Părintele Adrian Cărăușu (1923-1985), deținut politic și mărturisitor în temnițele comuniste

de | mart. 27, 2017 | Activități parohiale, Uncategorized

Duminică, 26 Martie 2017, începând cu orele 17:00, în biserica parohială din Hodișu, Protopopiatul Huedin, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral Poieni la care au participat pr. Ovidiu Coman din Brăișoru, pr. Cosmin Copaciu din Poieni, pr. Ionică Valentin Pop din Săcuieu, pr. Narcis Rus-Pașcu din Tranișu, pr. Florin Mereu din Rogojel, pr. Ioan Vasile Apostol din Vișagu și pr. Vlad Bob din Hodișu, gazda evenimentului. Preoții au slujit Sfânta Taină a Maslului, fiind prezenți și numeroși credincioși ai Parohiei Hodișu dar și din împrejurimi.

Întrunirea a continuat cu prezentarea succintă a vieții Părintelui Adrian Cărăușu de către pr. Vlad Bob. Anul 2017 a fost dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române unei acțiuni colective de rememorare a semenilor noștri care au pătimit cumplit în închisorile întunecate ale regimului comunist de tristă amintire pe care l-a încercat din plin poporul român. În acest context, se cuvenea să conturăm câteva aspecte ale vieții unui om cu totul deosebit prin destinul abrupt, de multe ori, dar niciodată lipsit de credința nemărginită în Dumnezeu, Părintele Adrian Cărăușu (1923-1985) fost deținut politic și mărturisitor al dreptei credințe în închisorile comuniste.Părintele Cărăușu a fost arestat pentru prima dată în anul 1942 pe când era student în primul an la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți. Pleacă pe frontul de est iar la întoarcere își continuă studiile de teologie la Suceava. A doua oară este arestat în anul 1947 pentru presupusă activitate legionară și începe un periplu sumbru prin închisorile sinistre ale comunismului: Aiud, Jilava, Târgu Ocna, Pitești, Văcărești, Suceava, Gherla. Istoricul și cercetătorul Adrian Nicolae Petcu (cercetător C.N.S.A.S.), într-un articol dedicat Părintelui Adrian Cărăușu publicat în ziarul Lumina în data de 27 iunie 2013, nu face altceva decât să confirme, pe baza documentelor regăsite în arhiva fostei Securități, hotărârea fermă a deținutului Adrian Cărăușu de a nu-și trăda conștiința și sufletul în perioada petrecută în detenție: „Aceste aspecte sunt confirmate de documentele Securităţii. Datorită „educaţiei religioase“ pe care o făcea deţinuţilor şi pentru veşmintele bisericeşti confecţionate din cearşafuri şi haine găsite asupra sa în celulă, Cărăuşu a suportat sute de zile de izolare.”

În anul 1959 este eliberat din arest însă, pentru refuzul „reeducării” de la Penitenciarul Pitești, este nevoit să muncească încă cinci ani în lagărele de la Culmea și de la Periprava. În anul 1964 este eliberat. În același an se căsătorește cu logodnica sa din vremea studenției de la Suceava, Elvira Vasileanu, cea care l-a așteptat în tot acest timp de grele încercări. Cei doi sunt primiți la Cluj-Napoca de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teofil Herineanu, care în data de 6 Iulie 1964 îl hirotonește în treapta preoției pe Adrian Cărăușu pentru Parohia Ortodoxă Hodișu din Protopopiatul Huedin.Părintele Adrian Cărăușu (1923-1985), deținut politic și mărturisitor în temnițele comuniste

Părintele Adrian Cărăușu a păstorit credincioșii din Parohia Ortodoxă Hodișu până în anul 1971. În această perioadă își definitivează studiile teologice la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu și își susține teza de licență cu titlul „Calea Mântuirii” în cadrul catedrei de Teologie Morală în anul 1968.Credincioșii din Hodișu care l-au cunoscut pe Părintele Adrian Cărăușu își aduc aminte cu nostalgie și cu mult drag de anii păstoririi sale. Cu multe sacrificii a reușit să schimbe acoperișul bisericii și să picteze interiorul bisericii, stratul pictural fiind păstrat până astăzi. Însă, marea lucrare a Părintelui Adrian Cărăușu s-a conturat în ogorul sufletesc al credincioșilor prin nenumăratele cuvinte de învățătură, grija deosebită față de tineri și copii, și numeroasele acte caritabile față de nevoiașii din parohie. Cu toate acestea, datorită presiunilor și a hărțuirilor constante venite din partea regimului comunist-ateu, Părintele Cărăușu a fost nevoit să se mute de mai multe ori, în diferite parohii. Astfel, În anul 1971 pleca din Hodișu pentru a deveni păstorul sufletesc al credincioșilor din Parohia Ortodoxă Nadișa, jud. Bacău. Apoi, pentru o perioadă scurtă de timp va sluji în Parohia Ortodoxă Poieni-Solca, în apropiere de Gura Humorului, jud. Suceava. Pe urmă, revine pe plaiurile natale în Parohia Ortodoxă Oituz unde, în filia Ferăstrău, își aduce un important aport la zidirea noului locaș de cult.

Ultima parohie în care a slujit a fost Parohia Ortodoxă Leorda de lângă orașul Comănești, jud. Bacău deoarece în anul 1985 este chemat de Împăratul Slavei să slujească Liturghia Cerească. Mormântul Părintelui Adrian Cărăușu se află în cimitirul din orașul Comănești. Moștenirea pe care au lăsat-o în urmă Părintele Adrian Cărăușu și preoteasa Elvira Cărăușu se regăsește în sufletele tuturor celor care i-au cunoscut iar această moștenire trebuie percepută în termenii credinței nestrămutate în Dumnezeu, ai nădejdii continue în răsplata mântuitoare a Domnului Hristos și ai iubirii nemărginite față de Dumnezeu și față de semeni. Ei rămân exemple vii, grăitoare, de viețuire creștină autentică, exemple atât de necesare într-o societate tot mai confuză.

Pr. Vlad Bob, Hodișu, 26 Martie 2017.

Ultimele articole

Ap. Fapte 19, 1-8

În zilele acelea, pe când Apollo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părţile de sus, a venit la Efes. Şi găsind câţiva ucenici, a zis către ei: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt. Şi el a...

Ap. Fapte 1, 1-12

În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu, după patima Sa, prin multe semne...

Schimb de experiență, la Centrul “Sfântul Nicolae” din Mociu

Schimb de experiență, la Centrul “Sfântul Nicolae” din Mociu

La Centrul de Îngrijire și Asistență “Sfântul Nicolae” din Mociu a avut loc astăzi, 19 mai 2015, întâlnirea anuală a reprezentanților centrelor de îngrijire și asistență și a celor pentru persoane varstnice, care funcționează în cadrul Directiei Generale de Asistență...

Seară de tineret în parohia Piatra

Seară de tineret în parohia Piatra

Parohia ortodoxă Piatra, sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi “Sfinţii Martiri Năsăudeni”, a organizat sâmbătă, 16 mai 2015, în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” o întâlnire cu tinerii parohiei. În cadrul acestei seri, tinerii s-au rugat...

Întâlnirea cercului pastoral-misionar Mocod

Întâlnirea cercului pastoral-misionar Mocod

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a 6-a după Paşti, în parohia Mocod din protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17:00, în biserica...

Pelerinaj pe urmele Sfântului Apostol Andrei

Pelerinaj pe urmele Sfântului Apostol Andrei

În perioada 14-18 mai 2015, un grup de pelerini ai Mitropoliei Clujului, se află în pelerinaj în Dobrogea. Pelerinii sunt însoțiți de părintele Emanuel Cășvean și vizitează mănăstiri și locuri de o mare importanță spirituală, dat fiind faptul că în acea zonă a...