PARASTASUL. Aspecte practice

de | sept. 10, 2020

În cateheza trecută am vorbit despre momentele mai importante ale slujbei înmormântării şi semnificaţia lor. Pentru astăzi, ne-am gândit la o continuare în arealul aceluiaşi subiect, vorbind, astfel, despre slujba Parastasului şi câteva sfaturi practice, a căror împlinire poate fi în folos comun: al celor pomeniţi şi al celor care săvârşesc pomenirea.

Amintim, mai întâi, înţelesul cuvântului „parastas”: parastasis, cuvânt grecesc,înseamnă, între altele, a sta alături de, înfăţişare înaintea cuiva, mijlocire. Alături de cine? Desigur, unii alături de alţii, în comuniune sfântă de rugăciune, dar alături şi de sufletele pentru care ne rugăm şipentru care cerem mijlocire înaintea luiDumnezeu. În faţa Lui stăm, cu credinţă şi nădejde că rugăciunile izvorâte din dragostea noastră pentru cei adormiţi vor fi bine primite. Cu toate că nu-i vedem şi nu-i auzim, îi simţim aproape. Ei însă prin voia Domnului, ne pot vedea şi ne pot auzi. Noi nu trebuie să socotim că între spaţiul nostru de aici şi sălaşurile lor cereşti sunt distanţe de neparcurs. Biserica este locul sacru unde se uneşte cerul cu pământul. Dacă Dumnezeu voieşte, ei pot fi prezenţi în sfântul lăcaş, în chip tainic, desigur. Ne pot vedea, ne pot auzi, pot fi fericiţi că se roagă împreună cu noi, bucurându-se de prezenţa noastră şi mângâindu-se de rugăciunile făcute şi de darurile împărţite pentru ei.

Din punct de vedere practic, e bine să reţinem următoarele:

  • după înmormântare, se fac parastase la 3, 9 şi 40 de zile; la un an, apoi în fiecare an, până la şapte; de asemenea, în sâmbetele morţilor, menţionate în calendar (dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne, dinaintea Rusaliilor şi cea din jurul datei de 1 noiembrie);
  • la 40 de zile, la un an şi în fiecare an până la şapte, solicităm preotul să vină şi la cimitir, pentru o slujbă la mormânt, şi acasă, pentru a binecuvânta masa şi lucrurile care se împart; numărul vaselor, colacilor, lumânărilor, prosoapelor şi altor obiecte care se dau de pomană, nu este fix. Fiecare familie va împărţi după posibilităţi, urmărind mai ales tradiţia locului;
  • la biserică, familia care pregăteşte parastasul va veni cu prinoasele obişnuite: colivă (acolo unde se obişnuieşte), colaci (sau pâini), vin, lumânări, tămâie etc. Întrucât de obicei la parastase participă şi un anumit număr de oameni sărmani, mai ales la oraşe, care se bucură mult să primească câte ceva, îndemnăm a se aduce, după putere, şi alte daruri, cum ar fi: cornuri, sandvişuri, fructe etc. Cel mai bine este a se face pacheţele cu aceste alimente, cât să sature un flămând. Această pomană, care nu necesită o foarte mare cheltuială, va fi bine primită înaintea Domnului. Altfel, doar cu puţină colivă şi un pic de vin, bietul sărac înfometat nu se poate sătura! Se înţelege că atunci când o anumită familie are mai puţine posibilităţi materiale şi nu aduce multe prinoase, se face pomana cu ce se poate. Dacă există, totuşi, posibilităţi, este păcat a se face parastas fără a se împărţi săracilor. Avem, desigur, acest obicei tradiţional de a invita la masă preotul, rudeniile mai apropiate, vecinii ş.a., dar să nu uităm că pomana înseamnă a nu-i uita pe cei cu adevărat nevoiaşi… Cu certitudine, familia care împarte daruri va simţi fericirea celui care dă, întrucât – după cuvântul Scripturii – „mai fericit este a da, decât a lua!” (Fp 20, 35), iar cei dragi ai noştri, plecaţi în ceruri, se vor bucura şi ei, prin voia Domnului, că cineva pe pământ hrăneşte un sărac, în numele lor. Desigur, prinoase se mai pot împărţi şi acasă, şi la mormânt, după ce vor fi binecuvântate de preot;
  • de mare importanţă este participarea membrilor familiei la Sfânta Liturghie, nu doar la parastasul propriu-zis. De ce? Pentru că în Sfânta Liturghie, la jertfa cea sfântă, are loc comuniunea de care vorbeam mai sus. De altfel, pregătirile pentru pomenirea celor plecaţi sunt de două feluri: materiale şi sufleteşti. Sub aspect material, cele precizate anterior. Sub aspect sufletesc, îndemnăm următoarele: cei mai apropiaţi dintre membrii familiei (sau măcar unul dintre ei) să ţină post câteva zile înainte de parastas, să se spovedească şi să se împărtăşească la Liturghia din ziua parastasului. În acest mod, cei vii se cuminecă odată cu cei pentru care se face slujba, din acelaşi sfânt potir: văzut cei de pe pământ, tainic – prin voia Domnului – cei adormiţi. Simbolismul reprezentat de părticelele de pe sfântul disc se transformă, astfel, în realitate liturgică. Iar atunci când Dumnezeu îngăduie ca sufletele pomenite să fie prezente în biserică la Liturghia respectivă, le oferim cea mai mare bucurie şi mângâiere, împărtăşindu-ne odată cu ei! 

