domnului conf. univ. dr. Dan Tudor Eniu; Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni” a fost acordat doamnelor dr. Ana-Maria Luca, dr. Ana-Maria Albu și dr. Ruxandra Vale, iar Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni a fost oferit doamnelor dr. Roxana Ailoaiei Toader, dr. Maria Precup și prof. Raluca Ioana Irimia.

După slujba Parastasului, la mormântul Preasfințitului Părinte Vasile, din cripta de la demisolul Catedralei, a fost oficiat un trisaghion.

La evenimentul comemorativ au participat numeroși credincioși clujeni, clerici, oameni de cultură, tineri, precum și ucenici și fii duhovnicești de-ai Episcopului Vasile Flueraș.

 

Citește și Evocarea Episcopului Vasile Flueraș și lansare de carte, la un an de la trecerea la Domnul

Scurtă biografie

Preasfinţitul Părinte Vasile s-a născut în data de 30 decembrie 1948, în Cluj-Napoca. Din vara anului 1998, în urma propunerii Mitropolitului Bartolomeu, a fost numit Episcop-vicar al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului şi hirotonit întru arhiereu în 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula, de către un sobor de ierarhi, în frunte cu Patriarhul Teoctist Arăpașu.

Ca ierarh a sfințit și resfințit numeroase biserici și mănăstiri. De asemenea, a desfășurat o bogată activitate social-misionară, fiind decorat de președintele României, în februarie 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. Printre cele mai importante proiecte ale Preasfinției Sale se numără Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, inițiat în anul 2009, ctitoria de suflet a ierarhului.

În luna septembrie 2014, a suferit un accident vascular cerebral. La finalul anului 2019, se retrage din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească. După o lungă suferință, a trecut la Domnul în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, fiind înmormântat în cripta ierarhilor, aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Episcopul Nicolae Ivan, Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Mitropolitul Bartolomeu Anania. Biografia detaliată poate fi consultată AICI

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA