Parastas pentru Episcopul Nicolae Ivan și Mitropolitul Bartolomeu Anania, la Catedrala Mitropolitană

de | feb. 7, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 16-a după Rusalii (Pilda talanților), 7 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, au oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Cu acest prilej, la finalul slujbei, au fost comemorați Episcopul Nicolae Ivan și Mitropolitul Bartolomeu Anania.

La slujbă a participat Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș, precum și numeroși credincioși clujeni, oameni de cultură și reprezentanți ai instituțiilor clujene. Mulți au asistat la Sfânta Liturghie în fața Catedralei din Piața Avram Iancu.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Hărnicia”, în cadrul căruia i-a îndemnat pe clujenii prezenţi să fie harnici şi să-şi pună în lucrare talanţii primiţi de la Dumnezeu.

„Nu se poate câştig cinstit fără muncă, viitor fără învăţătură şi mântuire fără o viaţă creştinească”, a spus ierarhul.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a hirotonit întru preot pe diaconul Cristian Dumitru Moldovan, pe seama Parohei „Sfânta Treime” din Baciu I, Protopopiatul Cluj I. Noul preot este directorul Centrului de Pelerinaje Renașterea, iar în perioada 2011-2017 a fost corespondent Trinitas TV în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.

La finalul Sfintei Liturghii, cei trei ierarhi clujeni au săvârșit slujba Parastasului pentru vrednicii de pomenire Episcopul Nicolae Ivan, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit miercuri, 3 februarie, 85 de ani, și Mitropolitul Bartolomeu Anania, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit duminică, 31 ianuarie, 10 ani.

Cu această ocazie, Mitropolitul Andrei a vorbit despre personalitatea celor doi mari ierarhi ai Clujului.

 

De asemenea, alături de Episcopul-vicar și soborul de preoți, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat o slujbă de pomenire la mormintele celor doi ierarhi, din cripta de la demisolul Catedralei Mitropolitane.

La Muzeul Mitropoliei Clujului, zilele acestea este vernisată şi o expoziţie cu lucrurile personale ale Mitropolitului Bartolomeu. Expoziţia va fi deschisă până la finalul lunii martie, a declarat directorul muzeului, Paul Ersilian Roşca.

În prezent, în fața Catedralei Mitropolitane se găsesc statuile a doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: a Episcopului Nicolae Ivan, ctitorul catedralei, și a Mitropolitului Bartolomeu Anania, fondatorul Mitropoliei Clujului. Acestea au fost inaugurate și sfințite în anul 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Astfel, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului a marcat simbolic Centenarul Marii Uniri, prin cultivarea memoriei unor mari oameni ai Bisericii, dar și prin marcarea unor locuri și evenimente simbolice, care ilustrează parcursul celor 100 de ani de la reîntregirea țării.

 

Slujbă de pomenire în toate bisericile Arhiepiscopiei Clujului

Potrivit Arhiepiscopiei Clujului, acțiunea se înscrie în cadrul evenimentelor dedicate anului 2021, declarat „An comemorativ al celor adormiți în Domnul”, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

„Pentru noi, credincioșii din Eparhia Clujului, este o datorie sfântă de a ne aduce aminte de ierarhii noștri trecuți la Domnul, care ne-au grăit cuvântul lui Dumnezeu”, a precizat Mitropolitul Andrei.

În toamna acestui an se vor împlini 100 de ani de la alegerea, hirotonia și instalarea Episcopului Nicolae Ivan în tronul reînființatei Eparhii a Clujului, iar în luna martie se vor împlini 100 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Scurtă biografie:

Episcopul Nicolae Ivan (17 mai 1855 – 3 februarie 1936) este reîntemeietorul Eparhiei Clujului, care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor, lăsând posterităţii Catedrala din inima orașului, reşedinţa eparhială, prima Academie Teologică, revista „Renaşterea”, dar, în primul rând, acesta a dus la împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.

Mitropolitul Bartolomeu Anania (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011), tălmăcitor al Bibliei şi ctitor remarcabil, a păstorit Eparhia clujeană cu înţelepciune, timp de 18 ani, reuşind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt şi eficient solicitărilor noi şi tot mai diverse ale lumii moderne. De numele Mitropolitului Bartolomeu se leagă actul istoric de reînființare, în anul 2006, a Mitropoliei Clujului, ca o reînviere a vechii mitropolii de la Feleac, ctitorită la finele veacului al XV-lea, de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și ocrotită de urmașii lui.

Biografia detaliată a Episcopului Nicolae Ivan poate fi consultată AICI, iar a Mitropolitului Bartolomeu AICI 

Mai multe fotografii  AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Interviu | Arhiepiscopia Clujului și lupta împotriva cancerului

Interviu | Arhiepiscopia Clujului și lupta împotriva cancerului

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este celebrată anual în data de 4 februarie şi are ca scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică şi promovarea celor mai noi şi eficiente metode de a combate această boală....

Rugăciunile la a patruzecea zi după naștere

Rugăciunile la a patruzecea zi după naștere

Credinţa populară susţine că femeia care a născut nu are voie să-şi părăsească locuinţa până când nu i se face „molitva”. În cazul în care ea totuşi are anumite obligaţii şi îi este trebuinţă de a ieşi din casă, cere ca această rânduială bisericească să i se facă...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară, în Episcopia Sălajului

Marți, 2 iunie 2015, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...