Concluziile şi aplicarea celor de mai sus se desprind de la sine. Parastasele reprezintă, aşadar, momente liturgice speciale, în care înălţăm rugăciuni pentru mântuirea celor pe care îi pomenim, dar care ne oferă prilejul să împărţim şi daruri în numele lor. Totodată, să fim în comuniune sfântă cu ei şi prin cele sufleteşti: post, spovedanie, participare la Sfânta Liturghie şi, mai ales, împărtăşire în ziua respectivă. În numele lor, se mai poate face un lucru, deosebit de bineplăcut înaintea Domnului: să împlinim, material şi spiritual, ceea ce ei n-au mai apucat să împlinească. Copiii, mai ales, ştiu ce proiecte, idealuri, dorinţe sfinte etc., au avut părinţii lor. Minunat gest de recunoştinţă ar fi să ducă mai departe cele neîmplinite, dar numai pe acelea care sunt folositoare mântuirii, atât celor plecaţi, cât şi lor, ca urmaşi. Sufletele părinţilor pot fi mângâiate şi prin grija copiilor de a le împlini sfaturile bune, de care poate n-au ascultat, cât părinţii au fost în viaţă. În felul acesta dovedim că nu-i uităm, că le suntem recunoscători şi că dorim să ne revedem cu ei în împărăţia cerurilor. Până atunci, parastasele rămân prilejuri binecuvântate de a-i întâlni în rugăciune şi a oferi, în numele lor, daruri de mâncare, îmbrăcăminte, bănuţi, ori altceva, de care cei sărmani au atâta nevoie…

Itinerar Catehetic
Itinerar Catehetic
PARASTASUL. Aspecte practice
PARASTASUL. Aspecte practice
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/gordonv/" target="_self">Pr. Prof. Vasile Gordon</a>

Pr. Prof. Vasile Gordon

Profesor (2003 - prezent); conducător doctorat (2005 - prezent). Toate treptele didactice, pentru Omiletică şi Catehetică. Perioada 2008-2012 şef de catedră la fosta „Catedră Practică”. Din anul 2013, membru titular al Şcolii Doctorale şi profesor la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca.

Mai multe

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Biserica noastră îi prăznuieşte în fiecare an, pe data de 21 octombrie, pe sfinţii mărturisitori ardeleni, care au pătimit pentru credinţa lor în secolul 18. Sunt cinstiţi în mod deosebit în Transilvania iar pătimirea lor a fost cauzată de rezistenţa lor în faţa...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...